Acceptarea reformei constituționale propuse de Igor Dodon ar deschide calea spre conflicte instituționale majore

Înaintea Zilei Constituției Republicii Moldova, marcată pe 29 iulie, am discutat cu Alexandru Tănase despre tentativele actuale de modificare a legii fundamentale de la Chișinău, dar și despre modificarea legii electorale și efectele ei. Fost președinte al Curții Constituționale între anii 2011-2017, Alexandru Tănase este în prezent membru al Comisiei de la Veneția.

În mediul juridic britanic există expresia „nu avem nevoie de constituție pentru că noi nu avem nevoie de o lege care să ne spună că trebuie respectate legile”…

Este adevărat că Marea Britanie nu are o constituție scrisă, în accepțiunea clasică a noțiunii, dar asta nu înseamnă că ea nu există. La britanici locul unei constituții scrise este ținut de suma tuturor principiilor de drept, constituită din mai multe categorii de norme juridice cum ar fi: dreptul statutar, dreptul jurisprudențial și obiceiul constituțional. Chiar dacă britanicii urmează și astăzi doctrina suveranității parlamentare, nu trebuie să uităm că primul precedent în lume de control de constituționalitate al legilor a avut loc în Marea Britanie încă în anul 1610 în cauza Thomas Bonham v. College of Physicians. Prin urmare, inclusiv Marea Britanie, ca și orice alt stat democratic din lume, are nevoie fie de o constituție scrisă, fie de una nescrisă, ce constă din suma anumitor principii de drept.

La 29 iulie marcăm ziua Constituției Republicii Moldova. Care ar fi rolul Constituției în Republica Moldova?

Din păcate, în așa numitele noi democrații, este înrădăcinată în mentalitatea colectivă o idee greșită, din care ar rezulta că ordinea constituțională are o natură eminamente tehnică. Astfel, de cele mai dese ori, accentul este pus mai mult pe dreptul constituțional în sens restrâns, decât pe constituționalism, ca un ansamblu de valori fundamentale pe care este întemeiat un stat. Din această perspectivă, trebuie să ținem cont de faptul că fiecare construcție politico-statală, inclusiv Republica Moldova, își are un „an zero” al ei, de unde ia naștere sistemul său valoric și legal. Pentru sistemul valoric, legal şi politic existent la ora actuală în Republica Moldova, „anul zero” a fost anul 1991, când în frontierele fostei RSSM a fost creat statul Republica Moldova. Natura tehnică a ordinii constituționale este infirmată inclusiv de jurisprudența CCM, care a decis crearea Blocului de Constituționalitate al Republicii Moldova, care incorporează și Declarația de Independență a țării noastre. Blocul de Constituționalitate conține tezele fundamentale ale sistemului valoric și legal pe care își are fundamentul acest stat, enumerând și „elementele de identificare” ale acestuia: limba de stat, drapelul de stat, stema de stat, denumirea oficială a statului.

Istoria constituțională merge până la Constituția României din 1866

Spre deosebire de alte state europene, Republica Moldova nu are o istorie proprie a constituționalismului…

Nu aș fi atât de categoric. De fapt, Constituția moldovenească de la 29 iulie 1994 nu marchează apariția unui nou spațiu constituțional la fel cum nu reprezintă ceva absolut nou pentru spațiul geografic în care ne aflăm. Primele dezbateri în materie constituțională au fost inițiate la Chișinău imediat după proclamarea la 24 ianuarie 1918 de către Sfatul Țării a Republicii Democratice Moldovenești. Mai apoi, după unirea Basarabiei cu România în 1918, pe actualul teritoriu al Republicii Moldova au fost aplicate consecutiv trei constituții ale statului român: Constituția de la 1866, Constituția de la 1923 și cea de la 1938, aplicată până în 1944, când trupele sovietice au anexat actualul teritoriu al Republicii Moldova la URSS. După patru decenii de comunism și după recunoașterea internațională a independenței Republicii Moldova față de URSS, s-a revenit la valorile constituționale tradiționale, ce au existat în acest spațiu până la ocupație: stat de drept, democrație, separația puterilor în stat etc. Constituția moldovenească de la 29 iulie 1994 se bazează anume pe acest ansamblu de valori democratice de nivel constituțional, care a operat pe teritoriul actual al Republicii Moldova în diferite perioade de timp şi în diferite formațiuni statale. Anume aceste valori constituie esența identității constituționale a Republicii Moldova.

