Meniu Închide

Kremlinul, mână în mână cu lumea criminală, acționează în UE la fel ca în Republica Moldova

Spălare de bani, spionaj, agenți secreți, trafic ilicit de persoane și mărfuri sau asasinate la comandă fac parte din tabloul privind activitatea criminalilor ruși prin intermediul diferitor rețele răspândite pe continentul european. Faptul că aceste acțiuni au loc cu acordul deliberat și chiar la comanda serviciilor secrete aflate în subordinea Kremlinului reprezintă un pericol care îngrijorează tot mai mult experții europeni. Modul în care aceștia fac legea în UE este similar cu cel aplicat în Republica Moldova.

Harta crimei organizate rusești în Europa Sursa

Despre faptul că în spatele spălării celor 20 de miliarde de dolari prin băncile moldovenești ar fi stat nu numai reprezentanți ai organizațiilor criminale, referindu-se în special la Veaceslav Platon, numit și raiderul numărul 1 în spațiul CSI, dar și agenții ai Biroului Federal de Securitate de la Moscova s-a vorbit de multe ori prin intermediul mijloacelor mass-media. Agenții secreți din Rusia care ar controla lumea criminală au fost pomeniți și în cazul atentatului la viața bancherului rus Gherman Gorbunțov, aflat la Londra, în implicarea căruia este suspectat primarul de Bălți și liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, precum și în investigația privind încercarea de a-l omorî pe președintele PD, Vlad Plahotniuc. Astfel, s-a ajuns la aceea că puterea de la Chișinău a recomandat oficialilor să se abțină de la vizitele de la Moscova, deoarece Kremlinul ar recurge la presiuni prin percheziții și blocarea circulației după ce investigația privind „laundromatul rusesc” ar fi evoluat.

veaceslav platon
Veaceslav Platon, escortat spre sala de judecată pentru a afla sentința finală, 20 aprilie 2017 FOTO: Sandu Tarlev

Criminalii ruși acționează în UE la comanda Kremlinului

Mark Galeotti de la Institutul de Relații Internaționale de la Praga a efectuat pentru Consiliul European de Relații Externe, condus de Carl Bildt, Emma Bonino și Mabel van Oranje, un studiu despre influența lumii criminale din Rusia care acționează în UE la comanda Kremlinului și despre pericolul acestui fenomen care ia amploare.

Rolul organizațiilor criminale din Rusia în Europa s-a schimbat considerabil în ultimele două decenii. Astăzi, criminalii ruși acționează mai puțin în stradă, însă activează din umbră făcând parte din grupurile de gangsteri europeni locali și din rețeaua criminală de la nivelul întregului continent. Rusia este un stat în care lumea criminală este mână în mână cu clasa politică. Anume acești politicieni ruși aflați la guvernare folosesc aceste organizații criminale ca un instrument al dominației lor.

Grupurile infracționale din Rusia au fost folosite pentru a fi realizate diferite scopuri în Europa, inclusiv ca surse ale „banilor murdari”, pentru a lansa atacuri cibernetice, pentru a controla influența politică, pentru traficul de oameni sau de mărfuri și chiar pentru a asasina la ordinul Kremlinului.

Serviciile secrete de la Kremlin, conectate la lumea interlopă

Raportul Consiliului European de Relații Externe arată că lumea criminală rusă controlează acum o treime din traficul cu heroină, a celui de persoane din țările care nu fac parte din UE, precum și importurile ilegale de arme în Europa.

„Ceea ce face din această problemă să devină în timp o provocare serioasă este faptul că aceste rețele criminale sunt strâns conectate la serviciile secrete de securitate de la Kremlin”, notează reprezentanții Consiliului, precizând că acum este crucial ca UE și țările europene să reacționeze la această amenințare.

Potrivit ecfr.eu, încă în anii ’90 fostul lider rus se arăta îngrijorat de faptul că Rusia a devenit o superputere a lumii criminale. Odată cu venirea la putere a lui Vladimir Putin puteau fi văzute tot mai puține reglări de conturi în stradă între grupurile criminale. Mulți interlopi ruși au crezut că retorica lui Putin despre ordine și lege este una serioasă, dar curând a devenit clar că acesta le oferea pur și simplu un nou contract. Astfel, ei au înțeles că pot să-și vadă mai departe de actele criminale, însă trebuie să înțeleagă că cel mai mare gangster este statul și nu trebuie să facă nimic pentru a-l provoca, iar violențele din stradă au fost înlocuite cu omoruri la comandă, noua generație de businessmani-gangsteri a domesticit vechea școală a criminalilor ruși. Lumea criminală și clasa politică superioară au stabilit o conexiune foarte puternică.

