După declararea independenței Republicii Moldova a urmat o perioadă în care tot ce aparținea statului și putea aduce bani la buget a fost împărțit după bunul plac al celor care au condus țara. Cele peste 250 de întreprinderi de stat în construcții au fost aduse deliberat la faliment, autoritățile aplicând diferite scheme pentru a le devaliza și pentru a le vinde ulterior pe bănuți, bugetul de stat fiind sărăcit considerabil. Cele câteva firme care au mai rămas sunt gestionate de businessmani și oameni politici.
Curtea de Conturi a arătat că statul a privatizat în perioada 1993-2003, ca urmare a programelor implementate, 258 de întreprinderi din sectorul construcțiilor. Auditorii au explicat că acest proces nu a asigurat în toate cazurile obținerea unor avantaje în favoarea statului, vinovată fiind instituția responsabilă de privatizare care în perioada respectivă și-a schimbat de mai multe ori denumirea și conducerea. Patrimoniul din acest domeniu a fost dat în arendă, reorganizat în societăți pe acțiuni în lipsa unei legislații clare. Astfel, au ajuns societăți pe acțiuni mai multe întreprinderi de arendă, cum ar fi Monolit, Consocivil, Monttehsan, Lusmecon sau Consam. Ulterior, a fost creată o comisie care trebuia să examineze legalitatea fondării întreprinderilor de arendă și veridicitatea valorii acestora.
Totuși, nu s-a mai aflat nimic despre activitatea acestei comisii și nici despre ce a depistat. În același timp, cei care luau în arendă patrimoniul statului trebuiau să restituie bunurile în starea care le-a primit, însă legislația nu a fost respectată. „Mai mult decât atât, la acel moment, majoritatea întreprinderilor de arendă reorganizate în societăți pe acțiuni, reieșind din termenele stabilite de păstrare, au nimicit documentele care serveau drept bază pentru calcularea cotei statului și colectivului de arendă”, se mai arată în raportul Curții de Conturi.
Privatizare fără urme
De asemenea, documentele privind privatizarea fostelor întreprinderi de stat din construcții nu au fost păstrate de către departamentul responsabil de privatizări, iar dosarele privind aceste companii erau într-o stare deplorabilă.
După ce în anul 1996 Curtea a cerut conducerii Republicii Moldova o evaluare a produsului de arendă în toate societățile pe acțiuni reorganizate, cota celor care au preluat anumite cote în capitalul social ale acestor întreprinderi a înregistrat o diminuare a valorii de 61 milioane de lei. În același timp, s-a constatat că privatizarea acestora era imposibilă.
Ulterior, mai multe întreprinderi, cum ar fi Monolit, Consind-Prim sau Consocivil și-au legalizat produsul de arendă inclus în capitalul social, achitând plata conform legislației care a fost în cazul acestor întreprinderi între circa 11.000 de lei și 24.800 de lei. În cazul Consicivil nu a fost clar cum statul a ajuns la o cotă de 33,52%, deși la înființare deținea 86%, iar valoarea patrimoniului statului a fost diminuată cu 31.600 de lei. Valoarea fondurilor fixe deținute de Monolit era cu 6,9 milioane de ruble față de cea reală, iar în cazul societății Precon – cu 4,8 milioane de lei.
Referitor la modul dubios cum au avut loc aceste privatizări, auditorii au spus că Precon a luat un credit de 500.000 de lei garantat de Ministerul Finanțelor, iar ulterior acesta a fost achitat din bugetul de stat, suma fiind de 675.700 de lei. De asemenea, în 2001 au fost vândute șase din cele șapte clădiri deținute de Precon, suma de 224.700 de lei nefiind transferată în bugetul de stat, dar tot pe conturile companiei. Astfel, întreprinderea în care statul deținea 60% din acțiuni a rămas fără o parte importantă din capital, iar datoria față de stat așa și nu a fost stinsă. Tot în 2001, Precon a rămas fără construcții în valoare de 651.000 de lei după ce acestea au fost vândute pentru a stinge datorii de peste 470.000 de lei față de Zorile și Termocom.
Scheme prin care firmele au fost falimentate
Aceeași situație se atesta și în cazul societăților Macara, Consam și Mecaindmontaj. „Ca rezultat al iresponsabilității reprezentanților statului la administrarea societăților pe acțiuni formate cu participarea capitalului de stat, majoritatea acestora au ajuns într-o situație financiară dificilă, atractivitatea lor pentru posibilii investitori scăzând brusc”, menționează autorii raportului.
Prin urmare, aceste companii ale statului au ajuns să fie vândute la prețuri cu mult mai mici decât valoarea lor reală de altădată, diferența fiind de 4-10 ori. Astfel, acțiunile Oțelcon au fost vândute la bursă la un preț de nouă ori mai mic, valoarea diminuată fiind de 624.300 de lei, ale societății Edificiu – de șapte ori mai mic (valoarea diminuată, cu 165.300 de lei), Lusmecon – de cinci ori (valoarea diminuată, cu 3,1 milioane lei). Și alte întreprinderi de stat în construcții, cum ar fi Chișinău-Coninvest, Vita-Nova, Faur Constructorul, au fost vândute ca la second-hand, suma totală cu care a fost prejudiciat statul fiind de 5,37 milioane de lei.
Astfel, o mare parte din patrimoniul statului a fost irosit, iar multe companii au devenit nerentabile și și-au sistat activitatea. O schemă dezvăluită de Curtea de Conturi arată că patrimoniul companiei CIMS-73, cum ar fi tehnică auto sau macarale, dar și un bloc cu 72 de apartamente au fost vândute ilegal sub semnătura președintelui Moldagroconstrucția. Ceea ce a mai rămas a fost transmis în 2000 de către Departamentul Privatizării unei companii care a fost fondată doar cu 7 zile înainte de primirea patrimoniului în valoare de 423.700 de lei, CIMS-73 fiind astfel falimentată.
