Președintele Igor Dodon acuză din nou SUA că ar intenționa dezghețarea forțată a problemei transnistrene, pentru a provoca Rusia și a crea o nouă zonă de destabilizare.
„Cineva de peste ocean mută pionii pe tabla de șah geopolitică, iar aici, în Moldova, poate suferi o societate întreagă, poate fi provocată o tragedie ca în 1992, putem pierde vieți omenești”, a declarat președintele Republicii Moldova într-un interviu pentru IPN. Liderul a mai spus că Republica Moldova trebuie să-şi păstreze statutul său de ţară neutră, să dezvolte relaţii bilaterale avantajoase „şi cu Estul, şi cu Vestul”. Dodon a mai vorbit despre fenomenul separatismului și despre cum încearcă să fie un președinte „în interesele fundamentale ale statului”.
Câțiva funcționari publici din cadrul Ministerului Justiției și al Educației, Culturii și Cercetării au fost percheziționați de procurorii anticoruptie si Centrul Național Anticorupție. Aceștia sunt cercetați pentru trafic de influență și corupere pasivă, scrie Pro TV cu referire la un comunicat al CNA. Oamenii legii au relatat că au reținut un angajat al Ministerului Educației și trei intermediari (notari publici şi reprezentanţi ai unor birouri de traduceri). Aceștia racolau persoane ce aveau nevoie de autentificarea actelor de studii şi le propuneau grăbirea procedurii, care legal durează până la 30 de zile. Pentru serviciile lor, care constau în eliberarea actelor în câteva ore sau zile, ei pretindeau câte 50 de euro pentru un document, iar sumele pretinse pentru întregul set de acte variau între 250 de euro şi 1500 de euro.
Cafeneaua „Guguță” din Capitală care se afla în gestiunea companiei „Finpar Invest” controlată de politicianul Vladimir Plahotniuc a fost vândută recent. Locul a fost cumpărat de o firmă ce aparține unui alt om de afaceri, Ceslav Ciuhrii. Acesta este și cel care deține două terenuri în sectorul Ciocana unde urmează să fie construit primul magazin Kaufland din Republica Moldova, scrie Ziarul de Gardă. Cafeneaua „Guguță” a trecut în gestiunea firmei „Finpar Invest” în anul 2010. Compania și-a manifestat intenția de a privatiza edificiul localului și terenul din preajmă pentru a construi un hotel, însă Primăria Chișinău s-a opus acestor planuri și astfel, s-a ajuns în instanță.
Peste 20 de persoane cu nevoi speciale din Franţa vor cutreiera mai multe raioane din Moldova pentru a colecta fonduri destinate persoanelor cu dizabilităţi din ţara noastră. Astfel, cetăţenii francezi speră să sensibilizeze oamenii din Moldova faţă de problemele cu care se confruntă semenii lor, transmite TRM. Călătoria prin localitățile Moldovei va dura o săptămână. Cei care s-au aventurat în această drumeție vor utiliza biciclete şi triciclete, adaptate special pentru a se deplasa. Participanţii vor vizita spitale, şcoli, un centru pentru persoane cu nevoi speciale, unde vor dona materiale şi ustensile medicale.
Premierul Pavel Filip i-a mulţumit ambasadorului UE în Moldova, Pirkka Tapiola, pentru sprijinul şi dedicarea manifestată faţă de țara noastră în cei 4 ani de activitate. La rândul său, Tapiola a îndemnat Guvernul să se concentreze în continuare pe promovarea reformelor, care să fie în beneficiul cetăţenilor. Cei doi oficiali au avut o întrevedere în contextul în care Tapiola îşi încheie mandatul în Republica Moldova, scrie Evenimentul Zilei.
Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs oficial de 21 de lei pentru un euro și de 17,86 lei pentru un dolar american.
Meteorologii au emis cod galben de descărcări electrice și intensificări ale vântului pentru azi. Temperaturile în întreaga țară se vor încadra între 19 și 23 de grade Celsius.