Condițiile meteo nefavorabile din acest an nu au afectat cerealele astfel încât să provoace o criză de grâu sau orz. Totuși, fermierii din zona de nord a Republicii Moldova afirmă că recolta de grâu va fi mai mică în acest an, spre deosebire de cei de la sud care au rezultate mai bune. Autoritățile, la rândul lor, prezintă date optimiste cu privire la cantitățile de cereale care urmează să fie colectate.
În raionul Cahul a început recoltarea orzului de toamnă, iar de duminică, 10 iulie 2016, va fi secerat grâul de toamnă. Suprafața cultivată cu grâu este de 22.000 hectare, iar suprafața de orz este de aproximativ 6.000 hectare. „Roada medie la un hectar de grâu sau orz este de 3 tone. Tehnică agricolă avem. Prețul pentru un kilogram de grâu este de 2,40 lei dacă primim banii prin transfer bancar sau 2,10 de lei plătiți în numerar. Pentru un kilogram de orz cumpărătorii ne oferă 2,20 de lei prin transfer sau 1,90 de lei în numerar. Recolta e mai bogată puțin – cam cu 10% față de anul trecut”, spune Gheorghe Postu de la Federația Fiermierilor din zona de sud a Moldovei. Potrivit lui, agricultorii din țara noastră nu au unde-și usca cerealele, motiv pentru care vând grâul sau orzul direct de pe câmp, unde vin companiile comerciale.
Temperaturile ridicate nu fac grâul frumos
La nord-vest, în raionul Briceni, din cauza condițiilor geografice, recoltarea cerealelor spicoase încă nu a început. Valeriu Dodu, specialist în cadrul Direcției agricultură Briceni, ne-a spus că grâul, orzul și rapița de primăvară și toamnă sunt cultivate pe o suprafață totală de 6.810 hectare. „Recoltarea spicoaselor, în zona râului Prut, începe mai timpuriu, iar în localitățile din raionul Ocnița – mai târziu. Avem tehnică agricolă îndeajuns și va fi recoltat fără probleme. În acest an recolta de grâu va fi mai scăzută în comparatie cu anul trecut, deoarece la sfârșit de aprilie și început de luna mai a fost arșiță, iar grâul a suferit. Anul trecut am avut 3,8 tone pe un hectar, dar acum nici 3 tone nu vom avea”, afirmă Dodu care a menționat că, în schimb, recolta de floarea sorelui, soia și cartofi va fi bogată pentru că au fost ploi. Fermierii sunt necăjiți, deoarece livezile arată rău din cauza înghețurilor din 27 aprilie 2016, mai spune Valeriu Dodu. „Dacă vom avea 30-40% din volumul de producție care se aștepta, va fi bine”.
Toți așteaptă o recoltă de cereale mai bună decât anul trecut
Recoltarea grâului de toamnă pe o suprafață de 9.981 hectare începe peste o săptămână la Ungheni, iar secerișul de orz este în toi. Șeful direcției agricultură Ungheni, Viorel Scutaru, susține că „roada de grâu se arată a fi foarte bună. Și la orz se așteaptă peste patru tone la hectar, ceea ce depășește media anilor trecuți. Deocamdată, nu putem vorbi despre calitate. În schimb, cantitate vom avea cu siguranță”, scrie ziarul Expresul de Ungheni. Nici în raioanele Călărași și Nisporeni recoltarea grâului de toamnă nu a început. Șefii de direcții agricole nu au făcut pronosticuri cu privire la cantitatea de cereale recoltată, dar, spun ei, „grâul arată frumos. Sperăm să fie totul bine”.
Ministrul Agriculturii, Eduart Grama, este optimist privind cantitatea de cereale care va fi recoltată. Oficialul prognozează obținerea unui volum total de 1 milion tone de cereale, inclusiv grâu de toamnă de circa 964.000 tone, iar productivitatea medie la un hectar va fi de 3 tone. Pentru recolta din anul 2016, au fost semănate culturi cerealiere pe o suprafață de peste 380.000 hectare, din care 312.000 hectare cu grâu de toamnă și primăvară, 48.000 de hectare cu orz de toamnă și peste 19.000 hectare cu orz de primăvară. Suprafața culturilor cerealiere este mai mică cu 5-6% față de anul 2015.