Programul cu Fondul Monetar Internațional (FMI) va fi unul care va avea prevederi noi, iar banii nu vor ajuta la acoperirea găurii bugetare, așa cum era de obicei, dar la suplinirea rezervelor Băncii Naționale ale Moldovei (BNM), golite după „jaful secolului”. Experții susțin că FMI va da, cel mai probabil astăzi, undă verde semnării unui nou acord cu Republica Moldova.
Consiliul Executiv al FMI se întrunește astăzi, 7 noiembrie, pentru a discuta despre semnarea unui nou acord cu Republica Moldova. Rprezentantul Institutului Economie de Piață, Viorel Gârbu, consideră că șansele de a avea o decizie pozitivă în acest sens sunt de 50% la 50%. „Există șanse ca să fie luată această decizie, dar sunt șanse ca aceasta să fie amânată. În opinia mea, decizia ar putea fi luată nu atât ținând cont de evoluțiile economice din Republica Moldova, dar mai mult ținând cont de cotextul politic și de cele raportate de Executiv. Cred că nu întâmplător a fost amânată luarea deciziei pentru perioada dintre cele două scrutine. Este un moment important. Executivul și-a făcut într-adevăr datoria. A aprobat anumite prevederi legislative, a modificat legi, a luat decizii, unele nepopulare. Aceste decizii oferă posibilități formale în vederea semnării unui Acord cu FMI, dar, totuși, nu s-au observat schimbări în Republica Moldova ca urmare a acestor măsuri și cei din partea Fondului înțeleg foarte bine aceste realități”, a declarat expertul.
FMI va închide ochii la problemele din Moldova
Potrivit lui Viorel Gârbu, toate problemele care ne-au adus în aceast situație nu au fost eliminate și ne putem confrunta și pe viitor cu situații similare, dar întrebarea este cum depășim acest impas. FMI poate să pună piciorul în prag și să spună cu nu acceptă, solictând schimbări esențiale sau să continue cu un program prin care poate să exercite presiuni și să influențeze autoritțile din Republica Moldova. „Creditorii sunt cei care pot să facă acest lucru. Astfel, partenerii de dezvoltare sau creditorii pot prin intermediul miloacelor de finanțare din Republica Moldova să influențeze deciziile pe care le luăm. Prin urmare, există o anumită probabilitate să fie semat acordul, dar sunt și anumite riscuri care ar duce la amânarea acestei decizii”,a mai spus economistul.
Referitor la banii FMI, Viorel Gârbu a subliniat faptul că sumele vor ajunge în conturile Băncii Naționale a Moldovei și nu vor reptrezenta un suport financiar așa cum s-a întâmplat în anii precedenți. „Totuși, semnarea unui acord cu FMI va deschide portița de acces spre alte fonduri financiare importante din partea altor donatori, cum ar fi Comisia Europeană sau Banca Mondială. Chiar un reprezentant de-al nostru care activează în cadrul Băncii Mondiale spunea că organizația este gata să vireze odată cu semnarea acordului cu FMI sumele prevăzute în contul Ministerului Finanțelor pentru suplinirea deficitului bugetar”, a precizat reprezentantul Institutului Economie de Piață.
Cele mai multe restanțe față de FMI țin de justiție
Și expertul IDIS „Viitorul”, Sergiu Gaibu a vorbit despre menirea banilor oferiți de FMI pentru completarea rezervelor valutare ale Băncii Naționale a Moldovei, precizând că astel va fi garanată stabilitatea cursului valutar și vor fi executate și onorate obligațiunile valutare ale Republicii Moldova. Astfel, donatorii intenaționali fiind siguri de această stabilitate vor oferi suport financiar suplimentar. Este foarte greu de săus dacă vom semna n acord cu FMI în condițiile în care negocierile nu au fost transparente. „Este foarte greu de spus dacă au fost executate sau nu angajamentele, însă ne orientăm după raportul autorităților privind stabilitatea în domeniul financiar-bancar, reformele în domeniul judiciar și mediul de business. Aici s-au întreprins careva măsuri. Nu au fost duse până la capăt, dar sunt în proces de desfășurare. Din păcate, au fost mai multe restanțe în sectorul judiciar”, a adougat expertul în economie.
