Pe 6 ianuarie 1940 regele Carol al II-lea se afla la Chișinău și le promitea românilor basarabeni că nici o palmă de pământ românesc nu va fi cedată. Peste câteva luni Basarabia era anexată de Uniunea Sovietică în urma alianței dintre Hitler și Stalin: 2,8 milioane de cetățeni români au devenit peste noapte și fără voia lor cetățeni sovietici.
Mai mult, după 1944 sovieticii i-au arestat și internat în lagăre de concentrare pe românii basarabeni care au încercat să se refugieze în România – un episod puțin cunoscut și cercetat: cei prinși de sovietici și repatriați au fost aproape imediat deportați în Siberia. Statul român nu a reușit să-și protejeze cetățenii în fața agresiunii sovietice. Redobândirea cetățeniei române a devenit o minimă formă de reparație istorică. Însă acest lucru s-a transformat într-o poveste fără sfârșit și un veșnic motiv de propagandă anti-românească.
Istoria redobândirii cetățeniei române trebuie rememorată. A început prin legea 21/1991 care oferă posibilitatea redobândirii cetățeniei române pentru toți cei care nu au pierdut-o din motive ce nu le sunt imputabile. O formulă care nu a încălcat și nu încalcă tratatele la care este parte România și respectă principiile de drept privind acordarea cetățeniei. Germania și-a recuperat toți etnicii germani din fostul lagăr socialist, Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Belgia și Olanda acordă cetățenie locuitorilor din fostele lor colonii. Nu este nimic special în ceea ce face România.
Legea 21/1991 a avut o istorie problematică. Până în anul 2003 un număr de circa 100.000 de români din Basarabia au redobândit cetățenia română în baza acestei legi (în ciuda procedurii greoaie) – iar în acest an a fost pus de guvernul Adrian Năstase un moratoriu asupra redobândirii cetățeniei române. A existat atunci un complex de factori, de la agresivitatea regimului Voronin față de România, problema adopțiilor internaționale, negocierile dure pentru aderarea la Uniunea Europeană. Pe la colțuri se șoptea că suspendarea redobândirii cetățeniei române ar fi fost o condiție din partea Uniunii Europene, deși la acel moment oficial Comisia Europeană a negat existența unei astfel de condiții. Cert este că în anul 2003 au redobândit cetățenie română doar primarul Chișinăului Serafim Urechean și familia sa – o încălcare flagrantă a moratoriului ne-exprimat de guvernul Adrian Năstase și o dovadă vie a nedreptății.
Una din acuzațiile recurente în legătură cu redobândirea cetățeniei române este că autoritățile de la București ”vând” cetățenii pe bandă rulantă și permit unora din spațiul ex-sovietic să intre liber în Uniunea Europeană. Concomitent cu scandalul moratoriului impus de guvernul Adrian Năstase a izbucnit scandalul cererilor depuse la Ambasada României din Chișinău: conform relatărilor de atunci sute de mii de cereri de redobândire a cetățeniei române erau depuse aici (cifrele vehiculate erau între 400.000 și 800.000). Aceste cereri nu au mai ajuns niciodată la Autoritatea Națională pentru Cetățenie și nu am reușit să aflu ce s-a întâmplat cu ele. Ministerul de Externe pur și simplu a refuzat să se ocupe de aceste cereri în anii 2005-2006, să le transmită la București – astfel că au intrat în negura istoriei. Acest scandal uitat azi dovedește o chestie simplă: sute de mii de români basarabeni, probabil aproape 1 milion, au încercat să redobândească cetățenia română ÎNAINTE ca România să adere la Uniunea Europeană.
Blocarea redobândirii cetățeniei române a rămas în vigoare până în anul 2008 (cu câteva sute de cetățenii acordate annual) când a fost reorganizată Autoritatea Națională pentru cetățenie și au fost modificate procedurile – cea mai importantă schimbare fiind posibilitatea depunerii dosarului la nivel județean. Redobândirea cetățeniei române a avut următorul ritm: 2008 – 4512, 2009 – 21.999, 2010 – 41.843, 2011 – 69.809, 2012 – 73.861, 2013 – 60.387, 2014 – 61.509. Până în anul 2014 un număr total de 444.945 de români basarabeni și-au redobândit cetățenia română.
Pentru comparație ar trebui să vedem cetățeniile acordate de alte state UE unor oameni proveniți din state non-UE în anul 2014: Germania – 82.00, Spania – 201.800, Franța – 94.800, Italia – 120.500, Marea Britanie – 115.400. În nici un caz România nu este gaura din gardul UE prin care se strecoară sute de mii de extra-comunitari.
Pingback:Transnistrenii vor să fie români - moldNova