Meniu Închide

Bătaia de joc a Rusiei în cazul crimelor comise în stânga Nistrului. Moscova sfidează justiția europeană

Un tânăr a fost împușcat de militarii ruși și nu a mai ajuns acasă, familii de români cărora li s-a interzis să studieze în limba lor sau oameni cărora li s-a furat viața, fiind încarcerați pe nedrept și în condiții mizerabile reprezintă câteva dintre crimele pentru care regimul de la Kremlin scapă deocamdată nepedepsit. Moscova refuză în mod obraznic să-și răscumpere vina față de aceste victime, deși justiția europeană a obligat-o să achite despăgubiri de milioane de euro. Ceea ce le rămâne celor care au obținut victorie la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului este speranța.

Partidul condus de Vladimir Putin a deschis un centru de consultanță la Tiraspol FOTO: Sandu Tarlev

Cea mai recentă decizie a Curții de la Strasbourg în privința regiunii din stânga Nistrului datează din 17 octombrie când un ucrainean a obținut câștig de cauză, iar Rusia a fost condamnată să achite 22.000 de euro sub formă de prejudiciu moral acestuia. Alexandru Draci s-a îmbolnăvit grav după ce a stat într-un penitenciar din Transnistria „într-o încăpere de beton, fără ferestre, ventilație sau veceu”, iar ulterior într-o celulă „infestată cu paraziți” unde deținuții erau bolnavi de tuberculoză. În 1997, acesta a fost adus cu forța în stânga Nistrului, fiind condamnat la 10 ani de închisoare din cauza că nu a livrat motorină unui colhoz din regiune, conform contractului încheiat, iar în 2002 a fost eliberat prin amnistiere.

Șapte dosare, pierdute într-un an de către Rusia la CEDO

Tot pe 17 octombrie și moldoveanul Andrian Braga a obținut victorie la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, după ce s-a plâns, de asemenea, de condițiile de detenție, Rusia fiind obligată să-i achite 11.000 de euro. În același timp, soții Ernest și Irina Vardanean au învins în luna mai la Curte după ce au fost acuzați de trădare și spionaj de către regimul separatist, iar Moscova ar fi trebuit să le plătească despăgubiri de 41.000 de euro. Un alt ucrainean Serghei Soyma a fost găsit spânzurat în celula sa după de a fost torturat de angajații penitenciarului din stânga Nistrului, iar mama sa a convins Curtea să oblige Rusia la plăți de 21.000 de euro. Alte decizii din acest an ale instanței europene I-au vizat pe Sergiu Apcov, Vitalie Eriomenco și Dumitru Pădureț, Rusia fiind impusă să achite 43.000, 142.755, respectiv 6.320 de euro. Astfel, doar în acest an Moscova ar fi trebuit să-și răscumpere vina pentru încălcarea dreptului omului de către regimul pe care l-a instalat în șapte cazuri, prejudiciul total pe care este obligată să-l achite fiind de peste 287.000 de euro.

Crimele pentru care Moscova refuză să plătească

Totuși, Rusia ar fi trebuit să se conformeze deciziilor Curții și în cazul altor crime grave care au revoltat opinia publică, însă continuă să refuze acest lucru. Este vorba despre omorul lui Vadim Pisari când CEDO a condamnat Rusia în 2015 la despăgubiri de 40.580 de euro, presiunile și represaliile asupra școlilor românești, Moscova fiind obligată în 2012 de Curte să achite 1,052 milioane de lei sau dosarul răsunător care vizează „grupul Ilașcu”, Kremlinul având datoria încă din 2004 de a le plăti 772.000 de euro. Menționăm că și în alte cazuri privind încălcarea dreptului omului în stânga Nistrului, Rusia a fost cea care a fost declarată vinovată de aceste fapte de către justiția europeană.

Astfel, deși Rusia face parte din Consiliul Europei și ar trebui să se conformeze, ca și celelalte state, deciziilor CEDO, continuă să le ignore și refuză să le execute.

Nu a fost achitat niciun ban victimelor regimului de la Kremlin

Potrivit expertului din cadrul Asociației „Promo-Lex” Alexandru Postică, Rusia nu a achitat până acum niciun ban victimelor regimului din stânga Nistrului care au învins la CEDO și este cel mai mare datornic, având cele mai multe restanțe la îndeplinirea deciziilor Curții nu numai în cazul dosarelor din Transnistria. Există o decizie a Curții Constituționale din Rusia care vine să instituie mai multe bariere în vederea executării unor hotărâri pe care instituția respectivă le va considera drept contrare prevederilor Constituției Federației Ruse. Cu alte cuvinte, scopul acestei decizii a fost ca Rusia să se eschiveze de la conformarea deciziilor Curții Europene pentru Drepturile Omului.

CEDO este cel mai eficient remediu și Rusia se va conforma

Întrebat care ar fi soluția în acest caz, Alexandru Postică a subliniat că, din păcate, CEDO este unicul remediu împotriva violării sistemice a drepturilor omului care au loc în stânga Nistrului. „Noi vorbim acum despre niște angajamente internaționale pe care Rusia și le-a asumat și trebuie să le execute mai devreme sau mai târziu. Eu sunt încrezător că oricum va avea loc o finalitate a acestor dosare. Chiar dacă relațiile sunt oarecum înghețate, există speranța că deciziile vor fi executate. În cazul în care Rusia va considera că nu mai este stat membru al Consiliului Europei, atunci ne vom gândi cum să acționăm. În aceste condiții, CEDO este un unic remediu efectiv”, a adăugat reprezentantul organizației „Promo-Lex”.

Menționăm că magistrații europeni au decis că Moscova este vinovată de aceste crime din Transnistria, deoarece deține controlul efectiv al regiunii. Reprezentantul Rusiei la CEDO s-a opus în majoritatea hotărârilor formulate în cazul încălcării drepturilor omului din stânga Nistrului, acuzând Republica Moldova de inacțiune în privința raioanelor din estul țării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.