Potrivit lui Sergiu Gaibu, sumele care au fost anunțate, vor fi alocate, dar FMI solicită, în mod clasic, stabilitatea bugetului, menținerea sub control a cheltuielilor și desfășurarea reformelor. Acordul cu FMI are cel mai mare avantaj prin faptul că deblochează finanțarea externă și dă credibilitate Moldovei.
În același timp, în opinia expertului Roman Chircă, unda verde pentru semnarea unui program cu FMI a fost dată în condițiile în care este o înțelegere prealabilă sub forma unui acord tehnic, ceea ce reprezintă finalizarea negocierilor, desemnarea și executarea foii de parcurs. „Guvernul a întreprins unele măsuri. Avem practic toate elementele tenice. Decizia bordului este una practic formală, fără de care nu poate fi semnat memorandumul. Este, într-o oarecare măsură, o decizie politică și reprezntă votul final de încredere pentru Republica Moldova”, a declarat economistul.
Programul cu FMI va avea prevederi noi legate de proprietarii băncilor moldovenești
Astfel, economistul a explicat că dacă celelalte prorame aveau anumite condiționalități legate de stabilitatea finanțelor publice, în anumite cazuri referitor la privatizări, o politică socială necostisitoare, care ar putea păstra fezabilitatea sau rentabilitatea finanțelor publice cu scopul plasării capacității de returnare a creditelor, progamul actual este mai vast.
„Cuprinde domenii care țin de securitatea sectorului bacar, securitatea acestuia, iar un angajament absolut nou se referă la transparetizarea acționariatului băncilor. Circa 70% dn acțonarii băncilor moldovenești sunt acționari nerezidenți, din off-shorre – uri. Careva acte legislative au fost întreprinse, cum ar fi intervenția la Moldindconbank și Moldova – Agroindbank (MAIB), fiind niște acțiuni corecte. Toate aceste decizii fac parte din negocierile cu FMI”, a precizat Roman Chircă.
Menționăm că BNM precizeză că sursa banilor pentru creditele de urgență ete „o emisiune directă monetară”. În același timp, istituția susține referitor la faptul că povara „jafului secolului” că dacă nu ar fi fost aceste operațiuni, „fondul general de rezervă al BNM ar fi înregistrat un nivel negativ de aproximativ 12 miliarde lei.De asemenea, atât valoarea capitaluli statutar, cât și cea a activelor nete ale Băncii Naționale a Moldovei ar fi fost negative”.
FonduL Monetar Internațional a anunțat anterior, prin intermediul unui comunicat, că este dispus să ofere Republicii Moldova 179 milioane de dolari.
Pingback:Știrile dimineții: Dodon susține că adepții Maiei Sandu de la Kiev îl vor persona non-grata - moldNova
Eu din cite stiu, banii furati de catre Filat si Platon, anume de acestia doi vor fi intorsi.Averile lor deja sunt puse sub sechestru, deci curind vor fi confiscate. Banii europeni vor fi utilizati pentru continuarea reformelor.
Sunt sigur ca o sa fie semnat un nou acord, fapt ca suntem tulburati la moment de alegerile presedintelui, asa sau altfel Moldova ramene tara parlamentara iar guvernarea este sustinuta si incurajata de UE si SUA.
FMI va sustine R.Moldova pentru rezultatele inregistrate de catre Guvernul Filip si pentru aceea ca deja sau inceput a recupera din miliardul furat de catre stejarii verzi.
Mai atent ca bani acestia se dau pentru a ridica tara din genunchi, asa cum a puso Filat cu Platon si cu Topii. Presa acestor hoti vad ca lakuiesc cu minciuna..
FMI a zis ca va finanta reformele din Moldova 3 ani de zile. Deam’ e un mare succes. Daca mai avem si acordul semnat, in genere o sa fie bine!
Nu vad nici un obstacol pentru a fi semnat acordul cu FMI, Filip a indeplinit toate conditiile ce au fost puse, in ultimul vreme a fost munca multa ce a fost indeplinita intrun timp scurt.
Sectorul Bancar trebuie de securizat! Fără ca să acoperim aceste găuri, nu e chip. Sectorul financiar necesită stabilitate permanentă , anume de asta e inadmisibil ca acest acord să nu fie semnat!
Pingback:Știrile dimineții: Câți bani va oferi FMI Republicii Moldova și cu ce scop - moldNova