„Dacă se prăbuşeşte referendumul [anti-Chirtoacă], beneficiază PD. Silvia Radu – primar până la următoarele alegeri, iar atunci, tot cu ajutorul PD, va deveni primar general”, a declarat reprezentantul PSRM, Bogdan Ţîrdea, la dezbaterile electorale de la emisiunea ÎnPROfunzime.
Tot în cadrul emisiunii, Bogdan Ţîrdea a spus că prin boicotarea acestui referendum, de fapt, cetăţenii nu-l salvează pe Chirtoacă. „El va fi demis prin decizie judecatorească. Cine beneficiază în urma acestui boicot? Nu cumva alegatorii? Nu cumva doamna Sandu? Nu, fraților. PD beneficiază, deoarece PD și-a numit deja propriul primar interimar general care stă bine mersi în funcție și care va sta bine mersi până în 2019 dacă referendumul va eșua”, a adăugat socialistul.
Utilizarea alfabetului latin pentru așa-numita „limbă moldovenească” poate fi pedepsită cu o amendă de peste 50 euro în regiunea transnistreană. Restricţiile în privinţa grafiei latine sunt mult mai numeroase, autorităţile separatiste hărţuindu-i pe profesori, elevi şi părinţii acestora prin cele mai variate metode, arată datele unui raport prezentat de Promo-Lex de la Chişinău, relatează Digi24.ro.
Medicii atenţionează moldovenii să administreze antibiotice doar la indicaţia specialistului. Rezistenţa la antibiotice este considerată una dintre cele mai mari ameninţări în domniul sănătăţii publice. Infecţiile de microorganisme rezistente la preparate antimicrobiene cauzează spitalizarea de lungă durată şi implică costuri suplimentare pentru sistemul de sănătate, transmite TV8.
Socialiştii vor avea mai puţini observatori la referendumul din 19 noiembrie 2017. Asta după ce ieri Comisia Electorală Centrală a respins înregistrarea unui număr dublu de socialişti, anunţă Deschide.md.
De astăzi se scumpeşte din nou benzina cu 66 de bani, iar motorina cu 52 de bani. Un litru de benzină va putea fi cumpărat cu 17,79 de lei, iar un litru de motorină cu 15,78 de lei, transmite TVR Moldova.
O nouă întâlnire în formatul 5+2 pentru reglementarea transnistreană va avea loc, după o lungă pauză, în perioada 27-28 noiembrie 2017, la Viena, a spus vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, reprezentantul politic al Chișinăului în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, transmite Radio Europa Liberă.
O femeie din Chişinău, în vârstă de 69 de ani, a dispărut fără urmă, iar fiul său o caută cu ajutorul Poliţiei. Femeia ar fi fost văzută ultima dată în ziua de 11 noiembrie 2017, la ora 16:30, la staţia terminus de pe strada Alba Iulia, informează TV8.
La Chişinău continuă Forumul Mass-Media 2017.
Vreme cu soare, fără precipitaţii şi cu temperaturi de până la 8 grade Celsius se aşteaptă pe teritoriul Republicii Moldova.
Banca Naţională a Moldovei a stabilit pentru astăzi un curs valutar oficial de 20,72 lei şi de 17,67 lei pentru un dolar american.
Cazul referendum anti – demonstrează că la capitolul educatie, cultură, cercetare este mult de lucru….Întrebati pe cineva cand ultima dată a lecturat Constituția, câte articole are ea și Vă vețti convinge .. La noi prin democratie se subînțelege doar corturile și panourile propagandistice de pe străzi… Oare cazul bărbatului care a protestat 7 ani la rând că i s-a distrus casa nu spune nimic ??? Într-un stat educat, când e vorba de ceva concret, functionarii publici ori studiază DEX-ul sau deschid cărțile de jurisprundență… La noi pe unii îi umflă rîsul când aud de legislație,
Însă, nu vă pare, că prin prezentarea la referendum ne supunem voinței socialiștilor?! Dorin Chirtoacă nu are de ce să fie demis, deoarece fapta care i se incriminează este un fals evident!