Evenimentele care au loc în Republica Moldova trădează un scenariu rusesc prin care se urmărește migrarea puterii politice de la PDM și Vlad Plahotniuc către PSRM și pro-rusul Igor Dodon. Cel care, aparent, are acum rol de „coordonator” în politica moldovenească pare să fi acceptat acest târg în schimbul unor garanții personale de securitate, de care ar urma să beneficieze după alegerile parlamentare din 2018, transmite Deutsche Welle.
Primarul capitalei Dorin Chirtoacă, aflat în arest la domiciliu, a adresat o scrisoare deschisă partenerilor europeni în semn de protest față de abuzurile organelor Procuraturii și încălcărilor care au loc în dosarul său, relatează IPN. Scrisoarea este adresată Uniunii Europene, Consiliului Europei, ambasadelor Uniunii Europene și Statelor Unite în R.Moldova. (Europa Liberă)
Întrebat de jurnaliştii ruşi ce va face dacă UE va suspenda finanţarea din cauza retoricii sale proruse, Igor Dodon a declarat că Republica Moldova se poate descurca şi fără de banii Uniunii Europene. În acest sens, şeful statului a făcut referire la perioada 2001-2009, atunci când a fost parte a echipei comuniştilor, iar Chişinăul ar fi rezistat fără sprijinul financiar din exterior. (Timpul)
Exerciţiul moldo-american „Dragoon Pioneer 2017” a demarat astăzi la Baza de instruire militară a Armatei Naţionale de la Bulboaca. În cadrul exerciţiului, care se desfăşoară în perioada 24 iulie – 5 august, se antrenează peste 140 de militari din subdiviziunile de geniu ale Armatei Naţionale şi ale Gărzii Naţionale din Carolina de Nord, Statele Unite ale Americii. (Moldova.org)
Cele mai multe credite luate de persoanele fizice sunt creditele de consum – 3,78 miliarde de lei sau 53,4% din totalul creditelor destinate persoanelor fizice. Acestea sunt urmate de credite pentru procurarea unui imobil – 2,4 miliarde de lei sau 33,9% din total și credite pentru desfășurarea unei afaceri – 0,9 miliarde de lei sau 12,7%. (Timpul)
Leul moldovenesc se depreciază faţă de principalele valute de referinţă. Pentru astăzi, Banca Naţională a stabilit un curs oficial de 21 de lei și zece bani pentru un euro, cu 24 de bani mai mult decât la sfârşitul săptămânii trecute. Cotaţia dolarului american a scăzut cu un ban şi este de 18 lei şi 12 bani. Valoarea leului românesc a crescut cu patru bani şi a ajuns la patru lei şi 61 de bani.
Meteorologii prognozează vreme caldă pentru astăzi. Izolat sunt posibile ploi de scurtă durată însoţite de descărcărie electrice. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud-est.
Prostii mai mari nu am auzit, mai degraba Plahotniuc il va elimina si pe Dodon de pe arena politica precum l-a eliminat si pe Voconin.