Meniu Închide

Dodon, Filat, Sârbu, Voronin, printre criticii Curții Constituționale: „O să vă prindem noi”

curtea constitutională

Judecătorii Curții Constituționale de la Chișinău au fost criticați în repetate rânduri de către politicienii moldoveni pentru deciziile luate în privința… altor politicieni. Curtea Constituțională a fost acuzată de „lașitate”, de faptul că „este condusă de cetățeni români” sau de faptul că ia decizii politice.

Comisia de la Veneția: Judecătorii CC trebuie respectați

Recent, Comisia de la Veneția l-a atenționat pe Igor Dodon că a făcut declarații critice la adresa Curții Constituționale și a judecătorilor acesteia. „În timp ce libertatea de expresie reprezintă o valoare fundamentală într-un stat democratic, persoanele care ocupă funcții publice sunt obligate să manifeste reținere în critica pe care o fac. Critica lipsită de respect, în special declarațiile amenințătoare, îndreptată împotriva judecătorilor și menită să influențeze deciziile instanței constituționale, este inadmisibilă”, se preciza în comunicatul Comisiei.

Spre exemplu, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova, s-a arătat nemulțumit de faptul că printre jurații Curții Constituționale sunt persoane care dețin cetățenia română. Dodon a criticat Curtea Constituțională după ce aceasta nu a permis desfășurarea referendumului inițiat de președinte și a spus că decizia Curții a fost „sfidătoare”.

Dodon: „O să-mi permit să dau aprecieri atâta timp cât statul e capturat”

„Curtea Constituțională a făcut uz de diverse acrobaţii juridice pentru a anula referendumul, probabil la sugestia guvernării, dar şi fiindcă membrii Curții sunt cetăţeni români panicaţi de efectele sociale ale referendumului. Jurământul pentru obţinerea celei de-a doua cetăţenii se face simţit la fiecare decizie a membrilor Curţii”, a comentat Dodon.

Marți, 17 octombrie, după ce Curtea Constituțională a constatat că Igor Dodon a încălcat grav Constituția atunci când a refuzat să semneze decretul de numire în funcția de ministru al Apărării a lui Eugen Sturza, acesta a comentat declarațiile Comisiei de la Veneția. „Eu sunt de acord cu ce a spus șeful Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, că într-un stat democratic politicienii nu dau aprecieri Curții Constituționale. Dar șeful lui Buquicchio, [Thorbjorn] Jagland (secretarul general al Consiliului Europei – moldNova.eu) a spus că Moldova e stat capturat (…) O să-mi permit în continuare să dau aprecieri CC, pentru că suntem stat capturat, nu de drept”, a declarat Dodon. Acesta și-a încheiat mesajul, amenințând judecătorii că nu vor scăpa nepedepsiți pentru deciziile pe care le iau: „N-o să vă scape nici cetățenia românească, o să vă prindem noi”.

„Curtea a dat dovadă de lașitate”

Un alt critic a fost actualul deputat democrat Sergiu Sârbu. Pe vremea când era deputat comunist acesta a spus că Înalta Curte „a dat dovadă de lașitate”, precizând că „încă două-trei decizii și nici nu vom avea nevoie de Curtea Constituțională”. Sârbu era nemulțumit în 2011 de faptul că judecătorii Curții n-au dorit să stabilească data alegerii președintelui. Menționăm că pe atunci Parlamentul avea obligația să aleagă șeful statului, iar Republica Moldova nu avea un președinte ales din 2009.

Supărarea lui Filat

Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, s-a arătat supărat pe prestația fostului președinte al Curții Constituționale Alexandru Tănase. În ziua în care i s-a ridicat imunitatea, pe 15 octombrie 2015, acesta a declarat că „așa-numita Curte Constituțională a creat precedente foarte periculoase”, referindu-se la interdicția de a mai candida la funcția de prim-ministru după ce primise votul de neîncredere al deputaților. Filat a remarcat că Tănase era „cel mai prezent personaj politic pe toate ecranele din Moldova”.

Eroarea văzută de Voronin

După alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, liderul comuniștilor, Vladimir Voronin, a declarat că Parlamentul ales va trebui să examineze serios problema statutului Curţii Constituţionale. Acesta a emis atunci o declarație publică cu ocazia marcării a 20 de ani de la adoptarea Constituției Republicii Moldova. Potrivit lui Voronin, Curtea Constituțională a admis unele erori în activitatea sa, în special atunci când a stabilit că Declarația de Independență prevalează asupra Constituției, acuzând instituția de imparțialitate.

„Supremaţia acestui act este şi trebuie garantată, fără a se supune intereselor politice şi de partid de către Curtea Constituţională, care a fost învestită cu această atribuţie, ceea ce nu totdeauna constatăm. Curtea, contrar acestor rigori, a subordonat Constituţia Declaraţiei de Independenţă, căreia i-a atribuit valoare supra-constituţională, numai pentru a satisface interesele ideologice ale cuiva. Astfel, ajungem la concluzia că Curtea aplică prevederile constituţionale după bunul său plac“, a menționat Voronin.

Un an mai târziu, tot Voronin a declarat că „Moldova nu are Curte Constituțională”, spunând că în ultimii 6 ani aceasta „s-a transformat într-o echipă de pompieri, care nu face decât să acționeze în interesul partidelor de la guvernare”.

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.