Este posibilă o Constituție „fără goluri” care să nu genereze conflicte constituționale ce să aibă nevoie de judecători specializați?

Constituțiile, în calitatea lor de legi fundamentale, nu au cum să conțină goluri. Pe lângă dimensiunea pur juridică, Constituția reprezintă în sine un ansamblu de aserțiuni de natură filosofică, care permit instanțelor de jurisdicție constituțională să deducă sensul autentic al prevederilor constituționale, acolo unde ele nu sunt suficiente sau acolo unde ele par a fi neclare. „Gura cu care vorbește Constituția” o reprezintă Curțile Constituționale. Lor le revine sarcina să interpreteze Constituția, ori de câte ori este necesar, astfel încât să fie acoperitoare pentru toate situațiile cu care societățile se confruntă. Judecătorul constituțional nu este judecător al unei instanțe de drept comun. De profilul moral și intelectual al judecătorului constituțional, de convingerile, cultura și curajul acestora, depinde nu doar eliminarea unor eventuale „goluri” din Constituție, ci și cu ce valori pot fi umplute aceste goluri. Același vas poate fi umplut cu conținuturi absolut diferite.

Lideri ai statului care urăsc Declarația de Independență

La conferința despre istoria Moldovei de la începutul acestui an organizată de președintele Dodon s-a discutat inclusiv despre modificarea extinsă a Constituției Republicii Moldova.

Nu am urmărit lucrările conferinței la care vă referiți, deci nu cunosc care este esența modificărilor ce se doresc a fi operate în Constituție. În altă ordine de idei, articolul 141 din Constituție permite revizuirea Constituției la inițiativa unui anumit număr de cetățeni ai Republicii Moldova, cel puțin a unei treimi de deputați în Parlament sau la inițiativa Guvernului. Președintele nu deține competența legală de a iniția modificarea Constituției.

Prin modificarea extinsă a Constituției se avea în vedere excluderea Declarației de Independență din Blocul de constituționalitate.

Republica Moldova este un caz singular pe mapamond, unde anumiți lideri ai statului urăsc declarația de independență a statului pe care îl conduc. Nu cred că mai putem găsi undeva în lume un asemenea precedent. Președintele Dodon trebuie să înțeleagă că Declarația de Independență stabilește „temeliile, principiile și valorile fundamentale” ale Republicii Moldova, definind astfel „identitatea constituțională” a Republicii Moldova. Declarația de Independentă are, în mod incontestabil, valoare de text constituțional, deoarece prin natura sa reprezintă expresia majoră a voinței poporului de a construi și trăi într-un stat liber și independent. Este important să menționez că anume această voință a predeterminat necesitatea adoptării Constituției și îl leagă pe constituant de idealurile, principiile și valorile Declarației. Prin urmare, Declarația de Independență nu poate fi exclusă din Blocul de Constituționalitate. Declarația de Independență, spre deosebire de Constituție, beneficiază de statutul de clauză de eternitate și nu poate fi modificată sau abrogată de nimeni, inclusiv de președintele Dodon. Atât timp, cât ne aflăm în sistemul valoric și legal creat la 27 august 1991, aceasta va fi identitatea constituțională a Republicii Moldova.

Limba moldovenească și teoriile staliniste

S-a mai vorbit și despre consolidarea sintagmei de „limbă moldovenească”…

Curtea Constituțională s-a pronunțat deja la 5 decembrie 2013, stabilind că denumirea corectă a limbii vorbite în Republica Moldova este cea din Declarația de Independență, și anume – limba română. Aceasta are statut de clauză de eternitate și nu poate fi suprimată atât timp cât există acest stat. Exact același punct de vedere îl au lingviștii din lumea întreagă. În standardul internațional ISO 639 codurile mol şi mo au fost suprimate în noiembrie 2008 şi înlocuite cu codurile asociate limbii române. Nu există nici un cod Ethnologue al limbii moldovenești, acesteia fiindu-i atribuit codul asociat limbii române. Timp de un sfert de secol, copiii învață în școli limba română. Ar fi cazul ca acest subiect să fie închis odată și pentru totdeauna și să nu mai fie speculat din interes politic.

