Meniu Închide

Filme făcute din „Te rog, frumos”. Evoluția documentarului moldovenesc în 14 ediții de Cronograf

Filmele documentare realizate în Republica Moldova au iz amatoricesc, deoarece cineaștii nu au bani și nici cunoștințe temeinice despre acest domeniu. La această concluzie ajungem dacă vom analiza evoluția prezenței filmelor moldovenești la Festivalul Internațional de Film Documentar (FIFD) „Cronograf”, care astăzi a ajuns la cea de-a 14-a ediție.

Începând de azi și până miercuri, 31 mai, moldovenii sunt chemați la Cinematograful Odeon din Chișinău ca să urmărească 77 de filme documentare, dintre care 51 fac parte din cele patru secțiuni competitive ale festivalului – Secțiunea Principală, Secțiunea cadRO, Secțiunea Producții Locale și Un LIKE pentru Documentar. Filmele au fost selectate dintr-un număr record de peste 700 de înscrieri din 82 de țări ale lumii. Cu această ocazie noi am decis să facem o analiză cantitativă, dar și calitativă a filmelor produse de regizori moldoveni care au fost acceptate în toate edițiile ale FIFD „Cronograf”.

Festivalul Cronograf 2017. FOTO: facebook.com/Cronograf

Trofeul Cronograf a rămas la Chișinău doar de două ori

În total, în cele 14 ediții ale festivalului, care se desfășoară din anul 2001, au fost selectate 37 de filme moldovenești la Secțiunea Principală și Secțiunea cadRO, respectiv 50 de documentare la Secțiunea Producții Locale. Totodată, în această perioadă au fost aduse pentru marele ecran 15 premiere de film documentar și de ficțiune, toate realizate de moldoveni.

Trofeul Cronograf a rămas acasă doar de două ori: în anul 2005, atunci când Premiul Mare i-a revenit filmului „Aria” de Vlad Druck și în anul 2013, datorită tânărului cineast Ion Donică care a realizat filmul „La marginea pădurii”. În rest, documentariștii moldoveni s-au ales cu mențiuni speciale și premii pentru regie, imagine și „Simpatia publicului”. În primul an, premiul „Simpatia publicului” a fost câştigat de filmul „Asta e! Bucuria de a trai”, în regia lui Vlad Druck, premiat şi de Comisia Naţională UNESCO pentru „cea mai originală tratare a subiectului”.

Secțiunea Principală prezintă cele mai bune documentare de lungmetraj și metraj-mediu. În ultimii 15 ani festivalul s-a dezvoltat foarte mult – calitatea producțiilor cinematografice a crescut, ceea ce a făcut ca șansele filmelor noastre de a intra în competiția finală să fie tot mai mici. Dacă la primele trei ediții „Cronograf”-ul avea înscrise câte patru, șapte sau chiar opt filme la Secțiunea Principală, atunci în ultimii 3 ani numărul documentarelor moldovenești s-a redus substanțial. Bunăoară, în acest an spectatorii vor putea să privească doar opt filme, toate înscrise la Secțiunea Producții Locale, majoritatea realizate de jurnaliști.

Filme făcute din „Te rog, frumos”

În toți acești ani FIFD „Cronograf” a ajuns pe toate meridianele globului. Ediția actuală are genericul „Artă şi Viaţă”. L-am întrebat pe directorului festivalului, Virgiliu Mărgineanu, despre evoluția filmelor moldovenești înscrise în cursa pentru trofeu.

„Șansa filmelor noastre de a intra în competiția finală este tot mai mică din cauza numărului mare de participanți. Concursul este mult mai puternic. Niciun film moldovenesc nu a fost la nivelul celor 18 care au intrat în competiția finală. În schimb, avem premiere moldovenești și filme la Secțiunea Producții Locale. Au descrescut din cauza concurenței mari care s-a format la Cronograf”, a comentat Virgiliu Mărgineanu.

