Meniu Închide

Mamele din Moldova nu au unde-și lăsa copiii. Înscrierea la creșe, ca la loterie

Republica Moldova este o țară fără creșe suficiente. Din această cauză copiii stau acasă cu mamele aflate în concediu maternal sau sunt crescuți de bunici. Avem peste 76.000 de copii de până la 2 ani, iar grădinițele sunt arhipline.

Ministerul Educației nici nu intenționează să înscrie copiii de până la doi ani la creșă, deoarece nu au locuri, specialiști și materiale didactice. În prezent, autoritățile sunt obligate să asigure locuri în grădinițe copiilor de la trei la șapte ani, conform Codului educației. Ministerul se gândește să-i accepte în grupele de creșă pe copiii de la doi ani, adică să coboare cu un an pragul de înscriere.

Copii la creșa socială. FOTO: CCF Moldova

Copiii din Moldova care nu au atins vârsta de trei ani practic nu pot fi înscriși la grădiniță. În toată țara avem peste 700 de grădinițe care au și statut de creșă, dar rar acceptă un copil mai mic de trei ani. Creșe de stat avem în orașele Bălți și Fălești. Cu ajutorul donatorilor străini, CCF/HHC Moldova a reușit să deschidă trei creșe sociale la Chișinău, una la Glodeni, iar altele două urmează să fie lansate la Bălți și Criuleni. Creșa socială „Buburuza” din Glodeni are o capacitate de 12 locuri și este destinată copiilor cu vârstă de la 6 luni până la 3 ani, care provin din familii social-vulnerabile.

Sub aripa educatorilor

Lupta pentru un loc la creșă a fost aprigă, deoarece sunt foarte mulți părinți care au nevoie să se întoarcă la serviciu, sunt divortați sau mai un bebeluș și nu are cine să îngrijească de copilul mai mare. „Noi suntem șomeri. Avem un copil de 6 ani și altul de 1 an și 11 luni. Nu primesc indemnizații pentru copii. Intenționez să-mi caut un serviciu în domeniul asistenței sociale. Ne bucurăm că a fost deschisă creșa”, spune Cristina. Elena are doi copii, unul de 1,4 ani și altul de 2 luni. „Acasă nu dovedesc să am grijă de el. Nu-l pot supraveghea tot timpul. Trăiesc din indemnizația copiilor și salariul soțului”, afirmă femeia care a lucrat operator la servicii pază Glodeni.

Cristina și fetița ei, Paula din Glodeni. FOTO: CCF Moldova

Maxim are 11 luni și este cel mai mic membru al creșei sociale. „Eu sunt divorțată. Lucrez economist la serviciile comunale din Glodeni, părinții sunt decedați și nu am cu cine-l lăsa acasă. Acasă î-l hrănesc cu lapte, iar aici mănâncă tot ce i se oferă. Nu va fi ușor să se acomodeze, dar altă ieșire din situașie nu avem”, menționează Ala în timp ce se juca cu băiatul.

În raionul Glodeni nu se formează grupe de creșă de stat, deoarece au locuri doar pentru copiii de la 3 ani și Primăria nu are resurse financiare pentru a deschide și întreține o creșă. Înscrierea la creșa socială fondată cu ajutorul UNICEF Moldova fost o adevărată provocare pentru părinți, deoarece au fost selectați de către comisia de asistență socială din cadrul Primăriei. „Asistentul social a mers la familiile nevoiașe, unde copiii nu sunt îngrijiți sau mama trebuie să revină la serviciu. La grădiniță avem locuri pentru toții copiii de la 3 ani. Nu avem creșe private. Asta e unica creșă socială din tot raionul”, declară Nadejda Ciliuța, directorul grădiniței nr. 5 din Glodeni. Managerul ne-a spus că au în subordine 332 de copii, inclusiv cei 12 de la creșă.

La creșa socială din Glodeni. FOTO: CCF Moldova

Grădinițele nu au locuri

Dacă printre copiii de 3-6 ani de la grădinițele din satele Moldovei mai nimeresc copii de 2 ani, atunci la Chișinău asta este imposibil. „În țară nu există problema înscrierii copiilor la creșă. Copii de până la doi ani nu există la creșă. Noi măcar pe cei de trei ani săi putem aduce la grădiniță. Nu avem condiții. Politica statului e să asigure accesul copiilor între 3-6-7 ani. Ministerul Educației a făcut un proiect de lege pentru a coborî vârsta de la 3 ani la 2 ani, dar încă suntem în discuții interne. Însă sub doi ani nu este vorbă. Copilul este luat acolo unde sunt resurse și locuri libere”, specifică Maria Vrânceanu, consultant la Direcția învățământ preuniversitar de la Ministerul Educației din Moldova. Copiii care merg la grădiniță ar trebui să mănânce singuri, însă în realitatea asta nu se întâmplă. Părinții îi lasă pe seama educatorilor.

Referitor la creșele private, care ar putea fi o alternativă pentru părinți, Vrânceanu susține că „creșele private nu se înregistrează. Ele se duc în ilegalitate, deoarece nu vor să fie monitorizați. Încet, încet o să ajungem și la ei să vedem ce fel de servicii prestează. Ei se înregistrează la Ministerul Justiției”.

Un copil de creșă. FOTO: CCF Moldova

Cât costă o creșă?

Creșa socială de la Glodeni a costat circa 20.800 de euro. Bani pe care autoritățile centrale și municipale nu-i au pentru a mări locurile pentru cei mici în grădinițele din Moldova. La Chișinău sunt 157 de grădinițe în care se formează și grupe de creșe. Acestea dispun de 8.000 de locuri pentru picii de la 3 ani. „În acest an au fost preconizate 8.000 de locuri. Statul e obligat să-i primească pe cei de 3 ani. Dacă rămân locuri atunci luăm copii de la 2,6 ani”, povestește Elena Vorotneac, Șef interimar Secția Informare și Relații cu Comunitatea la Direcția generală educație, tineret și sport din Chișinău.

Specialistul de la Primăria Chișinău spune că în Capitală sunt puține grădinițe, iar de câțiva ani, cu mari eforturi, se deschid câte 3-4 grupe de creșă. Pe lângă bani, statul are nevoie de specialiști, materiale didactice și condiții favorabile pentru dezvoltarea copiilor de până la 3 ani. În cele 157 de grădinițe nu se ajung peste 40 de bucătari și 300 de educatori.  Direcția a reușit să returneze 10 grădinițe din cele care în anii 90 le-au schimbat destinația sau au fost înstrăinate din lipsă de copii.

Precizăm că pentru a înscrie un copil la grădiniță, părinții achită 1/3 din alimentația zilnică. Grădinițele private nu sunt în subordinea Direcției generale învățământ preșcolar din Chișinău. Primăria Chișinău nu are pârghii legislative prin care să controloze activitatea acestora.

4 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.