Sergiu Lucinschi, fiul fostului președinte al Republicii Moldova, Petru Lucinschi, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă neremunerată în folosul conunității. Omul de faceri Sergiu Lucinschi este pedepsit pentru șantaj, trafic de influență și fals în declarații.
Timp de 3 luni, mai exact în perioada decembrie 2014 – martie 2015, Sergiu Lucinschi a exercitat acțiuni de constrângere asupra omul de afaceri Alexandru Horpos, pentru a-l determina să-i remită suma totală de 4 milioane de euro, nedatorată de Horpos, potrivit DNA România, conform Hotnews.
De asemenea, tot în aceeași perioadă, pentru a adăuga presiuni puternice asupra omului de afaceri Horpos, Lucinschi a pretins că are influență asupra organelor judiciare implicate în instrumentarea unor cauze penale care-l priveau pe omul de afaceri, aflate în lucru la același procuror, respectiv Remus Jurj.
„Firma la care Lucinschi era asociat/acționar a introdus la DIICOT o plângere penală, dând, în mod intenționat, unor afaceri comerciale nerentabile o încadrare juridică penală. Acțiunile de constrângere au constat în condiționarea retragerii plângerii penale respective de acceptul omului de afaceri de a remite suma de bani menționată. De asemenea, inculpatul Lucinschi i-a promis omului de afaceri că va depune diligentele necesare astfel încât să fie schimbată încadrarea juridică a tuturor faptelor care făceau obiectul plângerii într-o infracțiune pentru care, la retragerea plângerii prealabile, ancheta încetează”, susțin procurorii DNA.
Fiul mai mare a fostului președinte la Moldovei, Petru Lucinschi, urmează să lucreze 90 de zile neremunerate în cadrul Primăriei Voluntari sau în cadrul Direcției Educație Cultural-Sportivă și Îngrijiri Comunitate Voluntari.
Pe lângă asta, judecătorii au decis ca Sergiu Lucinschi să-i plătească omului de afaceri Alexandru Horpos daune morale în valoare de 50.000 de euro și daune materiale de 13.755 lei românești.
Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.