Găgăuzii au avut o influență importantă pentru istoria recentă a statului Republica Moldova. Deși reprezintă puțin peste 4% din populația Moldovei, de-a lungul anilor aceștia au avut importante implicații politice în zonă.
Unicitatea găgăuzilor constă în originea turcică și religia ortodoxă, ceea ce i-a făcut pe aceștia să penduleze mereu între dragostea față de Rusia și chemarea istorică pe care o au pentru Turcia. Interesant este că venirea găgăuzilor în Republica Moldova este legată de luptele istorice dintre cele două mari imperii.
Găgăuzii, asupriți de Poarta Otomană
Deși căderea politică și economică a Imperiului Otoman în secolul al XVIII-lea a adus după sine numeroase repercusiuni economice pentru întreaga populație din Balcani, atât din partea funcționarilor otomani, cât și a boierilor locali, populația găgăuză a fost una din cele mai asuprite, fiind supusă unor ostilități religioase din partea conducătorilor turci. Imperiul Otoman se considera moștenitorul califatului lui Mohammed și a islamismului religios, așa încât găgăuzii erau cel mai asuprit popor creștin, văzuți drept trădători ai credinței lui Allah și supuși la repercursiuni acute. Aceste acțiuni i-au făcut pe găgăuzi pe de o parte să se răzvrătească împotriva „omului bolnav al Europei”, iar pe de altă parte să-și găsească refugiul într-un loc mult mai liniștit și mai puțin ostil.
Găgăuzii, „calul troian” pentru Imperiul Rus
Expansiunea continuă a Imperiului Rus a făcut ca popoarele asuprite Imperiului Otoman, mai ales cele creștin-ortodoxe, șă-și manifeste o simpatie față de politica țaristă, politică concentrată pe ideea că rușii sunt apărători ai ortodoxismului – a 3-a Romă. De fiecare dată când Imperiul Rus ataca Imperiul Otoman, rușii făceau un apel către popoarele creștine din Balcani pentru a susține țarul, iar în schimb li se promitea emanciparea națională. Așa s-a întâmplat și în anul 1768, atunci când Ecaterina a II-a a lansat un apel către creștinii din Balcani pentru a se răzvrăti împotriva otomanilor. Astfel, rușii aveau intenția de a activa „calul troian” din interiorul imperiului. Găgăuzii s-au pomenit și ei în această răscoală, participând într-un număr important în garnizoanele de volutari recrutate de armata rusă în Balcani.
Găgăuzii, așezați în teritoriile tătarilor
După două campanii militare în Moldova (1484 și 1538), sudul Basarabiei va fi transformat în pașalâc turcesc, numit mai târziu Bugeac (ținut de margine). Zona va fi populată cu tătari nogai, populații loiale Imperiului Otoman, având scopul de a exercita o presiune asupra domnilor moldoveni și organizarea unei campanii militare imediate în cazul nesupunerii acestora. După același principiu s-au condus și autoritățile țariste care, începând cu anul 1806, vor strămuta tătarii nogai fie la sud de Dunăre, fie în Crimeea, colonizând zona cu o populație loială imperiului. Cum țăranii din cadrul imperiului nu erau atrași de o zonă cu un viitor neștiut, găgăuzii și bulgarii din balcani au fost cei cărora le-a revenit rolul de a reprezenta populația loială din noul teritoriu cucerit.
Privilegii uriașe, oferite de autoritățile imperiale
Încă de la începutul aducerii găgăuzilor în Basarabia rușii au dorit să-i atragă de partea lor, oferindu-le astfel numeroase privilegii. Astfel, țarul Alexandru I va semna un decret prin care se ofereau 200.000 de ruble populației găgăuze, destinați construcției caselor. La 1 septembrie 1807, același Alexandru I va da un „ucaz” prin care fiecare familie găgăuză urma să fie împroprietărită cu câte 60 de desetine de pâmănt (circa 65 de hectare), ce vor intra în posesia familiei pentru totdeauna. De asemenea, aceștia au fost scutiți de taxe și impozite pe o perioadă de 3 ani și de obligarea de a face serviciul militar pentru 50 de ani. Pe lângă unele privilegii privind monopolul asupra comerțului cu vinuri, țuică și cereale, aceștia vor mai primi o independență față de Divanul Principatelor Române, constituind o societate specială, care se va supune necondiționat ofițerilor ruși.
Conflictele între băștinași și găgăuzi, existente dintotdeauna
Repartizarea teritoriilor arabile a atras după sine simpatia noilor veniți și furia populației locale. Băștinașii nu vedeau cu ochi buni împroprietărirea găgăuzilor și va începe astfel o luptă între boierii moldoveni și găgăuzi, primii ocupând terenurile arabile oferite coloniștilor și declarând că sunt ale lor. Printre boierii care și-au manifestat prețențiile asupra pământurilor din Bugeac au fost Ion Sturza, Janko Balș, Panait Cazimir, Cazimir Petrachi, Gregorie Codrean și alții. Aceștia au declarat că ei sunt proprietarii de drept ai 117.202 desetine de pământ, în principal, situat pe malul stâng al Prutului. Numai Janko Balș își declara proprietatea asupra a 41.519 desetine de pământ, ceea ce însemna o treime din suprafața totală cerută de boieri. Conflictul a fost foarte aproape să degenereze în unul armat, dar au intervenit autoritățile ruse.
Din țărani persecutați în mari proprietari funciari
Șansa istorică a făcut ca găgăuzii să devină peste noapte din țărani săraci și asupriți mari proprietari de pământuri și vite, oferite gratuit de autoritățile rusești. La începutul anilor 1830, găgăuzii și bulgarii din judeţele Bender, Akkerman şi Ismail stăpâneau deja 557.608 desetine de pământ productiv – enorm pentru o populație de circa 30.000 de locuitori. Acest lucru a dus la antipatia populației locale, o antipatie care mai persistă și astăzi. Cum în acea perioadă pământul și vitele constituiau cea mai mare avere, găgăuzii au ajuns una din cele mai înstărite etnii din Basarabia.
Atrași de uriașele privilegii, numărul coloniștilor găgăuzi va crește considerabil pe toată durata secolului al XIX-lea. Astfel, în 1897 numărul populației găgăuze care trăia în Basarabia se ridică la circa 57.000 sau 2,95% din totalul populației Basarabiei. Colonizarea în masă a populației găgăuze de la sud de Dunăre în Bugeac, unde au format o populație compactă, care mai există și astăzi, a însemnat și salvarea acestui popor de la dispariție.
…blestemați să fie ei și odraslele lor în veci…