Persoanele în vârstă din Republica Moldova și-au lăsat casele și s-au cazat prin centre de plasament pentru că nu are cine să le poarte de grijă. Cei care au rămas la vetrele lor își așteaptă copiii plecați în străinătate, lucrează grădina de lângă casă sau trăiesc cu ajutorul organizațiilor de binefacere.
Pensionarii au nevoie, pe lângă resurse financiare și materiale, de comunicare, deoarece aceștia își trăiesc viața mai mult în singurătate. Singuri, cu pensii mici, peste 150 de bătrâni din Chișinău vin la Fundația de Binefacere „Casa Providenței”, unde mănâncă un prânz gratuit și primesc câte o pâine acasă. Unii dintre ei, după masa de prânz, petrec timpul liber activ în cadrul centrului de zi, citesc, cântă, pictează, croșetează, privesc filme sau participă la ateliere creative.
Bătrânii, singuri acasă
În săptămâna Mare, bătrânii împreună cu asistentul social se pregăteau de Paști – învățau cântece pascale, recitau poezii și confecționau puișori, iar cineva picta un tablou cu tematică pascală. Tot în aceeași cameră, la o masă stăteau două femei care croșetau ceva. Cea mai deschisă spre comunicare era Lidia Menșicova, o pensionară care vine la centrul de zi de opt ani. „Am lucrat 40 de ani la fabrica de tractoare Tracom. Primesc o pensie de 1.100 de lei, care îmi ajunge să-mi plătesc serviciile comunale, dar nu-mi ajunge de medicamente. Dimineața mănânc pâine cu ceai, la amiază mănânc felul I la cantina socială, iar felul II îl iau acasă și-l mănânc seara. Mulțumim lui Dumnezeu că ne poartă de grijă”, mărturisește bătrâna.
Cealaltă femeie împletește un șal și îmi spune că nu trăiește, dar supraviețuiește. „Dacă nu aș împleti mi-aș ieși din minți, fiindcă stau singură. Primesc o pensie de 1.080 de lei, care nu-mi ajunge să-mi cumpăr medicamente pentru tensiunea arterială și fructe. Dacă nu ar fi catolicii, am muri de foame”, spune Eugenia Ceapă, născută în anul 1933. Bătrâna Eugenia are un singur dor – să revadă orașul Iași din România, acolo s-a născut și a absolvit patru clase primare. „Am venit cu părinții în vizită la o rudă din Sculeni, Ungheni, când aveam 10 ani, atunci a început războiul și nu ne-am putut reîntoarce la Iași. Pe tata l-au dus în lagărul de la Bălți, ulterior ne-au anunțat că el a murit, dar a fost o greșeală. Peste 17 ani am aflat că el este viu și a revenit la Iași, doar că avea o altă familie. Eu mi-am redobândit cetățenia română, dar nu am bani pentru a merge la Iași. Din anii 90 nu am mai fost. Caut un volunatar care mă poate duce la Iași pentru câteva zile. Vreau să merg la mormântul tatălui și al nașilor mei de cununie”, menționează femeia.
Planul de supraviețuire
În timp ce ceilalți repetau programul artistic de Paști, m-am aproiat de nenea Vasile, un pensionar originar din satul Dâșcova, raionul Orhei. Vasile Țurcanu a fost profesor universitar, a predat filologia, retorica, lexicologia, fonetica și limba latină. „Primesc o pensie de 1.522 de lei. Aveam salariu mic și nu am avut de unde face economii pentru bătrânețe. Slăbiciunea mea au fost cărțile – am acasă o bibliotecă. Am investit bani în educația fetelor mele, una a făcut studii medicale postuniversitare la Geneva. Ambele vorbesc câte 5 limbi străine. Fiica mai mare este medic neonatolog, dar primește un salariu mic și nu mă poate ajuta. Mănânc o lună la Casa Providenței și o lună la cantina socială de stat – las să mai mănânce și alții. Am trei arii de pământ pe care cultiv legume și verdeață. Îmi place grădinăritul, lectura și psihologia”, povestește bărbatul, născut în anul 1942.
