Ministerul Afacerilor Interne (MAI) vrea să cumpere un laborator pentru efectuarea expertizelor genetice, iar datele acumulate de la inculpați, învinuiți, bănuiți, dar și persoane deja condamnate la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor grave să fie stocate într-un registru special.
Un proiect de lege cu privire la înregistrarea genetică este supus dezbaterilor publice. Polițiștii din Republica Moldova vor astfel să-și ușureze munca de identificare a infractorilor, persoanelor dispărute, cadavrelor, victimelor situațiilor excepționale sau ale infracțiunilor cu caracter terorist. Proiectul a fost elaborat de MAI și este supus consultărilor publice, începând cu data de 13 iulie până pe data de 29 iulie.
MAI caută 3,5 milioane de euro
Ministerul Afacerilor Interne vrea să creeze această bază de date ADN (molecule organice ale acidului dezoxiribonucleic ce conține codul genetic care stabilește forma, structura și culoarea particulelor corpului uman) pentru a-și ușura munca de identificare a persoanelor, precum şi în vederea prevenirii şi combaterii unor categorii de infracțiuni contra securității de stat. „Urmele de natură biologică sunt unicele probe materiale, care ar putea fi utilizate pentru identificarea persoanei, inclusiv a celor dispărute sau decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor de terorism”, potrivit notei informative a proiectului.
Polițiștii spun că descoperirea eficientă a crimelor este practic imposibilă fără utilizarea rezultatelor expertizei genetice, iar în Moldova un asemenea laborator lipsește. Șeful-adjunct al Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP și unul din autorii proiectului, Mihail Coșuleț, a adus exemplul țărilor europene, inclusiv al Ucrainei și României, unde există deja asemenea laboratoare. De exemplu, în cazul omorurilor duble din Ialoveni şi Durleşti, anchetatorii moldoveni au cerut României să efectueze expertiza ADN a unor probe.
3,5 milioane de euro ar costa procurarea utilajelor necesare, dar și instruirea personalului tehnic, potrivit unui studiu de fezabilitate comandat de MAI. În același timp, întreținerea laboratorului ADN, dar și a Registrului de Stat al Datelor Genetice vor costa bugetul de stat de la 200 până la 500 de mii de euro pe an.
Ministerul Finanțelor a avertizat deja că în bugetul de stat nu sunt suficienți bani pentru crearea laboratorului genetic. Reprezentanții MAI speră că vor obține finanțarea și din resurse externe.
Deținuții vor fi obligați să-și prezinte datele ADN polițiștilor
Celulele din cavitatea bucală, ceafă, frunte, fire de păr sau sudoare și alte secreții sunt considerate materiale biologice din care vor fi elaborate datele genetice în Registrul laboratorului ADN, a specificat Mihai Coșuleț.
Acesta a spus că datele genetice se vor colecta de la persoanele care activează în domenii ce implică risc pentru viață (pompieri, salvatori etc.), de la persoanele decedate în rezultatul situațiilor excepționale sau a infracțiunilor cu caracter terorist, de la persoanele dispărute și rudele acestora până la gradul II de rudenie, de la cele care au avut contact cu locul faptei în legătură cu comiterea infracțiunii sau cu materialul biologic, dar și de la victimele infracțiunilor.
În aceasta categorie mai sunt incluși bănuiții, învinuiții, inculpații și persoanele condamnate definitiv pentru săvârșirea infracțiunilor grave, deosebit de grave și excepțional de grave, în cazul în care nu a fost prelevat material biologic în cadrul procesului penal.
Totodată, persoanele deja condamnate la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea infracțiunilor grave, deosebit de grave și excepțional de grave vor fi supuse înregistrării genetice obligatorii, din moment ce va intra în vigoare proiectul acesta de lege. Faptele pentru care a fost condamnat fostul premier Vlad Filat se încadrează, potrivit normelor juridice, în categoria infracțiunilor grave – faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen de până la 12 ani inclusiv.
Potrivit Planul de Acțiuni al Guvernului pentru anii 2016-2018, un astfel de laborator genetic este preconizat să apară în anul 2018.
Chiar dacă se preconizează adoptarea acestei legi, cazul lui Filat deja e trecut, și mai ales că infracțiunea comisă de el nu poate fi descoperită în baza datelor genetice, aici mai mult e vorba de hîtrie și manipulare de funcție, care nu prevede implicație personală.
Oare si Republica Moldova va ajunge in rindul tarilor dezvoltate si va beneficia de tehnici proceduri performante? Oare macar guvernarea asta isi va indeplini obligatiile cu succes?
Eu cred ca este o ideie destul de bună și așa cred că polițiștilor le va fi mai ușuor munca de identificare a infractorilor, persoanelor dispărute, cadavrelor, victimelor situațiilor excepționale sau ale infracțiunilor cu caracter terorist.