Virgiliu Mărgineanu. FOTO: profil facebook.com

În decembrie 2015, în Republica Moldova a fost înființat Centrul Național al Cinematografiei, care își propune să contribuie la dezvoltarea cinematografiei moldovenești. Mărgineanu speră că din anul 2018 vom avea și noi filme bune în Moldova. În acest an, în premieră au fost alocați bani publici pentru susținerea cinematografiei (La acest subiect vom reveni în zilele următoare – n.n.). Dacă până acum cineaștii spuneau că nu le ajung bani, din acest an Guvernul a alocat bani pentru producții de film. „Regizorii și documentariștii de astăzi fac filme pe propria putere. Fiecare face atunci când are un subiect interesant, caută echipament de unde poate, vorbește cu prietenii să-i împrumute un mijloc de transport și face filmul din «Te rog, frumos». În realitate, un film documentar, ca și un film de ficțiune, are nevoie de resurse financiare, echipament puternic, analize, documentare, care costă, iar noi nu ne putem permite pentru că fiecare avem un job. În afară de job mai facem și un film printre altele. Adevărata industrie cinematografică este atunci când există o investiție în acest domeniu”, ne-a mai spus Virgiliu Mărgineanu.

Vlad Druck, cel mai activ cineast care a obținut primul trofeul pentru Moldova

În anul 2001 la FIFD „Cronograf” au participat cineaști din Moldova, România și Lituania, iar din anul 2002 lista de țări participante a fost completată de Ucraina, SUA, Serbia, Marea Britanie, Olanda, Franța și Kazahstan. În primii 2 ani, trofeul festivalului a ajuns în Lituania și Ucraina, iar Moldova a câștigat doar șase mențiuni speciale.

După o pauză de un an, în 2004, „Cronograf” a revenit cu ediția a III-a și cu noutăți muzicale. Astfel, organizatorii au inclus competiția pentru „Cel mai bun spot publicitar”, „Cea mai bună producție TV locală” și „Cel mai bun clip muzical”. Timp de 4 zile au fost prezentate 35 de filme documentare din 14 ţări, printre care Spania, Italia, Portugalia, Germania, Marea Britanie, India şi altele, 16 spoturi publicitare, 13 clipuri muzicale de ultimă oră din Moldova şi zece producţii ale studiourilor locale de televiziune.

Regizorul Vlad Druck este cel mai activ cineast moldovean care a cules laurii de la fiecare ediție în care s-a înscris. În 2004 s-a ales cu premiul special pentru filmul „Suita: Oameni și Pământ”.

În anul 2005, cineaşti din 14 ţări au participat la cea de-a IV-a ediție a festivalului organizat de OWH Studio. Moldova a fost reprezentată de filmele „Aria” de Vlad Druck, „Sufletul pietrei” de Iurie Babii şi „Afro-moldovenii” de George Agadjanean. A fost anul în care regizorul Vlad Druck a câștigat Trofeul Cronograf pentru Republica Moldova.

Edițiile V-VII, nimic nou pentru Moldova

Cea de-a cincea ediţie a FIFD „Cronograf” a avut loc în anul 2006. În acel an, nu a fost înregistrat niciun film moldovenesc, unicul reprezentant al țării noastre fiind regizorul Pavel Cuzuioc cu filmul „Trei femei din Moldova”, fiind de fapt o producție România-Austria. Moldovenii au obținut atunci câteva premii pentru spoturi publicitare, producții TV și videoclipuri.

În anul 2007 apare „Secțiunea cadRO”, dedicată filmelor despre români şi comunităţile de români din întreaga lume. Cineaşti din Moldova, România, Rusia, Serbia, Germania, Franţa, SUA şi Canada şi-au prezentat filmele pentru această secţiune. Filmul moldovenesc „Venim şi mâine pe aici?” de Mihai Ştefan Poiată și Mircea Chistrugă se învrednicește de premiul special al juriului pentru această secțiune.

Ediția din anul 2008 nu a adus nimic spectaculos pentru Republica Moldova, care a fost reprezentată de câteva documentare la Secțiunea cadRO și Secțiunea Producții Locale. În anul 2009, „Cronograf”-ul nu a avut loc, iar din anul 2010 se observă o descreștere accentuată a filmelor din Republica Moldova înregistrate în concurs, în timp ce la cea de-a VIII-a ediție numărul filmelor străine înscrise în competiția cinematografică crește până la 187, reprezentând 46 de țări, printre care Noua Zeelandă, Norvegia, Brazilia, Canada, Finlanda și Iran. La Secțiunea Principală, Moldova este reprezentată de filmul „Regina Maria” de Olga Pascari, care obține o mențiune specială.