Caritate creștină
Directorul Fundației Casa Providenței, Edgar Vulpe spune că cantina socială activează din finanțare externă, iar principalii donatori sunt Germania, Italia, Franța și Austria. „Lunar oferim un prânz gratuit la circa 1000 de pensionari din Chișinău. În fiecare lună schimbăm pensionarii pe principiul rotației, astfel dăm posibilitatea să mănânce mai mulți bătrâni. Avem un parteneriat cu Primăria Chișinău, care ne trimit 70 de bătrâni și acoperă 50% din costul prânzului. Un prânz costă 30 de lei”, spune Edgar Vulpe, diacon romano-catolic.
La întocmirea meniului se ține cont de starea de subnutriție populației, astfel să fie acoperite toate grupele alimentare – carne, pește, ouă, lactate, cereale, legume, fructe de sezon și ceai. Pensionarii care vor să beneficieze de prânzuri gratuite trebuie să depună o cerere la Casa Providenței, după care se întocmește o anchetă socială și în urma examinării pot fi incluși în lista beneficiarilor. Însă, sunt ajutați în primul rând cei mai nevoiași. Bătrânii care nu se pot deplasa la cantină primesc un pachet de produse alimentare la domiciliu.
Locul unde bătrânii se simt ca acasă
În orașul Strășeni este un loc unde bătrânii se pot retrage în liniște după vârsta de pensionare. Mai sus de primărie, mergând pe un drum de țară se zăresc două clădiri albe, căsuțe de lemn, copaci, verdeață, o grădină cu flori, un foișor și un cuptor pentru copt plăcinte. Acolo se găsește Centrul de Plasament din cadrul Asociației pentru Educație „Neoumanist”, care dispune de 20 de locuri pentru bătrâni, femei și bărbați. Centrul de plasament adăpostește 20 bătrâni de diferite categorii sociale: 15 dintre ei ocupă câte un loc comercial plătit de copii, iar cinci bătrâni social-vulnerabili sunt susținuți din banii donați de finanțatorii externi. În cazul celor 15 pensionari, copiii achită o taxă lunară de 6.000 de lei, iar părinții lor locuiesc în condiții foarte bune, la cald, primesc mâncare de 5 ori pe zi și îngrijire medicală de la medici specializați. Unii dintre ei au mari probleme de vedere și auz, alții se deplasează greu sau sunt țintuiți la pat.
O nouă casă
Îm timp ce managerul de proiect, Ecaterina Bulicanu ne prezintă centrul de plasament, în camera de zi am văzut bătrâni care ascultau muzică populară la televizor, o femeie croșeta ceva, iar alții se plimbau pe coridor sprijiniți de asistenții sociali. Într-o cameră mică, curată și colorată am văzut o bătrână ce stătea pe marginea patului. Era Maria Irescu din satul Bucovăț, Strășeni, care a fost adusă la centru de Primarul de Bucovăț în urmă cu șapte ani, deoarece acasă murea de foame. „Nu pot merge, nu văd și nu mă pot îngriji. Am crescut opt copii și o nepoată de la 7 luni după ce mama ei a murit. Nu mai știu nimic de ei de foarte mult timp. Îmi aduc aminte că trei fete au murit, de doi băieți nu șitu nimic, iar alte trei fete sunt plecate: una e în SUA, alta în Rusia, iar a treia nu țin minte”, spune bătrâna în vârstă de 86 de ani.
Continuăm să mergem prin centrul de plasament. Camerele sunt curate, cu câte un pat sau două paturi, dulap, masă, aranjate simplu, curat și luminos. Pe coridoare sunt flori, tablouri, iar peste tot e cald și liniște. O pensionară din satul Pănășești, raionul Strășeni, la fel, face parte din cele cinci cazuri sociale și a fost găsită de echipa mobilă printre cei 40 de beneficiari vizitați săptămânal. „Echipa a văzut că nu poate fi independentă și nu avea cine să o ajute”, spune ghidul nostru. Femeia îmi spune că acasă nu avea cine săi aducă o găleată cu apă, iar aici este îngrijită bine. „Nu pot merge. Am doar un băiat, dar are probleme psihice. Aici desenez, colorez, spun bancuri și mă simt foarte bine. E curat, ne îngrijește, ne oferă hrană și medicamente”, spune Maria, care vorbea neclar.
