Judecătorii au decis 7 ani și 6 luni de pușcărie pentru primarul de Orhei, Ilan Șor. Procurorii au cerut 19 ani de închisoare pentru Șor fiind invinuit că a obţinut prin înşelăciune peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii. Ulterior banii fiind spălați prin intermediul a zeci de companii off-shore, sumă confirmată şi de raportul Kroll.
Sentința citită de judecător este cu drept de apel ceea ce înseamnă că inculpatul încă nu este efectiv încarcerat.
Ilan Șor a fost condamnat pentru „cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere” chiar dacă procurorii au cerut pedepsirea acestuia pentru escrocherie. Pentru escrocherie efectuată în proporții deosebit de mari pedepsele stabilite de lege sunt de la 8 la 15 ani. Procurorul a declarat că va cere o pedeapsă mai aspră și va depune o cerere la Curtea de Apel.
Până la pronunțarea deciziei Curții de Apel, Ilan Șor, a fost pus sub control judiciar și i s-a ridicat arestul la domiciliu.
Numele lui Șor în raportul Kroll
Banca Națională a Moldovei a publicat în aprilie 2016 un comunicat în care spune că raportul Kroll aduce dovezi clare cu privire la implicarea crucială a domnului Ilan Șor, precum și a companiilor și persoanelor asociate cu dumnealui în frauda bancară. Informația colectată și analizată de Kroll a confirmat că Grupul Șor a avut tangență cu achiziționarea acțiunilor celor trei bănci din Republica Moldova în anii 2012-2014, a controlat direct deciziile importante ale celor trei bănci, inclusiv deciziile cu privire la acordarea „creditelor” în favoarea companiilor interconectate, fără vreo intenție de returnare din partea acestora.
Avocatul lui Ilan Șor, Iulian Balan a declarat pe 20 iunie că strategia de apărare „a fost construită pe conlucrarea domnului Ilan Șor cu organul de urmărire penală și autodenunțul pe care l-a făcut pentru elucidarea unor cazuri de corupție și escrocherie de nivel înalt”. Astfel avocații consideră cererea procurorilor neîntemeiată.
Amintim că numele primarului de Orhei apare în mai multe investigații realizate de RISE Moldova, Ziarul de Gardă sau Ziarul Național. Fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la 9 ani de închisoare în baza denunțului făcut de Ilan Șor. În denunț se spune că bani din Banca de Economii au fost scoși de Ilan Șor, iar ulterior acesta a achitat bunuri și servicii sau a oferit bani cash pentru fostul premier.
Spălătoria rusească
Conform unei investigații recente a RISE Moldova șase companii conectate la familia Shor au încasat bani din „Spălătoria rusească”. Informațiile bancare analizate de RISE Moldova arată că 22 de milioane de dolari au intrat în conturile ShorHolding în mai multe tranșe. Viramentele au fost făcute de firme fantomă din Marea Britanie și Noua Zeelandă.
Ilan Șor a fost președinte al Consiliului Băncii de Economii din Moldova pe 30 aprilie 2014 până la retragerea licenței de activitate. Acesta a ajuns în funcție votat unanim de ceilalți membri ai Consiliului: Stanislav Budza, Elena Matveeva, Constantin Paladi, Ion Ursu și viceministrul Economiei din 2014, Octavian Calmîc.
Nici un pdist? Straniu.