Meniu Închide

Interesele SA Apă-Canal, mai importante. Chișinăuienii plătesc în continuare pentru „zeama vecinului”

apa canal

Chișinăuienii care locuiesc la bloc plătesc, pe lângă apa consumată, și pierderile din sistemul de aprovizionare. Aceștia achită inclusiv diferența dintre contorul propriu și cel comun din clădire. Cota parte pentru fiecare apartament este stabilită proporțional pentru fiecare consumator, aceasta fiind o prevedere legală conform articolului 29 din Legea cu privire la serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare. Astfel, în fiecare lună locuitorii Capitalei plătesc din buzunarul propriu inclusiv pentru apa pe care în realitate n-au consumat-o. În această situație sunt cei care nu au contract direct cu SA Apă-Canal, ci prin intermediul asociației de locatari sau a cooperativelor de construcție a locuințelor.

Factură pentru serviciul de aprovizionare cu apă, primită de un chișinăuian

Activista civică Maia Laguta spune că această cota-parte este un furt din buzunarul cetățenilor, iar modul în care se înregistrează indicele contoarelor este „un joc mare, o șmecherie”. Aceasta sugerează că SA Apă-Canal manipulează cu datele contoarelor, având în vedere că datele sunt colectate în zile diferite și este evident că apar diferențe.

Maia Laguta susține că întreprinderea a primit bani de la Consiliul Municipal Chișinău pentru a instala contoare în fiecare apartament, dar nu le-a instalat. „Timp de 20 de ani au amăgit lumea, iar acum prin Legea 303 continuă această amăgire”, spune Maia Laguta.

Legea, contestată de două ori

De la intrarea în vigoare, articolele legii cu privire la serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare au fost contestate de două ori la Curtea Constituțională. Contestatarii au obținut parțial câștig de cauză. Nimeni încă n-a contestat articolul 29 din lege.

Deputatul socialist Adrian Lebedinschi a înregistrat în octombrie 2016 un proiect de lege care ar obliga operatorii să încheie contracte cu toți locatarii în termen de 30 de zile de la depunerea cererii. Guvernul, în decembrie 2016, a avizat negativ proiectului de lege. Totuși, Comisia parlamentară pentru administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice s-a pronunțat pentru votarea proiectului lui Lebedinschi în Parlament în prima lectură. Decizia Comisiei a fost luată la ședința din 16 mai 2017. În raportul Comisiei se recomandă scurtarea termenului de încheiere a contractului între consumator și operator de la 30 la 5 zile. Centrul Național Anticorupția, la fel, a aviz pozitiv proiectul.

Apel public, ignorat de autorități

Olga Grinevici locuiește într-un bloc din Capitală. Femeia este semnatara unui apel public pentru schimbarea legii controversate. Aceasta spune că a transmis apelul către demnitari încă din septembrie 2016, dar situația nu s-a schimbat. Parlamentarul socialist Vladimir Bolea ar fi asigurat-o că legea va fi votată. Grinevici susține că în blocul în care locuiește „dacă cineva consumă 10 metri cubi de apă, plătește suplimentar încă cinci cuburi de apă, așa numita cotă-parte”. Scrisoarea semnată de mai mulți locatari a fost publicat pe site-ul moldova-suverana.md pe 13 septembrie 2016.

Lege controversată, votată cu scântei

Actuala lege, adoptată în anul 2013, a fost votată prin comasarea mai multor inițiative legislative. În dezbaterile pentru lectura a doua deputatul liberal Gheorghe Brega a atenționat că operatorilor li se oferă dreptul să factureze clienților apă pe care n-au consumat-o.

„Domnule Țap (deputatul Iurie Țap a prezentat proiectul în Parlament – n.n.), dumneavoastră când vă duceți la restaurant și comandați o zeamă, nu plătiți pentru vecin”, s-a arătat indignat Gheorghe Brega.

Parlamentarul Iurie Țap a răspus că „acest mecanism a fost agreat de toate părțile, fiindcă altfel este imposibil”. Deputatul a argumentat că trebuie protejate atât interesele consumatorilor, cât și cele ale operatorilor: „Pentru a asigura servicii de calitate trebuie să protejăm drepturile consumatorilor și operatorilor, pentru a nu prejudicia întreprinderile sau interesele operatorilor”. Deputata Violeta Ivanov a contestat „calitatea slabă” a proiectului de lege. Totuși, proiectul a fost votat de 56 de deputați.

SA Apă-Canal interpretează legea

Sergiu Lelic, șef adjunct al Direcției relații cu consumatorii din cadrul Agenției Protecția Consumatorilor (APC), a explicat pentru moldNova că SA Apă-Canal interpretează legea, deoarece aceasta este ambiguă, ceea ce este în defavoarea consumatorului final. Acesta afirmă că încă din 2010 APC a dat în judecată SA Apă-Canal pentru a obliga întreprinderea să instaleze contoare tuturor consumatorilor din contul acesteia. Totuși, operatorul de apă a decis să instaleze contoare doar în branșamentele comune. Funcționarul amintește că Agenția în care lucrează a făcut mai multe propuneri pentru a modifica controversata lege, însă nu a fost auzită.

Majoritatea consumatorilor sunt de bună credință

Sergiu Lelic a mai spus că Hotărârea de Guvern nr. 191 din 2002 (prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la modul de prestare şi achitare a serviciilor locative, comunale şi necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor şi condiţiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire şi alimentare cu apă) oferă dreptul gestionarilor blocurilor locative să împartă tuturor plătitorilor diferența dintre branșamentul comun și suma consumului din apartamente. Funcționarul de la APC crede că majoritatea consumatorilor sunt de bună credință, chiar dacă există și probleme. Cele mai multe situații ce țin de neachitarea la timp a facturilor apar atunci când locatarii stau cu chirie sau nu au contor instalat. Astfel, consumul rău-platnicilor este distribuit celor de bună credință.

Pe 19 mai, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat majorarea tarifelor la apă pentru locuitorii din Chișinău și Ungheni. Astfel, după publicarea tarifelor în Monitorul Oficial chișinăuienii vor plăti 10,59 lei pentru un metru cub de apă, comparativ cu 9,19 lei cât plătesc în prezent. Ultima dată tarifele pentru apă au fost modificate în anul 2009. În anul 2016, SA Apă-Canal a înregistrat pierderi de peste 81 de milioane lei. În anul 2015 pierderile au fost de peste 147 milioane lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.