FOTOREPORTAJ Un sfert de secol de separatism. Eroii căzuți în războiul de pe Nistru, comemorați la Chișinău

Republica Moldova a comemorat astăzi 25 de ani de la începerea războiului de pe Nistru, care s-a soldat în anul 1992 cu sute de vieți omenești pierdute, dar și cu separarea teritoriului din stânga Nistrului, Transnistria. Asupra acestui teritoriu autoritățile constituționale de la Chișinău n-au control nici până astăzi. Mai mult decât atât, cu 2 zile în urmă, liderii separatiști de la Tiraspol au decis ca să arboreze drapelul Federației Ruse pe toate clădirile administrative, decizie ce nu a fost comentată aproape deloc la Chișinău.

Astăzi, la Chișinău, toate garnizoanele militare ale Armatei Naționale, precum și subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne au participat la acţiunile comemorative dedicate eroilor căzuţi în lupele pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova. Membrii acestora, alături de ministrul de Interne, conducerea ministerului Apărării şi veterani ai războiului din 1992 au depus flori la monumentul domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Ulterior, participanţii s-au deplasat într-un Marş al Memoriei, din Piaţa Marii Adunări Naţionale spre monumentul „Maica Îndurerată” de la Complexul Memorial „Eternitate”, unde a avut loc un miting comemorativ.

Tot astăzi, Ministerul Apărării a lansat spotul video „Omagiu Eroilor Independenței”, dedicat tuturor participanților la acțiunile de luptă din 1992.

Precizăm că liderii țării – spicherul Andrian Candu, premierul Pavel Filip și președintele Igor Dodon – au ales să depună flori la monumentul „Maica Îndurerată” dimineața devreme, fără a anunța presa. Anterior, pe 4 ianuarie 2017, când a plecat la Tighina unde s-a întâlnit cu Vadim Krasnoselski, Dodon a depus flori și la monumentul ridicat în memoria cazacilor care au luptat în conflictul armat din 1992. Acest lucru i-a indignat pe participanții la conflict din Republica Moldova, arătându-se revoltați de acest gest.

Potrivit datelor oficiale, în conflictul armat de pe Nistru din 1991-1992 au participat peste 30.000 de persoane. Dintre acestea, 300 de militari şi civili au murit, iar alţi 3.500 au fost răniţi.

complexul memorial eternitate
Primul președinte al Republicii Moldova, printre persoanele oficiale venite la complexul memorial „Eternitate” FOTO: Sandu Tarlev
razboiul de pe nistru
Veterani veniți la evenimentul de comemorare de la complexul memorial „Eternitate” FOTO: Sandu Tarlev
Doi camarazi FOTO: Sandu Tarlev
Printre oficialii care au depus astăzi flori la monumentul „Maica Îndurerată” s-au numărat viceministrul Apărării, Gheorghe Galbura, și directorul SIS, Mihai Balan. În dreapta: generalul Anton Gămurari; primul președinte, Mircea Snegur, și acutalul ministru de Interne, Alexandru Jizdan FOTO: Sandu Tarlev
Soldați din garda de onoare FOTO: Sandu Tarlev
Soldați din garda de onoare FOTO: Sandu Tarlev
Alexandru Jizdan, ministru al Afacerilor Interne, depune flori la monumentul „Maica Îndurerată” FOTO: Sandu Tarlev
Veterani de război împreună cu primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur FOTO: Sandu Tarlev
Onoruri militare în fața monumentului „Maica Îndurerată” FOTO: Sandu Tarlev
Soldați cu fotografiile celor care și-au pierdut viața în războiul de pe Nistru din 1992, Complexul memorial „Eternitate”. 2 martie 2017 FOTO: Sandu Tarlev

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *