Meniu Închide

Basarabia sau Republica Moldova?

George Damian

Despre ce vorbim? Basarabia sau Republica Moldova? Sunt chestii total diferite: Basarabia este ideea unei provincii românești, Republica Moldova este un stat vecin. Mielul blând suge la două oi folosindu-se de confuzie, la fel fac și căpușele politice – creează confuzie între Basarabia și Republica Moldova ca să tragă vârtos de la cât mai multe țâțe.

Basarabia înseamnă sprijin necondiționat, graniță deschisă și tot ce le putem oferi celor care simt și vor să facă parte din spațiul românesc. Republica Moldova? Fix la același nivel cu Bulgaria, Ungaria, Ucraina și restul lumii – vorbim de interese, vorbim de balanța profit/ pierderi, vorbim de condiționări. Și nu contează că vorbim de partide aflate la guvernare sau partide aflate în opoziție – toți sunt o apă și-un pământ, glod adică. Și glodul ăsta ia forme diferite, în funcție de situație. Ca în bancul cu copilul care modela în glod și bălegar, iar un milițian îl întreabă ce face – ”Fac un milițian nenea! – Păi cu bălegar?!?” – și milițianul îl bate pe copil. A doua zi copilul modela doar în glod și când milițianul îl întreabă ce face răspunde: ”Fac un pompier nenea! – Și nu-i pui bălegar? – Nu, că iese milițian!”

Confuzia Basarabia – Republica Moldova este întreținută conștient de foarte mulți care speră să tragă foloase de pe urma ei și este exploatată în toate sensurile posibile, mai ales la Chișinău. Către Moscova și Bruxelles este vânturat pericolul unionismului imediat, agresiunea românească nestăvilită asupra Republicii Moldova. Către București haina asta este întoarsă pe dos: suntem unioniști, dați-ne ceva, orice! La alegeri, indiferent de care parte a Prutului, din nou este exploatată confuzia asta, stoarsă până la ultimele lacrimi și emoții.

Mai ales la București trebuie clarificate lucrurile. Opoziția din Chișinău încearcă de câțiva ani deja să deschidă tot felul de uși în baza acestei confuzii intenționate – însă ulciorul ăsta a fost spart de multă vreme de Iurie Roșca, nu i-a mai rămas decât o toartă ciobită, nu mai ține apă. Speriați de avântul socialiștilor pro-ruși, restul politicienilor din Chișinău își doresc sprijin și garanții de la București – și în același timp bagă bățul prin gard împotriva României pe unde apucă: Bruxelles, Berlin, Washington.

Până acum România a făcut mult prea multe pentru Republica Moldova: stabilizarea financiară a Chișinăului nu ar fi fost posibilă fără împrumutul românesc, asta ca să amintim doar cel mai recent gest frățesc de la București. Însă tocmai aceasta este problema: gestul frățesc se bazează pe o confuzie de pe urma căreia profită o clasă politică lipsită de orice fel de scrupule.

7 Comments

  1. Pingback:Lider politic de la Chișinău: Reunirea Basarabiei cu România, singura soluție pentru spațiul dintre Prut și Nistru - Românism Românism Lider politic de la Chișinău: Reunirea Basarabiei cu România, singura soluție pentru spațiul dintre Prut ș

    • Nicoara

      @Sergiu. Nu se numeste Moldova. Nu are nici o legatura tinand cont ca nici o capitala n-a fost vreodata intre Prut si Nistru a Principatului Moldova si nic un domnitor nu este din sau ingropat in Bessarabyia. Hrisca de pamant a fost , este si va fi doar o bucata de pamant cu ceva populatie (pe fuga) fara nici un trecut, prezent si viitor decat in mintea aburita de alcool a unora intoxicati 200 de ani si incrucisati cu alte natii ale imperiului muscal. Tara este Romania daca vrem sa vorbim de un teritoriu ca asta este Basarabia (nu Moldova). Apropo s-ar intoarce Stefan cel Mare in groapa sa vada chiar si acum „independenta” fiind ca in Basarabia sau ce a mai ramas (asa se numea si pe timpul lui apropo) cata rusa se vorbeste. Hai la scoala tov. Sergiu (aia romaneasca nu aia tzaristo-sovietica care cred ca ai facut-o de crezi ca hrisca de pamant pe care esti este Moldova si nu o parte din Basarabia cum este in fapt in mare mizerie si deceptive apropos)

  2. Nell Anellis

    Pentru a se crea si mentine confuzia de nume Moldova/Basarabia, Rusu a numit Basarabia sau Pamantul Romanesc Basarabilor – Moldova, si mai apoi – Republica Socialista Sovietica Moldova. De aici, de la Moscova, si pana la Chisinau, redat Chishinev de analfabetii ce semnaza pe mai toate paginile de Internet, s-a ajuns la „:Republica Moldova, Stat independent din ziua de azi. Dar de ce Stalin a rebotezat Basarabia cu nume de Moldova nu se mai stie astazi. De aceea, iata de ce: Stalin voia ca Republica Sovietelor Moldova sa se alipeasca Regiunii Moldova din Republica Populara Romania si astfel sa devina o „Republica Socialista si Sovietica infloritoare”. Asa se face ca astazi rata mortaltatzii din cauza prostiei se mentine in Republica Moldova asa de ridicata incat shi astazi vedem in statistici recente de pe Net cum unii „Moldoveni de peste Prut” se declara a fi vorbitori de limba „Moldovana”. Bine ca nu se declara gagauti!

  3. Valeriu

    Ati nebunit lumea si poporul moldovenesc cu romania voastra,nu ascundeti nu caliciti tara,limba,indentitatea,can a fost fondata romania si moldova.moldova sete stat vechi care inca de pe vremuri iera stiuta in europa.marii istorici falsifica tot,nu au nimic sfant.sa ne intoarca romanii pamanturile de pe domnia lui Stefan cel Mare si apoi putem compara,cine este cine.va vindeti cu trei bani marii istorici.RUSINE!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.