Guvernul a pasat responsabilitatea reglementării accesului în cămine pe umerii senatelor universităților. În ședința Guvernului din 22 martie, Corina Fusu, ministrul Educației, a anunțat că abrogă articolul care prevede că intrarea în cămin se face până la ora 23.00, în schimb a introdus un articol nou care stipulează că „accesul în căminele instituțiilor de învățământ superior este reglementat prin decizia senatelor universitare”.

camin studentesc
Căminul studențesc nr.5 al UPS „Ion Creangă” FOTO: Sandu Tarlev

Decizia luată de Guvern a avut loc după ce tinerii din Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Liberal Democrat din Moldova și cei din Partidul Platorma Demnitate și Adevăr au anunțat că au colectat 4.000 de semnături pentru a anula articolele care prevăd limitarea accesului în cămine.

„Suntem în secolul al XXI-lea”

Premierul Pavel Filip a avut o intervenție în ședința de Guvern, afirmând că „suntem în secolul al XXI-lea și există alte metode de securitate a căminelor precum lacătele electronice și cheile electronice”.

Președintele Organizației de tineret a PAS, Dan Perciun, unul din inițiatorii procesului de colectare a semnăturilor, spune că mingea a fost pasată la fileul senatelor universitare. „Este bine că Guvernul a dat curs solicitării înaintate de PAS Youth, TLDM și Tinerii DA, însă decizia luată de Guvern nu oferă o soluție definitivă. Resposabilitatea a fost plasată pe umerii universităților”. Tânărul susține că se va merge la senatele universitare cu semnăturile, sperând că acestea să reglementeze accesul în așa fel încât studenții să rămână satisfăcuți. „Guvernul s-a spălat pe mâini spunând că senatele sunt responsabile de acest subiect”, afirmă Dan Perciun.

Sergiu Bold, student în anul al doilea la Facultatea de Textile și Poligrafie a Universității Tehnice din Moldova, spune că, astăzi, indiferent ce program ai, trebuie neapărat să fii în cămin la ora 24.00 pentru că acesta se închide. Studentul zice că pentru chestiunile personale practic n-ai timp. „Majoritatea studenților au multe ore, iar orarul se schimbă. Seara te pregătești pentru universitate, înveți pentru a doua zi și practic nu ai timp să ieși cu prietenii”, afirmă Sergiu Bold.

Sergiu spune că la Universitatea Tehnică rectorul este destul de receptiv la solicitările studenților, iar problema accesului în cămine va fi pusă la ședința senatului universității. Tânărul speră ca senatul să ia o decizie în favoarea studenților, deoarece din căminele Universității Tehnice din Moldova au fost colectate aproape 1500 de semnături, ceea ce înseamnă 50% din toți locatarii. „Cred că cei de la universitate trebuie să ia în considerare părerea studenților. Nu am întâlnit nici un student care să nu susțină inițiativa de acces liber în cămin. Pe toți îi deranjează faptul că la ora 24.00 căminul se încuie”, spune Sergiu Bold.

Inițiative comune, dar promovate de sine stătător

Culoarea politică nu contează în ceea ce privește accesul în cămine, însă doar tinerii din PAS, PLDM și Platforma DA s-au implicat în colectarea semnăturilor. Dan Perciun a spus într-o conferință de presă că au avut discuții cu alte organizații de tineret despre inițiativă, dar n-au fost susținuți, deoarece în Republica Moldova lumea se implică dacă inițiativele sunt lansate de sine stătător. Tânărul a spus că senatele studențești susțin inițiativa de acces liber în cămine chiar dacă nu au ieșit cu o declarație formală.


CITIȚI ȘI: În anul 2017 studenții din Chișinău sunt ținuți sub lacăt


Pe 27 februarie 2017 tinerii din PAS, PLDM și PPDA au anunțat că vor iniția colectarea semnăturilor pentru a putea avea acces liber în cămine. Timp de o lună aceștia au colectat circa 4.000 de semnături în susținerea inițiativei. În căminele din Republica Moldova locuiesc aproximativ 13.000 de studenți.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*