Infractorii ruși au venit în Europa ca niște cuceritori

Organizațiile criminale din Rusia au venit în anii ’90 în Europa ca niște cuceritori, iar acum sunt de neoprit. Praga a devenit adăpost al celor mai importante grupuri criminale din Rusia, cum ar fi Solnțevo, Tambovskaia, al cecenilor sau al bancherului mafiot de origine ucraineană Semion Moghilevici. Criminalii ruși și cei ceceni duceau o luptă acerbă pentru a obține controlul asupra supremației în Balcani. În 1994, scrieri și rapoarte oficiale arătau că vine era dominației organizațiilor criminale din Rusia și, astfel, multe dintre acestea au fost eliminate sau forțate să revină în țara lor. Totuși, acestea au revenit în perioada 2000-2010 camuflați în intermediari și brokeri.

Noua „față” a acestor grupuri criminale este descrisă prin conectarea directă cu structurile Kremlinului și prin faptul că puterea de la Moscova le controla în totalitate. Interlopii ruși acționează, în special, ca parte sau ca majoritate a grupurilor de gangsteri din capitalele europene. Tendințele actuale ale crimei organizate din Rusia dislocate în Europa arată că grupurile de criminali ruși activează legal în economie, însă sub acest paravan al legalității își creează mediul adecvat pentru acțiunile lor infracționale în spațiile unde sunt concentrate comunitățile de ruși sau cetățeni de alte naționalități eurasiatice.

De la Costa del Sol din Spania în Cipru sau comunitatea de rusofoni din Riga reprezintă mediile necesare în care lumea criminală din Rusia își desfășoară activitatea ilegală. Potrivit analizei, pe teritoriul Ciprului sunt 35.000 – 40.000 de vorbitori de limbă rusă. Unii din ei nu sunt implicați direct în activitatea organizațiilor criminale din Rusia, însă reprezintă un pod între acestea și lumea obscură din Grecia.

Rușii pun pe brânci sistemul financiar în UE ca și în Moldova

După anul 2000, de exemplu, grupurile criminale rivale de la Moscova formate din georgieni, pe de o parte, și caucazieni, pe de altă parte, și-au creat organizații în mai multe orașe mari din Cipru. Astfel, acest stat a devenit un centru pentru spălarea de bani, deoarece 25% din depozitele bancare și 37% din investiții erau din Rusia. În pofida faptului că în 2013 sistemul financiar din Cipru (așa cum a fost și în Republica Moldova, din cauza laundromatului rusesc) se afla în fața unui mare pericol din cauza banilor murdari veniți din Rusia, lucrurile nu s-au schimbat în acest sens.

Reprezentanții Consiliului European de Relații Externe au arătat că asasinatele la comandă, traficul de persoane, bunuri, inclusiv cele aflate sunt incidența sancțiunilor, spălarea de bani, atacurile cibernetice, spionajul sau circulația drogurilor reprezintă activitatea organizațiilor criminale rusești, susținute de Kremlin, în țări precum Polonia, Lituania, Belarus, Finlanda, Norvegia, Germania sau Bulgaria.

„A fost poate inevitabil ca securitatea de la Kremlin și crima organizată să închege o conexiune atât de puternică. Nu este nimic nou. (…) Așa cum în Uniunea Sovietică erau folosiți deseori criminali sau agenți ca pe niște instrumente pentru a controla prizonierii politici sau pentru a compromite străinii, așa și acum Putin continuă tradiția. Un exemplu relevant este Viktor Bout care a avut de-a face cu lumea criminală, businessul și serviciile secrete rusești, combinându-le, de fapt, pe toate trei”, precizează Consiliul.

Analiza mai relevă faptul că prezența în Rusia a finanțatorului organizațiilor criminale Semion Moghilevici, care a fost arestat în 2008, dar a fost eliberat într-un mod controversat la doar un an de la această decizie a magistraților ruși, descrie faptul că lumea criminală nu numai că poate furniza și pune în circulație bani pentru atingerea scopurilor securității de la Kremlin, dar și poate promova agenți de influență de la Moscova.

Criminalii ajung investitori sau brokeri

Astfel, cei care conduc aceste organizații ajung să treacă de la criminalitatea în stradă la calitatea de investitor sau broker în economia legală și tenebră. Moghilevici care era în topul listei persoanelor căutate de Biroul Federal de Investigații a ajuns să cumpere 30% din cea mai mare companie energetică din Suedia, iar exemple de acest gen sunt multiple, referindu-se și la Evgheni Buriakov care era agent secret și a fost arestat în 2015 la New York și care anterior a activat în cadrul băncii Vneshekonombank (n.r. – acționar majoritar al fostei bănci a statului, Banca de Economii, falimentată în timpul „jafului secolului”).

Pentru a face față acestui pericol, creat de conlucrarea dintre serviciile secrete din Rusia și guvernanții de la Moscova în vederea influențării prin diverse metode a deciziilor clasei politice din Europa, Consiliul European de Relații Externe recomandă implementarea planului de acțiuni privind combaterea crimei organizate pentru anii 2016-2020, depistarea surselor banilor murdari, monitorizarea comunităților de ruși din țările europene și a Moscovei, stimularea denunțurilor sau combaterea acestui fenomen prin intermediul altor pârghii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.