Meniu Închide

Curs despre românii de pretutindeni la Universitatea București

Românii din afara României au devenit din acest an subiect de studiu și cercetare în cadrul Masteratului de Studii de Securitate de la Facultatea de Sociologie a Universității București.

Harta etnică a românilor alcătuită de geograful francez Elisee Reclus. Sursa foto

Lansarea oficială a acestui curs a fost făcută în prezența rectorului Universității București Mircea Dumitru care a remarcat faptul că misiunea universitarilor cuprinde și abordarea unor subiecte care altfel sunt cuprinse în agenda mediatică dintr-o perspectivă exclusiv politică. Necesitatea unui astfel de curs a fost motivată de Mircea Dumitru prin nevoia de a înțelege din perspectivă științifică fenomenul emigrării a cel puțin 2 milioane de români în ultimii 25 de ani.

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac, a remarcat că în cadrul dezbaterii instituționale a fost remaractă lipsa formării unor specialiști într-un domeniu precum diaspora, aflat la rândul lui la granița dintre mai multe domenii. Secretarul Academiei Române, Victor Voicu, a subliniat faptul că problematica diasporei este una care ține de securitatea României în condițiile îmbătrânirii accelerate a populației. Consilierul patriarhal Ionuț Mavrichi a menționat cifra de 23.000 de botezuri ale copiilor emigranților români în afara României și intenția Bisericii Ortodoxe Române de a menține activă religia și tradițiile românilor emigrați.

Consilierul prezidențial Sandra Pralong s-a referit la diaspora română ca la o resursă care trebuie capitalizată de statul român prin importul de expertiză prin intermediul românilor plecați peste hotare. Coordonatorul programului, profesorul Dan Dungaciu, a subliniat faptul că până în prezent statul român nu are un proiect pentru românii din afara granițelor, iar prin intermediul acestui curs se va încerca cel puțin să fie formulate întrebările corecte față de problematica românilor de pretutindeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.