Meniu Închide

Amenințarea nucleară și primele negocieri. Cum s-a desfășurat a patra zi de lupte în Ucraina

1. Putin a ordonat activarea forțelor nucleare ale Rusiei în a patra zi de lupte. Nu este prima dată când face asta: Putin a mai amenințat voalat cu lovituri nucleare în discursul dinaintea invaziei, când a avertizat că orice amestec extern va fi întâmpinat cu ceva ce nu s-a mai văzut (ceva de genul, nu am căutat citatul exact). Există în orice moment posibilitatea ca Putin să folosească explicit acest șantaj: dacă nu primesc ce vreau în Ucraina dau drumul la rachetele nucleare. Nu e clar împotriva cui și dacă lumea occidentală este dispusă să-și asume așa ceva.

2. Ofensiva terestră rusă în Ucraina stagnează în continuare. În sud se pare că a fost încercuit orașul Kherson și se pregătește atacul pentru capturarea lui. Tot în sud, după ce au cucerit Berdiansk forțele ruse s-au apropiat de Mariupol, care de asemenea se pregătește să facă față unui asalt rus. În este s-au dus lupte grele în orașul Harkiv, se pare că aici a fost principalul teatru de operații al zilei de duminică, însă rușii nu au reușit să captureze orașul. La Kiev luptele au continuat la periferia orașului.

3. Moscova și Kievul s-au pus de acord asupra unor negocieri în Belarus, președintele Zelensky a declarat că nu se așteaptă la mari rezultate de la aceste negocieri. Nu-mi este clar dacă delegațiile Kievului și Moscovei s-au întâlnit și nu am văzut nici un anunț privind rezultatul negocierilor. În funcție de solicitările fiecărei părți vom vedea oarecum încotro se îndreaptă lucrurile.

4. Sancțiunile anunțate de țările occidentale au stârnit neliniște în Rusia, s-au format cozi la bancomate și toată lumea încearcă să obțină bani numerar de teamă că excluderea Rusiei din SWIFT va bloca operațiunile electronice. Urmează să vedem în cursul zilei de azi primele efecte ale sancțiunilor occidentale asupra rublei.

5. Nu trebuie uitat faptul că ambele părți implicate în conflict se folosesc masiv de dezinformare. Știrile de la Moscova sunt practic ignorate de toată lumea, mai ales cele care se referă la desfășurarea conflictului, sunt luate în seamă doar anunțurile de natură politică. Ceea ce cunoaștem despre desfășurarea luptelor provine în proporție covârșitoare din surse ucrainene. În cazul celor 13 polițiști de frontieră de pe Insula Șerpilor, ziarul britanic The Guardian a obținut o confirmare dintr-o sursă ucraineană că ar putea fi în viață.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.