Partidul Democrat mai pregătește o reformă care să-i împiedice pe socialiști să-și ducă la bun sfârșit unele promisiuni. De data aceasta vizează judecătorii Curții Constituționale,…
Guvernul pregătește să avizeze negativ inițiativa legislativă a președintelui Igor Dodon privind anularea majorării vârstei de pensionare. Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, șeful statului…
Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și 90 de zile de…
După ce Banca Mondială a anunțat că a oferit susținere financiară concernului german Scwarz-Gruppe pentru extinderea rețelei de magazine Kaufland în Republica Moldova, Confederația Patronatului…
Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la Chişinău vrea schimbarea înainte de termen a trei ambasadori moldoveni. Instituția a cerut agrementul statelor gazdă pentru noile…
Besmax Life Solutions este partenerul exclusiv pe teritoriul României al băncii de celule stem Vita 34 AG, din Germania, cea mai experimentată și acreditată bancă…
La referendumul din 19 noiembrie este nevoie să participe circa 215.000 de cetățeni dintre care 163.570 să fie de acord cu demiterea primarului Dorin Chirtoacă.
Pentru ca limba română să fie introdusă în Constituția Republicii Moldova este nevoie de voturile deputaților din Partidul Democrat, însă aceștia nu sunt de acord…
Primarul suspendat al Chișinăului Dorin Chirtoacă trebuie și are dreptul să participe la referendumul de revocare a sa din funcție, care se va desfășura pe…
Romeo V. Țurcan a ajuns profesor în cadrul uneia dintre cele mai bune universități din Damemarca și este cel care a adus programul Erasmus+ pentru…