Meniu Închide

Știrile dimineții: Candu a anunțat excluderea PL din majoritatea parlamentară

Democrații din Parlament insistă să promoveze ideea că ar avea destule voturi pentru a vota proiectul privind introducerea sistemului uninominal de vot pentru alegerile parlamentare, document ce ar putea fi aprobat în septembrie.

Spicherul Andrian Candu a declarat la emisiunea „Moldova în direct” de la postul public de televiziune că majoritatea parlamentară poate aproba modificările la Codul electoral „și fără voturile colegilor din PL”. Acesta a precizat că proiectul nu va ajunge pe ordinea de zi a Legislativului înainte de raportul Comisiei de la Veneția și că arestările efectuate de procurorii anticorupție și CNA în privința unor membri ai PL nu ar avea legătură cu acest proiect.

Introducerea răspunderii pentru persoanele cu funcții publice care au secretizat informații în mod neîntemeiat și formularea unei prevederi ce ține de furnizarea informațiilor de interes public în regim de urgență sunt unele dintre propunerile care au răsunat în cadrul unei dezbateri organizată de Centrul pentru Investigații Jurnalistice. Directorul Institutului de Politici Publice de la Chișinău, Arcadie Barbăroșie, afirmă că legislația națională, în mare parte, este conformă prevederilor globale, însă asta nu înseamnă că nu este nevoie de îmbunătățirea acesteia. „Să ne închipuim că există situații în care autoritățile sunt perfect conștiente că legislația nu se respectă sau că legislația este contradictorie și nu vor să schimbe legislația. Da, sunt și cazuri din astea, și aici trebuie presiune. Autoritățile pe de o parte vor, dar nu au când, dar pe de altă parte nu vor și nu o vor schimba, atâta timp cât nu va exista presiune enormă din partea societății asupra lor”, a spus Barbăroșie, citat de Radio Europa Liberă.

CNA a anunțat că a pornit o anchetă internă după ce Ziarul de Gardă a publicat un articol în care se arată cum firma controlată de un șef de direcție din cadrul instituției a câştigat licitaţii de peste 1,2 milioane de lei de la începutul acestui an, aprovizionând mai multe grădiniţe din Chişinău cu produse alimentare.

La Stația de Epurare din Chișinău au fost instalate primele colectoare solare. Acțiunea face parte dintr-un proiect pilot menit să încălzească apa menajeră pentru necesitățile igienice. Potrivit administrației SA „Apă-Canal Chișinău”, astfel se va micșora consumul agentului termic, transmite IPN.

Firma care urma să se ocupe cu amenajarea parcărilor cu plată în Chișinău ar putea cere rpejudicii de aproape 200 de milioane de euro de la autoritățile Capitalei, a anunțat primarul Dorin Chirtoacă, după ce acesta a suspendat contractul de parteneriat public-privat. „Am primit de la ei un răspuns la 3 mai, prin care dumnealor nu recunosc această forţă majoră şi consideră că investigaţia o vizează doar pe o doamnă dintr-o filială, reprezentanţa lor de la Chişinău şi alţi câţiva cetăţeni. Ceea ce este destul de straniu. Cei de la firma austro-ungară consideră că nu sunt vizaţi în niciun fel. Mai mult decât atât, dumnealor fac referire la un acord de protecţie a investiţiilor dintre Republica Moldova şi Austria din anul 2002 şi nu exclud că vor cere prejudicii calculate până la suma de 200 mln euro. Lucrurile deja depăşesc limita imaginaţiei, dincolo de ancheta penală şi procesul civil care se desfăşoară la Chişinău la ora actuală”, a declarat edilul, citat de EpochTimes.

În curtea Academiei de Muzică Teatru și Arte Plastice a apărut o bancă dedicată compozitorului Giuseppe Verdi. Tatiana Besliu, lector universitar, profesor de limba italiană la AMTAP, a spus pentru diez.md că ideea de a instala o bancă a apărut vara trecută. „Observasem că spațiul e destul de mare, dar bănci pentru studenți – doar două. Mi-am zis că aici ar fi nevoie de vreo bancă și nu de una obișnuită, ci conform statutului instituției, adică de ceva artistic”.

În Republica Moldova vine astăzi premierul Turciei, Binali Yildirim. Acesta va avea întâlniri cu președintele și premierul și va fi însoțit de o delegație guvernamentală. Mâine, 6 mai, oficialul de la Ankara va participa la congresul internațional al găgăuzilor, care se va desfășura la Comrat.

Vremea va fi frumoasă și astăzi în țară, cu temperaturi înalte, care vor ajunge și la +27 grade Celsius.

Aproape toate valutele străine importante se depreciază astăzi. Dolarul va putea fi cumpărat cu 19,04 lei, iar euro – cu 20,82 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.