Mamele singure care nu-și pot crește copiii apelează la ajutorul medicilor, asistenților sociali sau ONG-urilor, iar altele își abandonează copilul în maternitate, încercând să renunțe la responsabilități. Pentru ele, copilul este o ființă nedorită, apărută în urma unei aventuri, pe care nu vor să-l accepte din cauza fricii și a prejudecăților din societate.
Copilașii neacceptați de părinți sunt luați în grija statului chiar din primele zile de viață. De obicei, femeile care renunță la copilul lor vin din familii social-vulnerabile, sunt studente sau necăsătorite. Acestea nu pot să-și îngrijească copilul din cauza situației financiare precare sau pur și simplu nu-l vor alături de ele.

Unde ajung copiii abandonați?
Șefa Secției pediatrie din cadrul Spitalului Clinic Municipal Nr. 1 din Chișinău (SCM), Iulia Gavriliță, spune că medicii nu sunt luați prin surprindere de mama care vrea să-și abandoneze copilul în spital după naștere. „Aceste lucruri se observă din start. Ele nu stau la evidența medicală, nu au fost monitorizate de medici. Se vede că este o mamă care nu are familie, părinții ei nu știu că este gravidă sau nu vor să știe. Dacă depistăm așa momente, atunci psihologul lucrează cu mama. Dacă nu e nici un rezultat, atunci anunțăm Direcția pentru Protecția Copilul din Chișinău că mama vrea să-și abandoneze copilul. Autoritățile întocmesc un pachet de acte necesare pentru plasamentul picilor în casele de copii din Chișinău sau din raioane”, explică Gavriliță.
Micuții sunt preluați de autoritățile locale care încearcă să găsească un ajutor în funcție de situația fiecăruia. „Dacă mama are o situație social-vulnerabilă, dar vrea să-și crească copilul, i se propune o casă de plasament prin intermediul unui ONG. Dacă nu poate să-l crească, pentru că mai are acasă încă doi copii, acesta este dus la o casă de copii, unde mama îl poate vizita. Dacă mama nu vrea să-l vadă nici să audă de copil, atunci pierde dreptul asupra lui”, menționează Iulia Gavriliță. Copiii lăsați prin spitale se nasc sănătoși. Numărul copiilor abandonați în SCM este în descreștere: în anul 2016 au fost înregistrate trei cazuri, iar în acest an un copil a fost lăsat de mama sa în tomberonul cu gunoi imediat după naștere.
Copilul abandonat poate fi plasat în familia rudelor, vecinilor sau a prietenilor care doresc să-l primească și să-l crească. Dacă persoanele apropiate refuză sau nu pot accepta copilul atunci acesta este dus la o casă de copii de tip familial, casă comunitară, asistenți parentali profesioniști, centru de plasament sau alt timp de instituție rezidențială. În anul 2016, în Republica Moldova cele 42 de centre de plasament temporar pentru copii în situații de risc au oferit servicii pentru 2.025 de copii orfani, semi-orfani și din familii social-vulnerabile. La sfârșitul anului 2016, în țara noastră activau 375 de familii de asistenți parentali profesioniști care îngrijesc de 701 de copii, iar alți 306 de copii trăiesc în 69 de case de tip familial, potrivit datelor furnizate de către Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Republica Moldova (MMPSF).
Prejudecățile, o problemă socială
Realitatea este cu mult mai dureroasă, mai ales atunci când mamele nu sunt pregătite moral și financiar să îngrijească un copil sau nu știu cine este tatăl copilului său. Pe lângă vârsta timpurie, fetele au o relație tensionată cu părinții săi. „În majoritatea cazurilor, acești copii vin dintr-o relație extraconjugală. Dacă relația cu părinții nu este pozitivă, atunci ele nu spun că sunt însărcinate. Frica de părinți și sentimentul de rușine le fac pe aceste tinere să-și abandoneze copilul. Uneori, chiar părinții sunt cei care-și încurajează fiica să-și lase copilul: cum fata mamei să treacă prin asemenea rușine, să știe tot satul?”, explică la rândul ei psihologul Ludmila Morari.