Boala nu întreabă când vine
Moș Tudor, 65 de ani, este din orașul Strășeni. A venit la centrul de plasament acum un an în urmă, fiind adus de copii. Inițial în cadrul Asociației pentru Educație „Neoumanist” erau plasate doar persoanele social-vulnerabile. Însă, situația s-a schimbat din cauza lipsei de finanțare. „Am creat aceste locuri comerciale pentru a continua îngrjirea bătrânilor, altfel trebuia să ne închidem. Persoanele sunt plasate, iar copiii achită lunar pentru cazare, îngrijire și medicamente”, explică Veronica Țîmbalari, directorul asociației. Moș Tudor ocupă unul din locurile comerciale, iar cei doi băieți plătesc lunar taxa de 6.000 de lei. „Mulțumesc lui Dumnezeu că am doi băieți, care au plătit bani și eu sunt îngrijit. Un băiat este în Italia, iar altul e la Focșani, România. Am lucrat inginer, lăcătuș, lemnar etc, mai bine întrebați ce nu am lucrat? Sufăr de sindromul Parkinson. Boala nu întreabă pe nimeni când vine, iar noi tot timpul găsim pricini”, spune pensionarul emoționat.
Pentru sănătatea fizică și psihică a beneficiarilor, conducerea încurajează practicarea plimbărilor în aer liber, lectura, masajul etc. Centrul dispune de televizor, radio, conexiune la internet, cărți, ziare etc.
Directoarea asociației „Neoumanist”, Veronica Țîmbalari ne spune că centrul de plasament este foarte solicitat, iar pentru a acoperi un număr cât mai mare de bătrâni – asociația a deschis un centru de zi, o spălătorie și o cantină socială. „La centrul de plasament avem beneficiari din toate colțurile Moldovei, iar pe lista de așteptare sunt 15 bătrâni. În fiecare zi, 50 de bătrâni din Strășeni vin să-și spele hainele și mănâncă un prânz gratuit. În fiecare săptămână, 40 de bătrâni, din 15 sate din raionul Strășeni, sunt vizitați și ajutați acasă”, spune Țîmbalari.
Cine n-are bătrâni, să meargă în satele Moldovei
Pe malul râului Prut, pe linia frontierei cu România, se află satul Costuleni din raionul Ungheni, unde bătrânii și-au dat pământul în arendă pentru că nu-l pot prelucra și trăiesc cu ajutorul copiilor. Suntem acasă la mătușa Vera, care și-a pierdut vederea în urmă cu 10 ani. Pentru că nu poate merge, este țintuită la pat, iar nora o întreține. „Am crescut opt copii. Acum stau cu nepoții, deoarece nora e plecată la Moscova. Primesc o pensie de 900 de lei care îmi ajunge doar de medicamente. Eu nu pot merge, nepoții mă duc, ei mă aduc. Chinui copiii, dar nu am ce face. Vârsta e de dus, dar ce să fac dacă nu vine ceasul?”, se întreabă retoric bătrâna de 84 de ani.
Mergem mai departe prin satul Costuleni. Case colorate cu garduri de lemn, copaci în floare și grădini îngrijite de gospodari. Am ajuns la o casă verde înconjurată de lalele și narcise. E gospodăria Mariei Butnaru, fostă deportată în Siberia. „În august 1949 am fost deportată cu mama și doi frați în Siberia. Timp de opt ani, am mâncat pâine cu rumeguș de lemn. Aveam opt ani când am fost deportată, dar îmi aduc bine aminte cum soldații cu pușca au intrat în casă și ne-au încărcat într-un vagon fără ferestre, iar apoi ne-au răsturnat pe o câmpie din regiunea Irkuțk. În anul 1957 am revenit acasă și am luat totul de la început. Primesc o pensie de 1.178 de lei din care achit serviciile comunale și-mi cumpăr medicamente. Acum îmi este bine, am copii buni care mă ajută. Fiul Viorel e foc ca mine. Eu când pun mâna pe sapă toată grădina o lucrez”, spune femeie pasionată de creșterea florilor.
În ospeție la Maria Bunaru era vecina Vera, în vârstă de 68 de ani. „Am o pensie lunară de 1.180 de lei. Nu e mare, dar sunt bucuroasă că o primesc, dacă nu ne-ar da nimic ar fi mai rău. Cresc legume și verdeață în grădină. Împletesc ciorapi din fire de lână și îi vând la Chișinău sau Ungheni. O pereche de ciorapi costă între 12 și 15 lei”, afirmă bătrâna.