Prin astfel de scheme au fost aduse la faliment sau reorganizate în mod dubios întreprinderi ca Zebo, Zidarul Iscusit sau Macara. Chișinău-Coninvest a participat în lipsa unei evaluări ale experților la fondarea Tehno-Ilat-Bloc și a fost reorganizată în holding. Curtea de Conturi a mai depistat în 2004 că 86% din acțiunile societății Edificiu erau deținute de nouă persoane care o conduceau și de membrii familiilor acestora.
Tranzacții suspecte la Macara
Multe din întreprinderile care apar în raport au ajuns pe mâinile unor persoane cunoscute în businessul moldovenesc, a funcționarilor sau au ajuns fondatoare ale altor firme. De exemplu, Comisia Națională a Pieței Financiare semnala în 2008, referindu-se la societatea Macara, care este condusă de Petru Neghină, nereguli în tranzacții cu o mare parte din acțiunile acesteia, fiind implicat Registratorul independent „Sibila”. (Detalii aici)
De asemenea, o decizie judecătorească publicată în 2013 arată că Petru Neghină a fost acuzat de faptul că împreună cu Marin Neghină și Iurie Bodnari, în comun cu directorul „Sibila”, l-ar fi deposedat prin înșelăciune și abuz de încredere pe Victor Zaharov. Potrivit informațiilor din sentință, sub pretextul că Neghină i-ar fi datorat lui Zaharov suma de 70 de lei, i-ar fi cerut buletinul de identitate și, astfel, l-ar fi lăsat pe cel din urmă fără 167 de acțiuni, la prețul de 7 lei. Prin urmare, magistrații de la Curtea Supremă de Justiție au dispus rejudecarea cazului, însă a fost imposibil să identificăm care a fost soarta dosarului. (Detalii aici)
Cine sunt stăpânii puținelor companii rămase
O altă companie menționată în raportul Curții de Conturi este Monolit – fondată de companiile ce aparțin unuia dintre cei mai bogați businessmani moldoveni, Vladimir Jardan. De asemenea, firma Consocivil este condusă acum de Ivan Tulbu, însă aceasta a fost pomenită recent într-un scandal în care figura fostul director, Arsenie Untilov.
Potrivit mold-street.com, ex-procurorul general Valeriu Balaban, reținut în vara acestui an, ar fi dispus în 2005 cumpărarea de la Consocivil a unui imobil nefinalizat, proprietate a companiei, la un preț de 9 milioane de lei, deși valoarea de piață era de 2,5 milioane de lei. În același timp, actualul șef al companiei, Ivan Tulbu, a vorbit pentru mybusiness.md despre faptul că firma Consocivil se implică în mai multe proiecte și are planuri în ceea ce privește extinderea activității. Totuși, publicația notează că întreprinderea era una dintre cele mai mari în domeniul construcțiilor, având 1.500 de angajați, iar acum numărul acestora este de circa 100, iar ca urmare a optimizării au fost închise toate cele nouă filiale, activând doar cea din Chișinău. Totuși, întreprinderea este în lista celor mai mari contribuabili din 2016.
Afacere gestionată de un fost deputat și familia sa
O altă mare întreprindere reorganizată cu nereguli, Lusmecon, este condusă astăzi de familia fostului deputat Anatolie Ghilaș, care din 2011 este șef al Agenției Relații Funciare și Cadastru. Potrivit publicației Ziarul de Gardă, fiul său, Alexandru Ghilaș, este administratorul firmei, iar președintele Consiliului de administrație este soția fostului deputat – Galina Ghilaș. Lusmecon a obținut contracte cu statul de sute de milioane de lei.
Precon, administrată de Valentin Dodi și Valentin Câșlaru, este în proces de lichidare din mai 2005, capitalul social al acesteia fiind estimat la 333.396 de lei. Cei doi sunt, la rândul lor, fondatori ai mai multor firme. Și în cazul Chișinău-Coninvest, administratorul Marin Cecan este fondator la mai multe întreprinderi. Victor Borșa este cel care administrează compania Edificiu, care este unul din fondatorii Centrului comercial Compas-Pas. Ziarul de Gardă a scris în 2009 că un acționar s-a retras din cadrul întreprinderii și după ce a intrat în posesia blocului administrativ al companiei și a unui teren aferent. Deși acționarul Semion Untu, care deținea circa 20% din companie, știa despre faptul că o parte din lot ar fi trebuit să rămână societății pe acțiuni, acesta a pretins prin intermediul unei firme create imediat după plecare suprafața care a fost deja privatizată de Edificiu, iar instanța de judecată i-a dat dreptate.
Menționăm că reprezentanții Curții de Conturi concluzionau că din cauza iresponsabilității celor care s-au aflat la putere în cele 2 decenii de perioadă postprivatizare, a lipsei unui program eficient în acest sens, precum și a eschivării departamentelor de privatizare și a ministerelor de la gestionarea patrimoniului de stat în construcții a dus la distrugerea în mare parte a acestuia.
Cei care au ramas astazi numai cu adeverinta de actionar (fosti angajati ai societatii cu vechime 10-20 ani) pana la momentul transformarii trustului KDSK -2 in sosietatea SA Consam numai cu aceasta se multumesc, ca promisele dividende nu au mai ajuns la ei sarmanii care au muncit in conditii 3 schimburi 6 zile pe saptamana.Stiu ce vorbesc ,caci sant unul dintre acei actionari.