De multe ori, după lungi discuții cu psihologul, ajutate de asistența socială, mamele se răzgândesc și acceptă copilul în viața lor. Cea mai eficientă armă a specialiștilor este divulgarea informațiilor secrete despre nașterea copilului. „De multe ori, ele nu vor să știe nimeni despre copil: nici părinții, rudele, comunitatea. Vor ca totul să fie ținut în secret, dar nu ne permite legea. Copilul are dreptul să știe cine sunt rudele. Acest adevăr le frământă foarte mult și în majoritatea cazurilor se răzgândesc”, spune Morari. Psihologul precizează faptul că abandonul influențează negativ dezvoltarea psihică a copiilor pe viitor. „Copilul trăiește emoții puternice de neacceptare, iar mai târziu le asociază cu experiențele din viața lui”, afirmă Ludmila Morari.
Tot mai puțini copii sunt părăsiți în Moldova
Personalul medical susține că nu are probleme organizatorice sau de ordin financiar atunci când vine vorba de abandonul copiilor. Cea mai mare problemă rămâne însuși abandonul micuților în spitale, chiar dacă numărul micuților părăsiți de părinți este în continuă descreștere în țara nostră. Medicii încearcă să nu se implice emoțional, dar să pară preocupați de treburile cotidiene din spital.
În anul 2014 în toată țara s-au înregistrat 49 de copii abandonați, iar cu un an mai târziu numărul acestora s-a redus până la 32 de copii. Cei mai puțini copii părăsiți de mame au fost la Chișinău, unde s-au înregistrat 12 cazuri în 2014 și cinci cazuri în anul 2015, conform datelor prezentate de Centrul Național de Management în Sănătate din Republica Moldova.
Prin Strategia pentru protecția copilului pentru anii 2014-2020, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei din Moldova a demarat un proces de reformă în domeniul protecției copilului, care are drept scop dezvoltarea și eficientizarea sistemului de protecție a familiilor și a copiilor aflați în stituații dificile. Documentul prevede reducerea numărului de copii aflați în casele de copii, prevenirea separării copilului de familie, micșorarea migrației, combaterea violenței asupra copiilor și promovarea serviciilor pentru părinții încadrați în câmpul muncii.
CITIȚI ȘI: „Indemnizațiile la naștere s-au majorat, dar sunt departe de realitate”. Cum vrea statul să sporească natalitatea
Ar fi oare posibila infierea direct din maternitate fara toate procedurile care dureaza cu anii???
Ar fi oare posibila infierea direct din maternitate fara toate procedurile care dureaza cu anii???
Sintem un cuplu proaspat casatoriti ,insa cu regret mi putem avea copiii proprii.Ne-am dori foarte mult sa infiem un copil,insa citind legislatia cu privire la adoptie perioada de adoptie dureaza mult.De ce zic mult, fiindca cererea de adoptie se depune de un cuplu ce are cel putin 3 ani de casnicie ,pregatirea documentara decurge inca in jur de 2 ani.Sotul are 51ani di 42,fiind proaspat casatoriti procedura dureaza in jur de 5 ani.As prefera un raspuns sau macar o indrumare la acest capitol daca este posibil.Va Multumesc anticipat
Nu este posibilă înfierea direct din maternitate. Trebuie să respectați legislația și procedura.
Buna ziua.Noi sintem un cuplu care ne dorim foarte mult un copil,avem 17 ani de casatorie.
Din pacate nu n-ea dat domnul un copil.Noi avem un an si de cind am depus documente la infiere,avem dosar de parinti adoptivi insa vrem mai repede ca sa avem un bebelus.
Ajutati-ne cu un sfat,daca se poate veni la dum..
Noi vrem sa aiba doi anisori copilul.
Baietelul din imagine ce virsta are??
Bună ziua, Aliona. Băiatul din imagine nu este un copil abandonat/orfan. Nu știu câți ani are băiețelul. Noi am publicat o foto simbol din arhiva redacției moldNova.eu. Referitor la sfaturi despre cum puteți urgenta adopția: eu nu cunosc mai multe despre procesul adopției decât am scris în articol. Toate întrbările trebuie adresate autorităților care se ocupă de înfiere.
Buna. Acum 4 ani o ruda a abandonat copilul nou nascut. Exista o metoda de afla soarta acestuia? Daca este in centru sau adoptat? Si daca nu este adoptat este posibila tutela sau adoptia acestuia?