Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a deschis aseară porțile reședinței din localitatea Condrița pentru jurnaliști. Chiar dacă erau nerăbdători să vadă vila renovată, beciul și împrejurimile, jurnaliștii au rămas nemulțumiți, deoarece șeful statului ne-a făcut turul la pas alert, iar accesul în interiorul încăperii a fost interzis.
Ne-am adunat în fața Palatului Republicii, locul de unde am pornit spre reședința de stat aflată la aproximativ 30 de kilometri de Chișinău. Am aflat abia la Condrița că fotoreporterul Constantin Grigoriță nu a fost lăsat să meargă la conferința de presă, pe motiv că acesta nu ar fi în lista jurnaliștilor acreditați pentru eveniment, deși el susține că a expediat solicitarea pentru a primi o confirmare. Un lucru inexplicat până în momentul de față de Președinție și neacceptabil pentru un șef de stat care se laudă că e „deschis cu presa”.
La Condrița, la cea de-a treia conferință de presă în format larg au fost luate măsuri sporite de securitate. La intrarea pe teritoriul reședinței, toți jurnaliștii au fost verificați prin genți, apoi am trecut prin detectorul de metale.
Cu 10 minute înainte de întâlnirea cu liderul socialiștilor, consilierul politic și purtătorul de cuvânt al șefului de stat, Ion Ceban, ne-a spus că Grigoriță nu a fost lăsat să participe, deoarece are un „comportament neadecvat”. La rândul său, la finalul evenimentului Igor Dodon a insinuat că cineva dintre noi ar fi încercat „să arunce cu ceva în președinte” la ultima conferință. Atât afirmația lui Ceban, cât și cea a lui Dodon ne-a nedumerit, pentru că toți știam că la ultima conferință, precum și la celelalte, dimpotrivă, toți am fost prea pașnici. Iar în ceea ce-l privește pe Grigoriță, acesta pur și simplu l-a întrebat pe președintele socialist cum poate să-și ceară scuze de la un agresor, referindu-se la declarațiile lui Dodon din campania electorală precum că vina principală în conflictul de pe Nistru îi aparține Chișinăului, iar oficialii de aici ar trebui să-și ceară iertare.
După ce s-a lăudat în fața jurnaliștilor cu „ceea ce a făcut Președinția în ultimele luni”, șeful statului a fost luat la întrebări, dar acesta a răspuns în stiul său caracteristic. Deși mai mulți jurnaliști au încercat să afle cât a cheltuit pentru renovarea reședinței și de unde obține banii pentru proiecte, Dodon a refuzat să răspundă și a negat faptul că ar fi cheltuit milioane de lei. Ziarul de Gardă a scris luna trecută că vila prezidenţială de la Condriţa a fost renovată oficial cu aproape 200.000 de lei, însă neoficial în vilă ar fi avut loc lucrări de renovare mult mai costisitoare.
Referitor la intenția sa de a interzice mișcările unioniste în Republica Moldova, Igor Dodon recunoaște că astăzi în țara noastră nu există vreo lege în baza căreia ar putea să-și implementeze ideea. În cadrul conferinței, Dodon a menționat că are de gând să elaboreze un proiect de lege prin care să interzică acțiunile și organizațiile unioniste. „Vom înregistra în toamnă o inițiativă a președintelui privind interzicerea prin lege a oricărui partid sau organizații obștești care pledează pentru lichidarea statalității. Așa prevedere este în Constituție, dar eu vreau să fie într-o lege, exact ca în România. Și aceleași pedepse. Ca frații”, a ironizat Igor Dodon.
Ironic și abil, Igor Dodon știe să-și promoveze imaginea, iar mass-media din Moldova participă involuntar la crearea acestui PR. Președintele pro-rus de la Chișinău știe bine ce vor să audă și să vadă cetățenii. Pe lângă mesajele gândite pe care le transmite la conferințe, acesta promovează tradițiile și gastronomia specifice țării noastre.
Bunăoară, „gospodarul” ne-a arătat beciul plin cu vin, colecția de băuturi alcoolice, murături, compot și carne preparată termic sau „tușonca”, așa cum o numesc unii moldoveni.
Apoi, în mare grabă ne-a arătat curtea, făcându-ne un tur în jurul casei unde s-a mutat pe perioada verii cu familia. Dodon nu a vrut să ne arate interiorul și a refuzat să răspundă la întrebarea de unde a luat bani pentru mobilă, aparate electronice etc. Replica sa – „De acasă am adus un televizor” – ne-a amintit despre afirmația sa de odinioară, precum că mama sa îl ajută ca să-și întoarcă creditul de 1,5 milioane de lei luat de la Victoriabank, instituția controlată de – așa cum îi place să spună însuși Dodon, dar doar uneori – oligarhul Plahotniuc.
În curte mai este un grătar, un foișor construit din piatră și lemn pentru oaspeți și reunini oficiale. Dodon a ținut să precizeze că conservele din carne și legume, menite să asigure hrana pentru familia prezidenațială în perioada de iarnă, dar și imaginea de „bun gospodar”, ar fi preparate de soția sa care a fost „ajutată de o femeie”. Din cauza vitezei cu care șeful statului ne conducea pe teritoriul reședinței, jurnaliștii nu au reușit să facă rost de cele mai bune imagini, atât video, cât și foto.
Șeful statului avea planificată o întrevedere cu șeful Băncii Arabe Unite – astfel și-a motivat iuțeala de la evenimentul organizat la Condrița.