Meniu Închide

Ce le-a spus nou Dodon jurnaliștilor

igor-dodon

Discursul președintelui Igor Dodon în fața jurnaliștilor despre ceea ce a făcut pe parcursul unui an de când se află în funcție s-a bazat pe aceleași teze, declarații și poziții pe care le-a prezentat de foarte multe ori în spațiul public. Singurele noutăți pe care le-a adus Dodon este un anunț ce vizează deputații, faptul ca nu va participa la funeraliile Regelui Mihai I, precum și suma pe care ar fi acumulat-o din surse externe fundația de binefacere a soției sale de la momentul creării sale și până în prezent.

igor-dodon
Igor Dodon în fața jurnaliștilor la Reședința de Stat, 12 decembrie 2017. FOTO: Sandu Tarlev

Șeful statului, Igor Dodon, a adunat astăzi, 12 decembrie, jurnaliștii la sediul Președinției pentru a le spune despre rezultatele pe care le-a obținut timp de un an de când se află în această funcție. În debutul conferinței de presă, Dodon a ținut să sublinieze că a fost ales în premieră în ultimii 20 de ani de către cetățeni și că instituția prezidențială ar avea o legitimitate sporită față de celelalte instituții principale de stat. Igor Dodon s-a mai lăudat că încrederea pe care o are ar fi crescut „de 14 ori”. Președintele a prezentat, de fapt, aceleași poziții și informații pe care le-a enunțat anterior. Prin urmare, a vorbit despre blocajul din partea PD, rezultatele după relansarea relațiilor cu puterea de la Moscova, necesitatea revizuirii Acordului cu UE, ajutorul social pe care-l oferă prin fundația deținută de soția sa, vizitele în localități, întrevederile cu Vadim Krasnoselski.

În același timp, Igor Dodon a menționat că a avut 14 întrevederi cu șefi de state, dar s-a referit doar la discuțiile cu Vladimir Putin, declarând că dacă nu se implica personal, atunci piața rusă ar fi fost deja închisă, iar migranții moldoveni ar fi avut probleme foarte mari. Potrivit lui Dodon, doar datorită lui mii de producători și zeci de mii de migranți moldoveni au scăpat de problemele pe care le aveau în Rusia. Președintele socialist a vorbit mai mult despre ce va face decât despre ce a făcut și anume că acum este elaborat manualul „Istoria Moldovei” și a dat asigurări că acesta va ajunge în școli, va interzice organizațiile care vor lichidarea Republicii Moldova, va elabora o nouă strategie privind securitatea sau că filmul creat de acesta va ajunge în cât mai multe localități.

Totuși, Igor Dodon a venit cu câteva comentarii noi. Președintele a anunțat că va veni în Parlament în ziua când va avea loc prima ședință parlamentară pentru a le spune deputaților care este viziunea sa privind dezvoltarea pe viitor a Republicii Moldova. În același timp, acesta a numit, în premieră, o sumă privind suma cheltuielilor efectuate de către fundația de binefacere a soției sale pentru a oferi ajutor social mai multor persoane și instituții. Potrivit lui Dodon, s-ar fi reușit atragerea din exterior de la diferite fundații circa 20 milioane de lei. Șeful statului a menționat că ajutor a venit și din partea ambasadelor, aducând exemplul Ambasadei Chinei. Cu toate acestea, niciun raport financiar al fundației nu a fost făcut public până acum.

Igor Dodon a oferit și răspunsuri care puteau fi anticipate: că nu va accepta candidatura lui Iurie Leancă dacă va fi propus în funcția de ministru de Externe; că este adeptul organizării unor referendumuri cu orice ocazie, însă un plebiscit pentru anularea votului mixt va fi în avantajul PD care ar putea amâna astfel alegerile parlamentare pentru anul 2019.

Întrebat dacă va participa la funeraliile Regelui Mihai I, șeful statului a răspuns negativ. De asemenea, Igor Dodon a mai menționat că dacă magistrații de la Curtea Constituțională vor lua decizia ca legea să-i permită să fie din nou membru al PSRM, atunci va reveni în rândurile partidului respectiv și admite că ar accepta și funcția de a deveni din nou lider al acestei formațiuni. Menționăm că judecătorii Înaltei Curți vor decide dacă este posibil acest lucru în urma unei sesizări înaintate de un grup de deputați socialiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.