„DI la’Ntuneriк la Luninы” este un spectacol de proletcultism construit pe baza poeziilor scrise în limba moldovenească și cu grafie chirilică în perioada interbelică, în regiunea transnistreană. Poemele, declamate pe ritmurile unui rock proletar de elevii Liceului Teoretic „Spiru Haret” au amintit condiția poetului într-un regim totalitar când „ți se indica de sus ce să scrii”, explică Andrei Sochircă, regizorul spectacolului.
„Faceți lumină, dați lumină. Nu-i lumină în țara asta?”, cu această replică a actorului Andrei Sochircă începe reprezentația liceenilor care întrupează pe scenă clasa proletară din RSSA Moldovenească, dar și un grup de pionieri care recită poezii „în limba moldovenească”. În funcție de tema poemului, liceenii își schimbă ținutele și trec de la cravata roșie și cămașa albă de pionieri la salopetele și căștile de protecție ale muncitorilor din uzine.
„Oțălu jiu”, „Soarele” sau „Di la prășit”
O fată cu două fundițe mari prinse în păr și cu ciorapi albi care nu-i ajung până la genunchi iese în scenă cu o pancartă în mână pe care este scris titlul poeziei care urmează a fi recitată. Astfel, elevii, rând pe rând, recită poezii despre soare căruia îi spun că „noi avem jos mai bun iluminator”, despre cantina unde mănâncă în fiecare zi și despre cum pe tărâmul transnistrean pur și simplu nu există iarnă.
La un moment dat se recită câteva versuri în limba rusă despre un toboșar la care se alătură și traducerea lor în limba moldovenească:
„Краснîи барабанчик, kраснîи барабанчик, kраснîи барабанчик, kраснîи барабанчик крепка спал. Вдруг проснулся, перевернулся, всем вокруг разогнал – Tărăbănitoriu, tărăbănitoruiu, tărăbănitoriu roș dormea și înciudat el s-o sculat îndată și tăți dusmanii o tăiet”.
Rock-ul proletar și pricuvântările
Poeziile se recită pe muzica rock interpretată live de trupa de liceeni „Plumbum”. Pe lângă poeme răsună și fragmente din critica literară apărută la acea vreme. Aceste comentarii literare erau numite pricuvântări și sunt rostite, în spectacol, de actorul Andrei Sochircă.
„Astăzi el îi trage din povestire, mâine o schimbă pe poezie. Cum e în proză tovarăsul Marcov, așa e și-n poezie. Fierbinte și cu mare îndrăzneală el zugrăvește gheroii. Dar are sărituri care ne arată că el trebuie adânc și cu mare răbdare să lucreze asupra materialului literar. În mai multe locuri tovarășul Marcov scapă hățul din mână și prinde a schiopăta. Cum în forma poeziei așa și-n legătura siujetului”, rostește Sochircă cu un puternic accent moldovenesc.
Într-o altă scenă, Sochircă citește dintr-un fragment de critică literară în care se vorbește despre poeziile lui Toader Mălai.
„Asupra scrierilor tovarășului Mălai ne este îngăduit să scrim vo câteva cuvinte. El s-adâncește astfel mai la rădăcina inimii norodului moldovenesc. Poezia tovarășului Malai este o poezie vie. Ce-i drept, pentru așa poezie trebu un talent care se găsește de prisos la poetul nostru. El nu vrea să se gândească la monumentul poeziei lui, da-n schimb, se îngrijorează mult de feliu ei viu. Poezia tovarășului Mălai nu este o fantezie oarecare, este viața asa după cum o vede poetul nostru”.
Astfel, sunt înviate fragmente din „literatura noastră statnică, moldovenească”.
„Cu zâmbet ne despărțim de trecut”
Andrei Sochircă spune că ideea acestui spectacol a apărut cu mulți ani în urmă. „Într-o vacanță la țară am găsit în podul casei o carte din vremurile acelea, cu poezii din perioada interbelică. Am răsfoit-o, mi s-a părut foarte haioasă. M-am distrat. Am început să mă documentez, am găsit ceva material și la Biblioteca Națională la categoria cărți rare. Am selectat ceea ce mi s-a părut cel mai interesant, astfel încât să pot construi un scenariu”, povestește Andrei Sochircă, regizorul spectacolului.
