„Cum atragem investițiile străine în spațiul media al Republicii Moldova prin intermediul legislației moderne” este denumirea conferinței care va avea loc astăzi la Chișinău, cu începere de la ora 9:00. La aceasta va participa și spicherul Andrian Candu.
Potrivit serviciului de presă al Parlamentului, evenimentul va reuni pentru discuții factori de decizie implicați în dezvoltarea domeniului mass-media din Republica Moldova, precum și experți internaționali, dar nu se precizează despre cine e vorba. Printre vorbitori se menționează deputații Vladimir Hotineanu, președintele Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media și George Mocanu, membru al Comisiei economie, buget și finanțe. Conferința este organizată în contextul activității desfășurate de Grupul de lucru pentru îmbunătățirea legislației mass-media, creat în luna mai 2017. Serviciul de presă mai precizează că organizarea conferinței are loc cu susținerea ambasadei SUA în Republica Moldova, USAID, Freedom House, Internews Moldova, Proiectului UE și Consiliului Europei „Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova”.
La Chișinău se reiau discuțiile privind sistemul de taxare electronică. Radio Chișinău transmite că acest subiect a fost inclus pe agenda ședinței Consiliului Municipal Chișinău de mâine, 31 octombrie. Acest sistem ar urma să fie implementat pe toate liniile de troleibuze și autobuze, iar în a doua etapă și la microbuze. Odată cu implementarea noului sistem, va fi păstrat în paralel și sistemul actual de vânzare directă a tichetelor, pe o perioadă de la 6 la 12 luni, declara anterior vicedirectorul Direcției generale transport public și căi de comunicație, Vitalie Butucel. De asemenea, va exista posibilitatea transbordării gratuite de la un mijloc de transport la altul, pe o durată de 60 de minute.
Partidul Democrat a lăsat pe plan secund lupta politică cu oponenții săi, iar în prim plan a trecut discursul despre necesitățile cetățenilor: lichidarea şcolilor, abuzurile poliţiei, în special a inspectorilor de patrulare, indiferenţa factorilor de decizie guvernamentali şi lipsa conexiunii directe a acestora cu cetăţenii etc., scrie Tribuna într-o analiză. Potrivit autorilor, această „turnură radicală” ar putea să fi fost decisă „în cadrul anumitor exerciţii sociologice”.
Astăzi se împlinesc 2 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București, când peste 60 de persoane și-au pierdut viața în incendiul izbucnit în club din cauza unor artificii. Agerpres publică un documentar amplu despre cum au evoluat lucrurile în acești 2 ani în România. Tot astăzi va avea loc a doua ediție a #3010 Festival, un eveniment caritabil cu participarea mai multor formații ce vor susține concerte acustice.
Sute de mii de persoane, poate chiar un million potrivit prefecturii locale, au participat duminică la Barcelona la un miting în favoarea unității Spaniei. Cum guvernul central de la Madrid preia treptat controlul asupra regiunii care și-a declarat unilateral independența vineri, cifrele furnizate de instituțiile oficiale variază mult: de la peste un million la numai 300 de mii , potrivit poliției locale, transmite Radio Europa Liberă.
Transparency International – Moldova și Institutul „Viitorul” va prezenta astăzi rezultatele unui raport de monitorizare a evoluțiilor în sectorul financiar-bancar din Republica Moldova în perioada decembrie 2016 – octombrie 2017.
Tot astăzi va avea loc o nouă ședință a Comisiei naționale pentru constituirea circumscripțiilor uninominale permanente.
Cer înnorat va fi astăzi în țară, cu vânt puternic. Temperatura maximă va fi de +8 grade Celsius.
Dolarul și euro continuă să se deprecieze în raport cu leul moldovenesc. Astfel, BNM a stabilit că astăzi un dolar va costa 17,27 lei, iar un euro – 20,08 lei.