Procuratura Chișinău l-a scos de sub urmărire penală pe singurul învinuit de viol în cazul tinerei de 17 ani din Orhei care i-a adus această acuzație în decembrie 2014. Anchetatorii nu au găsit probe care ar demonstra ceea ce a declarat fata și au constat că infracțiunea nu a avut loc.
Plângerea unei tinere de 17 ani din Orhei a revoltat în 2014 societatea civilă după ce aceasta a acuzat de viol trei băieți din aceeași localitate. În anul 2016, Judecătoria Orhei i-a achitat pe doi dintre suspecți și l-a condamnat doar pe unul dintre ei la doi ani de închisoare cu suspendare pentru privare de libertate. Atunci procurorul de la Orhei nu a găsit nicio probă că tânărul ar fi violat-o.
Cum s-a revoltat societatea civilă
ONG-urile specializate în apărarea drepturilor omului, jurnaliștii, bloggerii și reprezentanții societății civile au condamnat decizia Judecătoriei Orhei și au cerut să se facă lumină în acest caz, iar toți tinerii să fie trași la răspundere pentru fapta comisă.
Peste 10.000 de persoane din țara noastră au semnat petiția online „Pedepsirea violatorilor din Orhei”. Jurnalistul Pavel Păduraru a publicat articolul „Violul de la Orhei, o farsă inventată de societatea civilă” în care a prezentat în detaliu întâmplările de la Orhei, ulterior fiind blamat și apostrofat de unele ONG-uri și bloggeri. Jurnalistul Vitalie Cojocari l-a acuzat pe Pavel Păduraru că a dat dovadă de misoginism în articolul său.
Imediat 16 ONG-uri din Republica Moldova, printre care Promo-Lex; Centrul de Drept al Femeilor; Centrul Național al Abuzului față de Copii; Centrul Internațional „La strada”; „Casa Mărioarei”; Centrul de Asistență și Protecție etc., s-au unit în Coaliția Națională „Viața fără violență în familie” – prin care și-au exprimat îngrijorarea și dezacordul față de modul în care a fost abordat cazul violului de la Orhei de către jurnalistul Pavel Păduraru.
În martie 2016, Pavel Păduraru a mai scris un articol numit „Repet, nu există probe că „violul de la Orhei” a avut loc!”. Atunci a luat atitudine Consiliul de Presă și Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității, care au concluzionat că Pavel Păduraru nu a fost echidistant și a încălcat Codul deontologic al jurnalistului. Mai mult, Consiliul de Egalitate a constatat că mai multe informaţii din aceste articole au fost prezentate eronat şi denaturat.
O nouă urmărire penală, același rezultat
În plin scandal mediatic, Procurorul General, Eduard Harujen, a dispus reluarea urmăririi penale de către Procuratura Chișinău. Recent Procuratura Chișinău a constatat încă odată că nu a fost niciun viol. Procurorul, care s-a ocupat de caz, l-a scos de sub urmărire penală pe singurul tânăr învinuit de viol în acest dosar și a constatat că presupusa infracțiune nu a avut loc, „pe motiv că fapta nu întrunește elementele infracțiunii prevăzute în Codul Penal”.
Povestea violului
Fata din Orhei nu a fost violată. Cel puțin așa arată datele expertizei medico-legale efectuate în cadrul urmării penale. Medicii legiști au constatat că femeia nu avea pe corp urme de viol sau sânge.
Mai pe scurt, povestea începe în luna decembrie 2014 atunci când două fete, care s-au cunoscut pe o rețea de socializare, au ajuns împreună cu trei băieți într-o casă din raionul Orhei. După ce au consumat băuturi alcoolice și au fumat, din declarațiile celor trei băieți reiese că victima a făcut sex benevol cu toți băieții, iar ulterior fata a depus o plângere la poliție precum că a fost violată. Inițial victima a spus că era virgină și a opus rezistență atunci când unul dintre tineri dorea să întrețină relații sexuale, dar medicul a constatat că nu avea „careva leziuni caracteristice violului. Avea rupturi himenale vechi, dar rupturi proaspete pe mucoasa vaginală lipseau”.
De fapt, în multe declarații ale victimei contradicțiile se țin lanț: începând cu primul contact sexual, când a avut ultimul ciclu menstrual și până la convorbirile telefonice. Dintre toți 5 tineri, doar victima susține că a fost împiedicată să iasă din casă, că băieții i-ar fi încuiat ușa și nu avea acces la telefon. Precizăm că băiatul învinuit a fost chemat în casa vizată prin telefon chiar de către victimă.
Ce urmează după încheierea urmăririi penale nu cunoaștem, deoarece nu am reușit să vorbim cu cineva de la Procuratura Chișinău.