26
nov.
2017

Calcule pentru Silvia Radu. Cum se formează cheltuielile pentru întreținerea unui coș de gunoi în Chișinău

Primăria Chișinău cheltuie aproape 4.000 de lei pe an pentru întreținerea unui coș de gunoi. Această cifră a surprins-o pe Silvia Radu, primar interimar al Capitalei, care i-a cerut, la ultima ședință a Primăriei, șefului Direcției generale locativ-comunale și amenajare să explice cum se ajunge la această sumă. Am solicitat și noi această informație pentru a o analiza până când va fi prezentată public. Astfel, în această sumă sunt incluse salariile muncitorilor, încărcarea gunoiului, transportul, utilizare apei, a sacilor, a detergenților, curățarea, spălarea și ștergerea coșului de gunoi. Pe străzile Capitalei și în parcuri sunt instalate 2.000 de coșuri, iar autoritățile locale intenționează să mai monteze încă 1.000 de coșuri de gunoi până la sfârșitul anului 2017.

cos-de-gunoi

Coș de gunoi, Chișinău. FOTO: Sandu Tarlev

Șeful Direcției generale locativ comunale și amenajare, Petru Gontea, ne-a oferit calculele care arată cum se ajunge la suma de aproape 4.000 de lei pentru întreținerea unui coș de gunoi din Capitală, instalat pe străzile centrale.

Milioane de lei, alocate pentru îngrijirea coșurilor de gunoi

În fiecare an, din bugetul municipal se cheltuie mai exact 3.816 lei pentru îngrijirea unui coș de gunoi sau 318 lei lunar. Dacă facem o simplă operație aritmetică, atunci aflăm că doar pentru întreținerea celor 2.000 de coșuri de gunoi, deja instalate în orașul Chișinău, Primăria ar fi trebuit să aloce peste 7 milioane de lei în anul 2017.

Astfel, pentru încărcarea gunoiului se cheltuie puțin peste 16 lei pe lună, iar pentru curățarea, spălarea și ștergerea coșului de gunoi se folosesc aproape 42 de lei lunar. Aici se adaugă costul tractorului de model MTZ-80, utilizat pentru această operațiune, care ajunge la 131 de lei pe oră. O parte din bani se duc pentru remunerarea muncitorilor – 15 lei pe oră, calculat din salariu de bază de 2.380 de lei. Acestuia i se mai adaugă o primă de 70 de lei și alți 35 de lei pentru vechimea în muncă și divizarea zilelor de muncă de cel puțin 3 ore. Aproape 45 de lei sunt achitați pentru asigurările sociale ale muncitorilor.

Întreținerea unui coș de gunoi: 318 lei pe lună, 3.816 lei pe an

Orice operațiune de îngrijire are nevoie de materiale precum sunt sacii de polietilen, detergentul și apa. Astfel, pentru a avea grijă de un coș de gunoi, Direcția locativ-comunală și amenajare din Capitală cheltuie într-o lună 1 leu pentru apă și detergent și 30 de lei pentru sacii de polietilen. Transportarea gunoiului costă municipalitatea 79 de lei, care include și așa-numitele „cheltuieli de regie”. În total, municipalitatea cheltuie 318 lei pe lună pentru întreținerea unui coș de gunoi. Respectiv, anual, îngrijirea unui coș de gunoi ne costă 3.816 lei.

Calculul cheltuielilor necesare pentru întreținerea unui coș de gunoi din Chișinău, oferite de DGLCA pentru moldNova.eu

Calculele de mai sus nu includ cheltuielile pentru reparația și vopsirea coșurilor de gunoi, beneficiul de deviz și achitarea taxei pe valoare adăugată.

Tot săptămâna trecută Petru Gontea a precizat că în Chișinău sunt necesare 10.000 de coșuri de gunoi, după ce în Grădina Publică „Ștefan cel Mare” au fost instalate aproximativ 200. Primăria cumpără aceste instalații cu 2.500 de lei.

1 Response

  1. Sărghi Nico spune:

    318,000 lei pe lună pentru muncitorul care deservește acest coș este mult?NU.Ținând cont de felul cum se atîrnă locuitorii orașului făță de pastrarea curățeniei.Cred că funcționarii noștri șezînd în birouri sunt remunerați cu mult mai mult.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *