Meniu Închide

Maia Sandu, noua stea pe firmamentul politicii din Chișinău

Fosta ministră a Educației în guvernele Filat și Leancă, Maia Sandu, a apărut brusc în preferințele politice ale cetățenilor Republicii Moldova – pentru prima oară, în Barometrul Opiniei Publice din toamna anului 2015. Pentru sfârșitul acestei săptămâni Maia Sandu a anunțat organizarea congresului de constituire a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Visit W3Schools
Sursa foto:Facebook

Deși a fost unul din miniștrii care a beneficiat de expunere mediatică și laude occidentale, Maia Sandu nu s-a regăsit ani de-a rândul în preferințele declarate ale cetățenilor moldoveni în timpul guvernărilor PLDM. A apărut în plutonul politicienilor fruntași abia în Barometrul Opiniei Publice (BOP) din noiembrie 2015, când la întrebarea „care este personalitatea politică în care aveți încredere” 5% dintre respondenți au indicat-o pe fosta șefă de la Educație. La întrebarea pe cine ar dori președinte, 23% dintre respondenți au spus în noiembrie 2015 că ar dori-o în această funcție pe Maia Sandu.

Maia Sandu a rămas în topul preferințelor și la sondajul BOP din aprilie 2016, când 12,9% dintre respondenți au spus că ar vota-o pentru funcția de președinte. Profilul susținătorilor Maiei Sandu indică o preferință pentru ea la vârful societății: cetățeni cu venituri peste medie, cu studii superioare, din mediul urban – însă nu se regăsește în celelalte straturi ale societății.

Fosta ministră în guvernele Filat și Leancă (în 2014 afirma că s-a alăturat Partidului Liberal Democrat, ulterior a precizat că nu face formal parte din acest partid) s-a implicat în protestele de la Chișinău de la începutul anului 2016. Maia Sandu a apărut la mai multe marșuri organizate de Platforma Demnitate și Adevăr împreună cu Igor Dodon și Renato Usatîi, iar pe 29 ianuarie 2016 a participat la Forumul Civic care se dorea o structură de coordonare a protestelor.

Din Fălești la Washington

Maia Sandu s-a născut în anul 1972 în satul Risipeni, raionul Fălești. Tatăl ei a fost șef al complexului de porcine din sat, iar mama sa – profesoară de muzică în localitate. Fosta ministră a Educației a absolvit școala generală din Risipeni în anul 1989 cu medalie de argint, având o singură notă de 4, la literatura moldovenească. Gheorghi Lupușor, directorul liceului din sat, fost profesor al Maiei Sandu, a caracterizat-o într-un reportaj pentru Ziarul Național ca fiind o elevă cu o logică perfectă, cu un puternic simț al reponsabilității și dreptății, o elevă mai curând zgârcită la vorbă, laconică. Profesoara de istorie a Maiei Sandu a dezvăluit că politiciana este firavă doar la înfățișare, în realitate ea a știut mereu să își impună punctul de vedere.

După absolvirea școlii medii, tânăra pleacă la Chișinău unde absolvește în anul 1995 Facultatea de Management a Academiei de Studii Economice cu media generală de 9,1, iar în 1998 își ia licența în Relații Internaționale la Academia de Administrare Publică de pe lângă Președintele Republicii Moldova cu media generală de 9,79. În anul 1994, Maia Sandu începe prima sa experiență de funcționar public, fiind angajată în calitate de consultant și șef adjunct de direcție în cadrul Ministerului Economiei. În anul 1998, pleacă la oficiul din Chișinău al Băncii Mondiale, unde activează în calitate de economist până în 2005, an în care se întoarce la Ministerul Economiei, deja în funcția de șef al Direcției generale politici macroeconomice și programe de dezvoltare. În anul 2007, Maia Sandu a coordonat Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Republica Moldova și a fost totodată consultant la reforma administrației publice centrale. În perioada 2009-2010, Maia Sandu a studiat la Harvard Kennedy School of Government din SUA și a obținut titlul de Master în Administrație Publică. În anul 2010 pleacă la Washington unde va activa timp de doi ani în calitate de consilier al Directorului Executiv al Băncii Mondiale. În aprilie 2015, în contextul scandalului cu diplomele de învățământ ale prim-ministrului Chiril Gaburici, Maia Sandu face publice toate diplomele sale de învățământ.

Maia Sandu va deveni în această duminică cel mai probabil lider de partid FOTO: Facebook
Maia Sandu va deveni în această duminică cel mai probabil lider de partid FOTO: Facebook

Lovitura cu bacalaureatul

Maia Sandu se întoarce în Chișinău în 2012 unde devine ministru al Educației din partea PLDM, fără a fi membru de partid, preluând un sistem „mai nefuncțional decât își imagina”. Ministrul Educației a lucrat asupra reformelor din sistemul educațional timp de trei ani, fiind singurul membru de Cabinet care a primit laude de la oficialii europeni. Ambasadorul de atunci al UE la Chișinău, Dirk Schuebel, a apreciat în 2013 modul în care Maia Sandu a organizat examenele de bacalaureat, spunând că este primul ministru care a luptat serios împotriva copiatului. Sandu a introdus, după modelul românesc, camerele video la examenele de bacalaureat și a adoptat un nou Cod al Educației, care a fost promulgat în toamna anului 2014. Pe lângă camere video, la centrele de Bacalaureat au fost instalate și aparate de bruiaj. Acest fapt a stârnit nemulțumirea nu doar a liceenilor și a părinților, ci și a unor politicieni. Mihai Ghimpu a declarat în aprilie 2013 că ministrul Maia Sandu are „gândire comunistă”, iar comuniștii moldoveni au spus că aceste mijloace vor dăuna psihicului instabil al adolescenților. Rata de promovabilitate la examenele de Bacalaureat pe timpul mandatului Maiei Sandu a fost cea mai mică din istoria BAC-ului moldovenesc: 58% în anul 2013, 44% în anul 2014 și 54% în anul 2015. În anul 2012, înainte de introducerea camerelor video, gradul de promovabilitate la examenele de Bacalaureat a fost de 89%.

Conflictul cu liberalii

După căderea Guvernului Gaburici pe 30 iulie 2015, Sandu a fost propusă de PLDM la funcția de prim-ministru. A fost criticată dur de Partidul Liberal, pentru faptul că nu ar avea o poziție clară față de chestiunea Unirii. Mai târziu, Sandu a explicat într-un interviu pentru PRO TV, că dacă s-ar desfășura un referendum pentru unirea Republicii Moldova cu România, ea ar vota „pentru”. Maia Sandu a înaintat mai multe condiții pentru a accepta funcția de prim-ministru: numirea unui nou guvernator la Banca Națională a Moldovei și înlocuirea procurorului general.

Maia Sandu a criticat-o dur pe succesoarea sa la fotoliul de ministru al Educației, Corina Fusu, pentru faptul că își promovează partidul din funcția publică pe care o deține. Sandu a mai criticat-o pe Fusu și pentru faptul că a repus în funcții în Ministerul Educației persoane demise pentru acte de corupție. Ministrul liberal a declarat că mandatul deținut de ea este unul politic și a mai adăugat că Sandu nu și-a făcut treaba până la capăt în funcția pe care a deținut-o. Fusu i-a mai reproșat predecesoarei că „obliga” părinții să participe cu contribuții financiare la alimentație prin mai multe ordine emise în anul 2013 și 2014. Chiar dacă anterior Corina Fusu și Partidul Liberal au criticat-o dur pe Sandu pentru camerele de supraveghere de la BAC, acestea vor rămâne funcționale și la examenul din 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.