Ceea ce s-a petrecut în Basarabia țaristă este cunoscut în mare măsură, interpretarea faptelor constituie o dezbatere continuă. Istoricul Andrei Cușco de la Chișinău propune o discuție asupra Basarabiei din punctul de vedere al confruntării dintre România și Rusia asupra acestei regiuni în volumul ”A Contested Borderland. Competing Russian and Romanian Visions of Bessarabia in the Late Nineteenth and Early Twentieth Century” apărut de curând.
Discuția din jurul volumului de la New Europe College din București merită consemnată cu unele adăugiri. Andrei Cușco pornește de la ideea că Basarabia secolului al XIX-lea a fost nesemnificativă pentru Imperiul Țarist, o periferie neinteresantă, în vreme ce spațiul românesc era în aceeași perioadă în plin proces de constituire a statului național. Volumul amintit este o sitorie a modului în care elitele politice și culturale române și ruse au perceput și integrat regiunea Basarabiei în construcția lor națională. Altfel spus Andrei Cușco a urmărit modul în care Basarabia a devenit o problemă între România și Rusia în decursul secolului al XIX-lea – urmând ca acest conflict de percepții să devină un conflict real (diplomatic și militar) în secolul al XX-lea.
O altă idee lansată de Andrei Cușco este aceea că Basarabia a fost un produs al politicii imperiale ruse de la gurile Dunării – o construcție creată din nimic, fără să existe antecedente istorice ale unei identități regionale specifice. Acest lucru este vizibil în percepția rușilor față de Basarabia în prima jumătate a secolului al XIX-lea – accentul căzând pe ”orientalismul” noii provincii cucerite, pe sublinierea unei noi eliberări de sub jugul otoman. Această percepție a Basarabiei din punctul de vedere al rușilor se modifică mai ales după Războiul Crimeei în contextul coagulării României moderne în imediata vecinătate, moment în care sunt demarate și procesele de rusificare a populației basarabene.
În primă fază administratorii ruși ai Basarabiei nu au știut ce să facă (de aici a rezultat și experimentul autonomiei regiunii în primii ani de după anexare), în acest sens Basarabia a fost prinsă mai degrabă în retorica legată de spațiul Novorusiei, regiunea de la nordul Mării Negre cucerită anterior. De aici a rezultat și politica de colonizare masivă a Basarabiei cu bulgari și găgăuzi care a dus la modificarea caracterului provinciei.
Concurența cu România începe din a doua jumătate a secolului al XIX-lea când transformarea percepției ruse asupra Basarabiei este însoțită de o modificare a politicilor. Basarabia devine din ce în ce mai mult în această perioadă un potențial subiect de confruntare cu România în mințile funcționarilor ruși. Pe de altă parte Basarabia a fost în mare parte marginală în discursul național român și rus, a devenit vizibilă doar în momentele de criză internațională. Astfel de situații au fost în 1878 (când Rusia a anexat Basarabia de sud de la România, în schimbul căreia a cedat Dobrogea), în 1812 (momentul aniversării accentuate a 100 de ani de la anexarea Basarabiei) și anii 1914-1916 (perioada neutralității României, când Basarabia a revenit în atenție în contextul discuțiilor legate de intrarea României în Primul Război Mondial). Volumul lui Andrei Cușco cartografiază modul în care se modifică percepțiile române și ruse asupra Basarabiei înaintea apariției propriu-zise a ”problemei basarabene” în relațiile româno-ruse după unirea din 1918. O altă chestiune subliniată de Andrei Cusco a fost lipsa vocilor din Basarabia în această confruntare de percepții româno-ruse.
Întrebarea lui Sorin Ioniță de ce a fost anulată autonomia Basarabiei în 1827 nu a primit un răspuns precis în timpul dezbaterii (s-a făcut referire la incapacitatea administrativă a basarabenilor rămași sub stăpânire rusă după anexarea din 1812, în principal lipsa unei nobilimi locale). Deși răspunsul este parțial corect, cauzele anulării autonomiei basarabene sunt mai complexe. În primul rând trebuie pornit de la motivațiile imperiale pentru anexarea Basarabiei care sunt în principal militare. După ce în 1807 țarul Alexandru s-a angajat față de Napoleon să își retragă trupele din Țara Românească și Moldova, în urma sfaturilor generalului Michelson a decis să mențină ocupația, retragerea la est de Nistru ar fi însemnat nevoia traversării unui râu în cazul reizbucnirii ostilităților (puteți citi aici principalele documente legate de decizia anexării Basarabiei în 1812). Basarabia a fost pentru Imperiul Rus în secolul al XIX-lea o bază militară extinsă la gurile Dunării, ațintită către Imperiul Otoman. Din punct de vedere economic provincia era lipsită de o importanță majoră, singurul rol acordat fiind acela de a furniza hrană pentru soldați și furaje pentru coloanele de aprovizionare. Motivele reale ale retragerii autonomiei basarabene din 1827 sunt legate de neîndeplinirea sarcinilor de aprovizionare a armatei și de imprecizia sistemului juridic românesc aplicabil în Basarabia (descris admirabil de Leon Casso).
În cadrul aceleiași dezbateri sociologul Călin Cotoi a prezentat câteva cazuri de anarhiști ruși care și-au făcut drum în România secolului al XIX-lea venind din Basarabia – ceea ce ridică o problematică mult mai extinsă: cea a folosirii Basarabiei drept trambulină pentru lansarea în România a unor vectori de promovare a intereselor imperiale ruse. Cazuistica anarhiștilor ruși din secolul al XIX-lea este doar începutul – putem merge pe același fir al importurilor turbulente din Basarabia pentru ideologia antisemită a Sutelor Negre sau a agenților provocatori din anul 1907; teroriști precum Ilie Cătărău; revoluționari bolșevici precum Cristian Rakovski, trupele speciale de la Tatar Bunar și lungul șir al spionilor sovietici infiltrați între Prut și Nistru de-a lungul perioadei interbelice, consilierii sovietici ai Securității comuniste aduși din Transnistria (Nicolski, Mazuru, Pantiușa etc.), ca să încheiem cu releul de retransmisie a propagandei ruse în limba română reprezentat de Sputnik.md.
Deși din punct de vedere militar prezența rusă se limitează în prezent la Transnistria conceptul ”bazei militare extinse” de la 1807 este în continuare prezent la gurile Dunării în regiunea basarabeană. Într-adevăr, din punct de vedere economic zona este prea puțin importantă atât pentru România cât și pentru Rusia – problema majoră este reprezentată de potențialul de destabilizare reprezentat de regiune, exact rolul unei baze militare avansate.
Cartea lui Andrei Cușco trebuie să se constituie într-o lectură interesantă, iar publicarea unei traduceri în limba română ar fi cât se poate de binevenită.