Trofee Cronograf. FOTO: facebook.com/Cronograf

În anul 2011, jurnalistul Mircea Surdu și Diana Donică au participat cu filmul „Apa noastră cea de toate zilele…”, în care este prezentat satul Vulcănești, ocupat preponderent din romi, cu resurse foarte limitate de apă potabilă. Documentarul a primit un premiu special de la Uniunea Cineaștilor din Moldova (UCM) „pentru tentativa de a găsi un izvor cu apă limpede în câmpia aridă a documentarului moldovenesc”.

Anul 2012. Cineaștii moldoveni au reușit să mai treacă de preselecția juriului doar la Secțiunea cadRO și Secțiunea Producții Locale. Filmul „Ionică şi Dacia lui” de George Ciubuc a obținut premiul special din partea UCM, iar Victor Sofroni a luat o mențiune specială pentru pelicula „Proiecte militare spulberate de civili”.

2013: Trofeul a rămas pentru a doua și ultima dată la Chișinău

În anul 2013 a fost pentru ultima oară când Moldova a fost selectată cu un film la Secțiunea Principală. Tot atunci, trofeul Cronograf a rămas pentru a doua oară la Chișinău, datorită regizorului Ion Donică. Acesta a impresionat cu documentarul „La marginea pădurii”. De asemenea, la Secțiunea cadRO regizorului Victor Bucătaru i s-a oferit premiul întâi pentru filmul „Masacrul inocenților”. Anul 2013 a fost și anul când s-au prezentat mai multe premiere de film documentar și de ficțiune la „Cronograf”. Regizorul Igor Cobileanschi a lansat „Colecția de arome”, iar Adrian Popovici – „Toți copiii domnului”.

În anul 2014 festivalul „Cronograf” nu s-a desfășurat, iar peste un an, în anul 2015, Moldova a trecut preselecția doar pentru Secțiunea cadRO cu două documentare: „Gospodarii deportați” de Dumitru Pogorea și „Ciuleandra” lui Vasile-Teodor Covrig. În schimb, au fost aduse nouă premiere de film moldovenesc: „Lume, ia-mă în brațe, eu vin” de Violeta Gorgos, „Expedițiile memoriei. Basarabenii dintre Karlag și Baikonur”, „Iubirile lui Mihai Volontir” de Vlad Druck, „Autopcity”, „Variațiuni pe un nume” de Violeta Gorgos, „Locul” de Tinca Lucaciu, „Evadarea” de Nicolae Negară, „Insight” de Mihai Brumă și „În ataș” de Mircea Bobână.

La ediția din anul 2016, la fel ca și în acest an, cineaștii noștri nu au trecut în competiția finală cu filme la Secțiunea Principală și Secțiunea cadRO, ci doar la Secțiunea Producții Locale. Trofeul Cronograf 2016 a plecat în Iran pentru pelicula „Vise fără stele”, realizată de Mehrdad Oskouei. Cine va deveni marele câștigător din acest an urmează să aflăm marți, 30 mai 2017.

Scena Cinematografului Odeon, acolo unde sunt proiectate filmele în cadrul Festivalului „Cronograf” FOTO Facebook/IDFF.CRONOGRAF

În acest an, FIFD „Cronograf” va proiecta câteva filme în afara competiției, în cadrul unor evenimente și proiecții speciale. Astfel, festivalul aduce patru premiere de filme documentare și de ficțiune din Republica Moldova. De asemenea, vor fi proiectate șase filme la Muzeul Național de Istorie și Muzeul de Artă al Moldovei în cadrul evenimentului „Cronograf la Muzeu”, dintre care o producție moldovenească („Gospodarii autodeportați” de Dumitru Pogorea) și una moldo-română (Expedițiile memoriei. Jurnal de bord: Siberia-Irkutsk” de Violeta Gorgos).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.