„Coloana sonoră este susținută de un rock proletar, așa l-am numit noi. Muzica este semnată de Ion Ungureanu, iar în spectacol este intepretată live de băieții de la Plumbum. Poeziile sunt recitate exact în forma în care le-am găsit. Este o lecție de proletcultism. Cu zâmbet ne despărțim de trecut sau mai bine zis de greșelile trecutului. Spectacolul este despre condiția poetului într-un regim totalitar unde ești impus, obligat să scrii ce ți se spune, ce ți se indică de sus”, adăugă Sochircă.
Cultură caricaturizată
Montajul spectacolului a implicat și interacțiunea cu publicul, versuri în stil rap, joc actoricesc și gândurile elevilor, care la finalul reprezentației au vorbit despre poeții din vremea respectivă care au fost pur și simplu împușcați. Cu spatele la public, personajele sunt împușcate în ceafă în timp ce le sunt rostite numele: Nistor Cabac, Alexandru Caftanachi, Samuil Lehtţir, Toader Malai, Nichita Marcov, Culai Neniu, Pavel Ijiţchi…
„Și acum ce sa zic, verva lor m-a dat gata. Înșirate pe un nerv incisiv, poeziile lor au fost o realitate palpabilă, ceva ce s-a vrut eveniment cultural ajungând în cele din urmă de domeniul caricaturii”; „Știi oare că au fost împușcați rând pe rând cu excepția unuia sau doi? Au fost pusi la zid ca niște tâlhari, unii prea poate schingiuiți până a li se trimite un glonte în ceafă”, sunt concluziile liceenilor.
Cum a fost creată „limba moldoveneascî”
Constituirea RASSM în 1924 a declanșat și crearea „poporului moldovenesc” și a „limbii moldovenești” în opoziție cu poporul și limba română. Comisarul poporului al învățământului din RASSM, Pavel Chior, susținea faptul că limba română vorbită la București are influențe franceze și nu poate fi înțeleasă pe deplin de către locuitorii Basarabiei.
Astfel, începe un adevărat proces de creare a „limbii moldovenești”. În anul 1926, un grup de intelectuali în frunte cu „cel mai cunoscut lingvist al epocii” Leonid Madan a început colectarea cuvintelor specifice graiului moldovenesc. Madan avea să decreteze:
„Limba moldoveneascî, în care grăiește amu norodul moldovnesc, este limbî sînistătătoari, diosăghitî di limba româneascî, șî sî diosăghești șî di limba tuturor cărțâlor moldovnești, tipăriti păn la organizarea RASSM”.
Tot Leonid Madan spunea că „nu oaminii grăiesc după vr-o gramaticî anumitî, dar gramatica s alcătuiești după vorba oamenilor…Gramatica pentru om, dar nu omul pentru gramaticî”.
Caraghioslâcurile „limbii moldovenești”
Pornind de la aceste principii, adepții „limbii moldovenești” și-au îmbogățit vocabularul cu tot felul de invenții incluse în „Cuvântelnicul academicesc al limbii moldovenești” din 1930:
Dicționar – cuvântelnic
Ghilimele – lăbiuțî
Oxigen – aeronăscător
Barometru – aeromăsurător
Aeroplan – sângurzburător
Sufragerie – mâncătorie
După câțiva ani s-a ajuns la constatarea că „limba moldovenească” nu este inteligibilă și în anul 1932 Biroul Comitetului Regional Moldovenesc al Partidului Comunist aprobă „trecerea RASSM la alfabetul latin” și formele limbii române literare, invențiile grupului Madan fiind respinse. Modificările nu aveau să țină mult pentru că în 1938, în RASSM, s-a revenit brusc, „cu pușca” la curentul moldovenizator și la limba moldovenească. Numeroși scriitori transnistreni, printre care Nicolae Smochină, Toader Mălai, Mitrea Marcu, Nistor Cabac, au fost condamnați sau executați.
După interzicerea scrisului latin, au urmat numeroase arestări, procese și condamnări. Într-o noapte a anului 1937, întregul colectiv redacțional al ziarului Moldova Socialistă, a fost arestat, în libertate fiind lăsate doar femeile de serviciu și portarii. Aceștia erau considerați dușmani ai poporului pentru că înlocuiau limba moldovenească cu cea română.