Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a sesizat Curtea Constituțională (CC) referitor la legea anti-propagandă. Chiar dacă legea anti-propagandă, în opinia sa, atentează la principiile democrației și instituie cenzura, aceasta nu poate fi declarată neconstituțională, deoarece proiectul de lege a fost examinat în momentul elaborării dacă încalcă sau nu Constituția Republicii Moldova.
„CC examinează și se propunță asupra constituționalității acestei legi. Încă nu a fost, în toate țările pe care le cunosc, o lege declarată în întregime neconstituțională. O sintagmă sau un articol din lege poate fi declarat neconstituțional. Dar, toată legea nu poate fi neconstituțională, deoarece în momentul elaborării proiectului de lege în Parlament se examinează inclusiv dacă legea corespunde Constituției. Legea nu va fi declarată anticonstituțională în niciun caz. Dacă declară un articol neconstituțional – acela nu funcționează. Legea funcționează, dar sintagma sau articolul declarat neconstituțional nu funcționează. Nu se aplică”, explică Nicolae Osmochescu, expert în drept constituțional.
Într-o postare pe pagina oficială de facebook.com, Igor Dodon a comunicat că în opinia sa legea antipropagandă „atentează la principiile democrației și încalcă în mod direct drepturile fundamentale ale omului, garantate de Constituție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului și anume: dreptul la libertatea de exprimare, libertatea presei, libertatea de opinie etc”. Totodată, Dodon mai scrie că „legea contravine Constituției, instituie cenzura, fapt inadmisibil într-un stat de drept”.
Până a fi examinată și pronunțată constituaționalitatea legii, CC trebuie să admită sau nu sesizarea. În această situație președintele țării Igor Dodon are dreptul să se adreseze la CC, iar Înalta Curte va admite sesizarea, deoarece are temei legal. „CC decide admisibilitatea sau inadmisiblitatea sesizării. Adică sesizarea are sau nu obiect. În cazul dat este obiect: președintele cere examinarea legii antipropagandă în vederea stabilirii constituționalității legii în întregime sau parțial. CC examinează și decide, în timp de 6 luni, dacă este sau nu admisă. Dar sesizarea va fi admisă”, spune Nicolae Osmochescu.
Legea ar putea duce la interzicerea retransmiterii în țara noastră a programelor rusești de radio și televiziune. În special a programelor cu conținut informativ, analitic, militar și politic. Proiectul a fost propus de către Partidul Democrat din Moldova cu scopul de a apăra securitatea informațională a Republicii Moldova.
Legea anti-propagandă a fost votată de către 61 de parlamentari (PD, PL, PPEM și PLDM) în decembrie 2017, după ce Igor Dodon a refuzat să o promulge.
Asta era clar, fiindca CC nu are nimic cu aceasta lege. Ea nu intra in contradictie cu legile constitutiei, chiar dincontra este pentru apararea statului.
Lui Dodon îi temură baraba, pentru că va pierde mult în raiting!