Președintele Dodon încearcă tot mai insistent să revină la așa zisele teorii „moldoveniste”.

Dacă ar fi să fim mai exacți, aceste teorii sunt staliniste, și nu moldoveniste, deoarece ele au fost inventate de către tovarășul Stalin, și nu de către moldoveni. Recursul la teoriile staliniste, din perioada „republicii autonome”, chiar dacă generează anumite avantaje electorale, este în egală măsură iresponsabil și periculos. Domnul Dodon trebuie să înțeleagă câteva chestiuni axiomatice: societățile edifică state, și nu statele societăți. Experimentul social de creare a unei națiuni moldovenești diferite cultural și istoric de cea românească, similar celui de creare a „omului nou”, a eșuat încă în perioada sovietică. Odată cu prăbușirea imperiului, acest lucru s-a văzut cât se poate de clar. Unde-i toată „creația” moldovenistă a tovarășilor Iurii Barjanky, Iacob Cutcovețki sau Lev Barsky? Le va cere domnul Dodon copiilor săi să învețe poeziile lui Petrea Cruceniuk? Îi va citi domnul Dodon mezinului său, înainte de somn, povestea lui Ion Canna „Nouă mămăligi”? Nu o va face niciodată, deoarece toate aceste surogate au ajuns în mod firesc acolo unde le este locul – în lada de gunoi a istoriei. Un alt lucru pe care trebuie să-l accepte dl. Dodon este că fără o conștiință națională clar definită și asumată, bazată pe adevărul istoric, și nu pe surogate staliniste, Republica Moldova nu are nici o șansă ca stat. Aceste elucubrații despre națiunea civică moldovenească nu vor prinde niciodată, deoarece au o esență antiintelectualistă, fiind bazate exclusiv pe teorii staliniste.

Președintele are atâta putere câtă îi trebuie

Este nevoie de o reformă constituțională în Republica Moldova în condițiile în care funcționează ca o republică parlamentară cu un președinte ales de popor?

Constituția moldovenească este suficient de clară la acest subiect, prin urmare nu văd de ce ar fi modificată. La fel de clară este și jurisprudența Curții Constituționale, care elimină orice dubii referitor la natura formei de guvernământ, cât și referitor la partajarea puterii în stat. Modalitatea de alegere a președintelui Republicii Moldova nu influențează forma de guvernământ, nici volumul competențelor acestuia. Acest punct de vedere este susținut și de către Comisia de la Veneția, expusă în avizul asupra propunerilor președintelui Republicii Moldova de modificare a Constituției în vederea extinderii competențelor de dizolvare a Parlamentului, adoptată la cea dea 111-a Sesiune Plenară din 16-17 iunie 2017, CDL-AD(2017)014.

Ce fel de reformă constituțională ar fi recomandată pentru Republica Moldova? Este posibilă stabilirea unui echilibru politic constituțional?

Nu văd necesitatea unei reforme constituționale la acest moment. Din punct de vedere instituțional, toate mecanismele sunt echilibrate si ponderate printr-o jurisprudență foarte clară a Curții Constituționale. Prin urmare, este suficient ca toți actorii politici, inclusiv președintele, să acționeze cu bună credință și în spiritul loialității față de Constituție.

Problemele modificării legii electorale

Care ar fi principalele probleme ale sistemului mixt reflectate de Comisia de la Veneția, traduse într-un limbaj mai puțin tehnic?

De fapt, Comisia de la Veneția nu a abordat in abstractio problema sistemului mixt, ci a supus expertizei un proiect de lege elaborat de Parlamentul Republicii Moldova. Din punctul meu de vedere, punctele slabe ale proiectului se refereau la formarea circumscripțiilor, pragul electoral, votul peste hotare, participarea la vot a cetățenilor moldoveni din teritoriile ocupate.

Principalii susținători ai sistemului de vot mixt au anunțat inițial că vor respecta concluziile Comisiei de la Veneția, după care le-au ignorat – ce efecte poate avea o asemenea atitudine?

Din câte am observat, în a doua lectură, proiectul a fost modificat substanțial. Din păcate, o evaluare mai exactă a funcționalității noului sistem electoral va fi posibilă doar după ce vom parcurge un scrutin electoral.

Se poate face o previziune asupra rezultatului alegerilor din prisma modificării legislației electorale?

