Meniu Închide

Dosarele conflictului transnistrean arată că divergențele se vor aprofunda

transnistria

Acum, mai mult ca oricând în ultimele două decenii, paleta opțiunilor de soluționare a conflictului transnistrean s-a îngustat foarte mult, tendința fiind de recurgere la măsuri de forță, și rămâne impresia persistentă că sensul evoluțiilor este mai degrabă spre aprofundarea divergențelor, decât spre soluționare. Concluziile sunt prezentate în cartea „Dosarul conflictului transnistrean”, scrisă de profesorul din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, doctorul Eugen Străuțiu.

Conferința de la Sibiu organizată în cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean”

Profesorii din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu care fac parte din Laboratorul de Analiză a Conflictului Transnistrean au organizat, pe 16 septembrie, o conferință dedicată concluziilor cercetărilor din cadrul proiectului „Dosarele conflictului transnistrean – blocaje și soluții pentru dezvoltarea societății de pe ambele maluri ale Nistrului”. În cadrul conferinței, a fost lansată cartea „Dosarele conflictului transnistrean” a cărei autor este doctorul universitar Eugen Străuțiu.

Cartea

Titlul este în limba engleză și, astfel, versiunea de bază a volumului este în limba engleză, dar textul este tradus și în limba română. Cartea este adresată atât unui public specializat, cât și unui larg vorbitor de limba română. Informațiile prezentate în „Dosarele conflictului transnistrean” sunt acumulate în baza articolelor despre subiecte specifice conflictului transnistrean scrise de jurnaliștii implicați în cadrul proiectului menționat mai sus. „Am pornit de la ceea ce au scris jurnaliștii noștri. Nu este însă suficient pentru a avea o imagine coerentă asupra tuturor dosarelor conflictului. Jurnaliștii au vizat în mod firesc actualitatea fenomenului, iar analizele pe care le-au prezentat, au făcut niște proiecții imediate. Volumul acesta înscriindu-se în paradigma de cercetare științifică, sigur că era obligat să fie prezentat și istoricul problemei, să facă o analiză aprofundată cu analiză de cercetări științifice și să încerce să ducă prognozele pe un termen mai îndelungat”, a subliniat Eugen Străuțiu.

Cercetarea despre problema transnistreană a lipsit din România

Autorul a mai spus că obiectivul a fost și speră că a fost atins de a construi cu acest volum în continuarea unei linii de cercetare pe tema transnistreană care, din păcate, până acum a lipsit în cercetarea științifică națională. „România are cercetători, buni experți, care se ocupă de această problemă, dar din păcate ei lucrează cu instrumentele jurnalismului și preferă să scrie editoriale și să ofere interviuri la această temă. Noi vom continua această direcție de cercetare. De mai bine de un an lucrăm la un alt volum științific care investighează într-o analiză comparativă programele partidelor politice de la Chișinău pe tema transnistreană. Vrem să prezentăm posibilitățile de alianță și neînțelegerile ideologice între partidele parlamentare și cele neparlamentare de la Chișinău și să facem niște calcule pe cât de posibil matematice ce tipuri de inițiative legislative legate de subiectul soluționării conflictului transnistrean ar putea trece în Parlament și ar avea susținere majoritară”, a explicat doctorul universitar.

Profesorul universitar Eugen Străuțiu (în mijloc)

Astfel, la finalul cărții „Dosarele conflictului transnistrean” sunt publicate concluziile care arată că rămâne impresia persistentă că sensul evoluțiilor este mai degrabă spre aprofundarea divergențelor, decât spre soluționare. „Explicația principală se află în dosarul de securitate. Odată ce Ucraina și Federația Rusă au devenit adversari într-un război (nedeclarat) concretizat prin anexarea Crimeei de către Federația Rusă și războiul civil din Donbas (2014), importanța geostrategică a Transnistriei rămâne crucială”, se menționează în carte.

Vor fi înfruntări decisive la Chișinău între guvernare și președinte

Autorul mai remarcă și că Ucraina și Republica Moldova ar putea relativ simplu să neutralizeze amenințarea transnistreană prin interzicerea comunicării dintre sistemul militar din stânga Nistrului și cel rus. Potrivit concluziilor trasate în urma analizării acestor dosare transnistrene, în timp ce guvernul de la Chișinău rămâne consecvent proiectului de izolare strategică a Transnistriei, președinția este loială intereselor Federației Ruse. „În perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată, așteptăm în Republica Moldova înfruntări decisive între cele două tendințe – de victoria unei sau alteia dintre acestea depinde continuarea proiectului de întărire a Transnistriei separate sau reducerea acesteia în cadrul Republicii Moldova”, a afirmat Eugen Străuțiu.

În același timp, profesorul a răspuns și la întrebarea dacă există soluții pentru conflictul transnistrean, declarând că părțile implicate oferă opiniei publice ideea că reglementarea transnistreană înseamnă reunirea Transnistriei cu Republica Moldova, iar orice alt rezultat înseamnă continuarea conflictului.

Acum mai mult ca oricând soluționarea conflictului este în impas

Astfel, această logică duce la menținerea unei dificultăți teoretice insurmontabile, iar efectul asupra practicii reglementării este devastator. Profesorul susține că teoria negocierilor, în consens cu bunul simț și cu logica fundamentală, arată că un conflict este soluționat atunci când toate părțile implicate sunt de acord cu o reglementare finală. „Să recunoaștem deschis. Acum, mai mult ca oricând în ultimele două decenii, paleta opțiunilor de soluționare s-a îngustat foarte mult”, a concluzionat autorul cărții, precizând că în perioada în care au fost scrise aceste rânduri tendința este de recurgere la măsuri de forță și amenințarea cu forța.

Această tendință este observată, în special, în plan politic și cel economic, însă scenariile de încălzire a conflictului transnistrean sunt afirmate tot mai des.

Cartea conține și un repertoriu final de bibliografie, un capitol serios de anexe în care sunt prezentate documentele principale care au marcat evoluția conflictului transnistrean. Această lucrare ar putea fi publicată anual, care să actualizeze, să aprofundeze și să corecteze ceea ce s-a publicat în ediția precedentă.

Proiectul „Dosarele conflictului transnistrean – blocaje și soluții pentru dezvoltarea societății de pe ambele maluri ale Nistrului” a demarat în septembrie în septembrie în 2016, iar concluziile finale vor fi prezentate în luna octombrie a acestui an.

2 Comments

  1. Pingback:„Îmi doresc foarte mult să putem trece Prutul fără să mai găsim o graniță acolo” - Românism Românism „Îmi doresc foarte mult să putem trece Prutul fără să mai găsim o graniță acolo” - Românism | Basarabia e România – reț

  2. Pingback:18.09.2017: Dosarele conflictului transnistrean arată că divergențele se vor aprofunda – Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.