Tainele Blajinilor. Un război cosmic de talia Stăpânului Inelelor

Povestea completă a blajinilor este cunoscută de puțini oameni, majoritatea se rezumă la câteva detalii care se referă la modul de viață al acestor ființe mitice – însă rostul lor este de multe ori lăsat deoparte. Și este uitată participarea blajinilor la războiul împotriva uriașilor care au vrut să răstoarne cerurile.

Doar că legenda blajinilor face parte dintr-un ansamblu al credințelor tradiționale românești. Sunt mult mai bine cunoscute mitologiile altor popoare, ansamblul divinităților din Grecia și Roma antică sau cel al popoarelor nordice, în vreme ce legendele românești de dinainte de creștinism și-au găsit refugiul aproape exclusiv în tomurile științifice. Conform legendelor populare românești, blajinii au luat parte la o confruntare ce a zguduit temeliile pământului la puțină vreme după facerea lumii, un război de talia celui din Stăpânul Inelelor, o ciocnire dintre bine și rău care a pecetluit soarta omenirii.

La început au fost Fărtații

Conform miturilor românești lumea a fost făcută de Fărtatul și Nefărtatul, divinități originare ce locuiau într-un arbore care făcea legătura între cer și pământ. După ce au întocmit cosmosul, cei doi frați, în joacă, și-au făcut din lut câte o copie a celuilalt. Alcătuirea făcută de Nefărtatul a încercat să redea cât mai bine forma exterioară a modelului, lăsând deoparte calitățile spirituale și tocmai de aceea a eșuat. În schimb Fărtatul a reușit o copie fidelă a zeității subterane partenere: informă și imperfectă, pe care a însuflețit-o și a lăsat-o să umble pe pământ. Așa au apărut căpcăunii, prima formă de viață aproape inteligentă: cu cap de câine, cu un singur ochi, lipsiți de grai și canibali.

Uriașii, oamenii și blajinii

Fărtații au hotărât să scape de imbecilii căpcăuni și au alcătuit spița uriașilor, ființe antropomorfe de dimensiuni gigantice al căror rol a fost exterminarea căpcăunilor. După izbânda asupra primei creații a Fărtaților, uriașii s-au răspândit peste tot și și-au construit cetăți de pământ, devenind din ce în ce mai puternici. Șleampeți și distrugători, uriașii aveau o fire schimbătoare, și au început să-i dușmănească pe Fărtați. Oamenii au reprezentat a treia etapă a experimentelor divine, fiind creați după uriași. De la bun început și-au imitat creatorii, pe Fărtat în cele bune, pe Nefărtat în cele rele – și i-au imitat atât de bine încât au stârnit îngrijorarea celor două divinități.

Blajinii au fost ultima creație a Fărtaților, asemănători cu oamenii, însă în mod fundamental buni și credincioși, lipsiți de orice elemente de civilizație, dar îmbogățiți de frumusețe spirituală. În unele variante ale legendelor populare românești blajinii sunt de fapt prima creație a Fărtaților și cea mai reușită dintre toate, lăsată la marginea lumii pentru încheierea celorlalte experimente antropogonice.

Războiul lumii și vitejia blajinilor

Semețiți în urma înfrângerii căpcăunilor și după ce au luat în stăpânire lumea, uriașii s-au ridicat împotriva Fărtaților. S-au prins de marginile cerului și au încercat să-l răstoarne pentru a-l doborî pe Fărtat. Apele cerului au inundat pământul și rădăcinile arborelui lumii, amenințându-l pe Nefărtat cu înnecul, iar oamenii au început să se lupte cu uriașii încercând să-i oprească.

În tot acest timp blajinii au sprijinit cerul cu stâlpi de piatră, împiedicându-i pe uriași să-l răstoarne. Până la urmă, sub loviturile Fărtaților și ale oamenilor, împiedicați să dărâme cerurile de blajini, uriașii au căzut în apele care acoperiseră pământul chiar din cauza lor și s-au înnecat. Doar că acest potop amenința să răstoarne pământul, dar salvarea a venit tot de la blajini care l-au sprijinit cu stâlpi de piatră și au reparat stricăciunile produse de inundații.

Pământul oamenilor

Înfruntarea cu uriașii a adus echilibrul în care se găsește lumea până în ziua de azi: Fărtatul în ceruri, Nefărtatul sub pământ și oamenii pe pământ. Blajinii s-au retras în rugăciune pe alt tărâm, pe Ostroavele Albe înconjurate de Apa Sâmbetei, acolo unde duc o viață sfântă, în post și rugăciune. Simpli de felul lor, blajinii nu au haine și nu știu să socotească trecerea timpului, astfel că află cu întârziere de o săptămână de sărbătoarea Paștelui, când ajung la ei pe Apa Sâmbetei cojile de ouă înroșite și fărâmituri de bucate. Dar au rămas de partea oamenilor, în numele cărora se roagă și pe care îi ajută să treacă vămile de după moarte.

Lecturi recomandate:

• Romulus Vulcănescu, Mitologie română, București, 1987
• Ion Ghinoiu, Dicționar de mitologie română, Editura Univers Enciclopedic, București, 2013
• Evseev Ivan, Dicționar de magie, demonologie şi mitologie românească, Editura Amarcord, Bucureşti, 1997;
• Oişteanu A., Motive şi semnificatii mito-simbolice în cultura tradițională românească, Editura Minerva, Bucureşti, 1989