Eu cred ca atât partizanii noului sistem, cât și adversarii acestuia exagerează atât în partea avantajelor, cât și în cea a dezavantajelor. Noul sistem, cu toate părțile lui bune și rele, este o realitate. Discuțiile și lamentările la acest capitol sunt inutile, deoarece este absolut clar că în 2018 legislativul va fi format în baza sistemului mixt, și nu altfel. Umblatul acesta cu „jalba’n proțap” prin Europa nu-i altceva decât o simplă pierdere de timp. Rezultatul alegerilor din 2018 va fi determinat de capacitatea partidelor de a însuși noul sistem. Acele forțe politice care vor reuși să se transforme din „găști politice” în instituții deschise care, în loc să contabilizeze like-urile pe rețelele de socializare, vor merge prin sate și vor înainta candidați credibili, nu au de ce se teme. Am participat în cinci campanii electorale, locale și parlamentare, și pot să vă spun că oamenii sunt mereu dornici de schimbări.

Președintele este detașat de partidele politice

Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Decretului Președintelui Republicii Moldova nr. 105-VIII din 28 martie 2017 privind desfășurarea referendumului republican consultativ. Cum poate fi comentată această decizie?

Ținând cont de jurisprudența anterioară a Curții și de Avizul Comisiei de la Veneția No.886/2017 din 19 iunie 2017, Hotărârea Curții Constituționale la acest subiect era una mai mult sau mai puțin previzibilă. Curtea a reținut că întrebările formulate în Decretul nr. 105-VIII din 28 martie 2017 „depășesc competențele constituționale ale Președintelui și, prin urmare, nu pot fi supuse unui referendum consultativ inițiat de către Președintele Republicii Moldova.”

Prin reforma din 2000, Republica Moldova a devenit o republică parlamentară, unde președintele, fiind șeful statului, nu este în același timp șeful puterii executive și are doar câteva competențe executive. În regimul parlamentar șeful statului este detașat de partidele politice și joacă doar un rol de arbitru sau de putere neutră. Prin urmare, competența președintelui de dizolvare a Parlamentului este dictată de poziția sa neutră și este concepută astfel încât să prevină blocajele instituționale.

În Avizul Comisiei de la Veneția (No.886/2017) a fost atrasă atenția în mod special asupra faptului că, potrivit practicilor europene, reintroducerea votului direct pentru alegerea președintelui în martie 2016 nu presupune în mod obligatoriu extinderea competenței sale de dizolvare a parlamentului.

Adițional, Comisia a menționat expres că Hotărârea CCM din 4 martie 2016 a fost motivată în mod special prin necesitatea de a evita dizolvările repetate ale parlamentului, și nu pentru multiplicarea temeiurilor de dizolvare. Comisia a reținut că majoritatea democrațiilor europene, unde funcționează un regim parlamentar (inclusiv RM), stabilesc exhaustiv cazurile de dizolvare a parlamentului, excluzând clauzele generale de dizolvare discreționară a Parlamentului.

Spuneați mai devreme că președintele în general nu deține competența legală de a iniția modificarea Constituției.

Exact. Acesta a fost și motivul pentru care Curtea Constituțională a reținut că orice aspect care ține de modificarea Constituției urmează să se circumscrie procedurii de revizuire a Constituției, strict determinată de Legea Supremă. Deoarece, potrivit normei constituționale, președintele Republicii Moldova nu dispune de dreptul de a iniția modificarea Constituției,  Curtea a decis că aspectele ce țin de modificarea Constituției nu pot fi supuse unui referendum consultativ de către șeful statului, deoarece această modalitate ar implica de facto acordarea în mod implicit președintelui Republicii Moldova a dreptului de inițiativă pentru modificarea Constituției, ceea ce contravine articolului 141 din Legea Supremă.

Curtea a mai reținut că întrebarea referitoare la studierea istoriei în instituțiile de învățământ depășește competențele constituționale ale președintelui și, prin urmare, nu poate fi supusă unui referendum consultativ inițiat de către președintele Republicii Moldova. Adițional, observăm că Curtea a subliniat că este contrar spiritului și literei Constituției ca Președintele, sub „acoperirea” sintagmei „probleme de interes național”, să poată iniția un referendum care implică modificarea Constituției sau chestiuni ce țin de aprecierea științifică a mediului academic.