Singuri pe scena vieții
Mergând în jos, apoi în sus, pe drum de țară, am ajuns la biserica din sat, unde i-am întâlnit pe moșii Constantin și Mihail. Aceștia participă la sfânta Liturghie, iar uneori ajută preotul la treburile bisericești în calitate de voluntari. „Primesc 1.500 de lei cu majorarea de la 1 aprilie. Când nu-mi ajunge nu cumpăr. Dacă nu am avea producția agricolă nu ne-am descurca cu pensia. Nu am ajutor de la copii, deoarece ei nu au”, spune nenea Mihail, mai în glumă, mai în serios. Moș Constantin îmi spune că locuiește în aceeași ogradă cu nepoții. „Am o pensie de 800 de lei, din care achit doar serviciile comunale. Vorbesc la telefon cu fiica din Rusia. La nepoți mai dau câte 100 de lei. Pământul l-am dat în arendă și primesc 20% din producția de grâu cultivată anual pe terenul meu”, menționează bărbatul, în vârstă de 80 de ani.
În anul 2015, coșul minim de existență pentru pensionari a fost de aproximativ 1437 de lei, arată datele Biroului Național de Statistică. Moș Mihail le sugerează oficialilor noștri să încerce să trăiască din acești bani. „Să vie în locul nostru. Nu e logic ce spun. Nu se lovește vorba și cu fapta. Ei nu vin la fața locului cum veniți dumneavoastră. Dacă ar veni, ar vedea realitatea. Cai verzi pe pereți. Țara trebuie guvernată după constituție, nu după ambiție”, susține nenea de 82 de ani.
Moldova îmbătrânește
Populația Republicii Moldova se află într-un proces rapid de îmbătrânire demografică. Peste 70% dintre moldovenii trecuți de 55 de ani nu au șansa de a îmbătrâni activ și sănătos, arată rezultatele unui studiu elaborat de Centrul de Cercetări Demografice cu susținerea Fondului ONU pentru populație și UNFPA Moldova. Indicele de Îmbătrânire Activă din țara noastră este de două ori mai mic decât obiectivul-țintă pentru Uniunea Europeană. Acesta acumulează doar 27,1 puncte, fiind la o distanță de 7 puncte față de media țărilor din UE. Studiul arată că doar unul din zece moldoveni se implică în activități de voluntariat sau este interesat de politică. În același timp, fiecare a treia persoană este implicată în îngrijirea nepoților, iar fiecare a doua persoană nu are posibilitatea de a avea o viață sănătoasă, independentă și în siguranță, pe când în statele UE într-o astfel de situație se află doar 1/3 din bătrâni. Bătrânii din Moldova nu au acces la serviciile medicale de calitate, au deprinderi limitate în utilizarea tehnologiilor informaționale și de învățare continuă pe parcursul vieții – la polul opus se află Germania și Cehia.
Pensii pe măsura contribuțiilor personale
Vicepreședintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie din parlamentul Republciii Moldova, Valentina Stratan, a declarat pentru moldNova.eu că în acest moment Guvernul elaborează Programul pentru integrarea problemelor îmbătrânirii în politici care prevăd acoperirea financiară a serviciilor sociale destinate pensionarilor, deschiderea unor centre de zi cu spălătorie, implicarea persoanelor în acțiuni de voluntariat și schimbarea sistemului de calculare a pensiei. „Conform legii, bătrânii cu maladii cronice pot beneficia de medicamente compensate – le sunt acoperite de la 50% până la 100% din costul preparatelor medicamentoase. CNAM a cumpărat medicamente în sumă de 350 milioane de lei pentru bătrâni și persoane social-vulnerabile ce suferă de diabet, tensiune arterială, boli cardiace etc”, meționează Stratan. Valentina Stratan susține că pensiile vor fi în continuare mici pentru că salariile sunt mici, deoarece sistemul de pensionare e strâns legat de nivelul de salarizare. „Pensia depinde de contribuțiile cetățenilor și se face prin repartizare. La moment sistemul de pensii din Republica Moldova este unul solidar – cei care lucrează plătesc contribuții din care le dăm la toți pensii, inclusiv pensii sociale pentru cei care nu au lucrat. Însă trebuie de schimbat sistemul astfel, încât, omul care a lucrat și a plătit contribuțiile să primească o pensie pe măsură, dar asta e la nivel de discuție pe viitor”, afirmă deputata.
Pingback:Bătrânii Moldovei, trimiși la muncă de sărăcie și pensii mici - moldNova