Meniu Închide

Mesajul lui Moise Guran: Unirea este inevitabilă și trebuie să ne găsească pregătiți

A revenit după mai bine de un deceniu la Chișinău și l-a găsit sub așteptările sale. Jurnalistul român Moise Guran le-a vorbit colegilor săi de la Chișinău despre cât sunt de importanți în a influența clasa politică de la Chișinău și de a schimba discursurile politice care trebuie să fie axate pe dezvoltare și investiții din perspectiva relațiilor cu România și mai puțin pe geopolitică. Despre unirea Republicii Moldova cu România, „jaful secolului”, rolul Rusiei în acest furt sau planurile de viitor legate de Chișinău a vorbit pentru un interviu pentru moldNova cel care a creat cel mai important proiect de jurnalism economic din România – Biziday.

Jurnalistul Moise Guran a vizitat recent Chișinăul FOTO: biziday.ro
Jurnalistul Moise Guran a vizitat recent Chișinăul FOTO: biziday.ro

Notă: Moise Guran, născut la la 8 iulie 1974, este un jurnalist din România care a studiat la  Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și apoi a urmat cursurile Școlii BBC pentru televiziune. A difuzat emisiunea Ora de business la TVR2 și TVR1. Apoi a produs emisiunea Biziday la Digi24. Acum conduce proiectul Biziday care oferă informații economice, istorice și politice de cea mai bună calitate.

Dle. Guran știm că nu sunteți prima dată la Chișinău. Ce v-a plăcut și ce nu v-a plăcut aici?

Eu nu am mai fost de 12 ani la Chișinău. Orașul s-a schimbat, dar nu-mi place că nu s-a schimbat atât de mult pe cât ar fi putut să se schimbe. Și acum 12 ani, și în 2016, Chișinăul are un aer românesc. E la fel ca orice oraș din România. Seamănă mai mult cu Bucureștiul, pentru că este un oraș mare și asta se simte. Respiră viață. Din păcate, potențialul acestui oraș mare a fost valorificat mai puțin decât ar fi putut fi. Este ceea ce nu-mi place la Chișinău și anume faptul că se putea folosi mult mai mult resursa umană, care este foarte importantă, și mi se pare că moldovenii nu o conștientizează așa cum ar trebui.

Suntem în pragul alegerilor prezidențiale, am avut mai multe crize politice. Cum caracterizați clasa politică de la Chișinău?

Clasa politică de la Chișinău este una dezbinată și așa a fost dintotdeauna. Noi, de la București, am urmărit destul de mult ce se întâmplă la Chișinău. Poate urmărim mult mai mult decât urmăriți voi ceea ce se întâmplă la București. Ceea ce nu-mi place este că voi numiți stânga și dreapta ceea ce este, de fapt, pro-Rusia sau pro-Europa. Din punctul meu de vedere, dreapta sau, să zicem așa, partea care se declară pro-Europa în politica de la Chișinău este cea dezbinată. Deși faptul că există mai mulți lideri, ar trebui să constituie o resursă pe care de multe ori, de exemplu, în România nu o avem. Pe partea dreaptă nu avem resurse umane extraordinare. Voi le aveți, dar ele se luptă între ele. Acesta este un semn de imaturitate în politică. În momentul în care un lider își pune propria devenire în politică sau personală în fața intereselor țării este un semn de imaturitate și de faptul că a ajuns mult prea devreme la un nivel mult prea înalt.

Puteți să faceți și o paralelă între clasa politică de la București și cea de la Chișinău în ceea ce ține de diferențe sau similitudini?

Nu aș face o astfel de paralelă. Aș spune doar că din păcate Republica Moldova repetă, dar absolut toate greșelile României și mai face și unele în plus. Și noi am avut niște lideri la începutul anilor ῾90 care erau mai degrabă cu Moscova decât cu Europa, deși s-au declarat europeni, dar așa cum noi aveam niște europeni de profesie înainte de intrarea în UE, voi aveți în multe situații niște români de profesie aici la Chișinău.  Este același lucru doar că îmbrăcat în altă formă. Oricum l-ai lua, drumul spre Vest al Republicii Moldova trece prin România. Nu faceți în felul acesta decât să pierdeți timpul așa cum am făcut noi în ῾90. Noi ne-am oprit acolo. Din păcate, aici timpul parcă curge altfel decât în România. Curge cu mult mai greu.

Vorbeați mai devreme despre faptul că discursurile politice de la noi sunt axate foarte mult pe contextul geopolitic și mai puțin pe lucruri pragmatice, cum ar fi dezvoltare sau investiții, din perspectiva unirii cu România, care ne-ar putea ajuta enorm din punct de vedere economic. Noi mai avem câțiva lideri care vorbesc despre unire și avantajele economice ale acesteia. Cât de mult este prezent unionismul în discursurile politice de la București?

Foarte puțin este prezent. Asta pentru că, în primul rând, logica este diferită la București față de Chișinău. Poate de multe ori înțelegem lucruri diferite prin unire. România este acum parte a Uniunii Europene și chiar dacă nu a intrat în spațiul Schengen, pentru mine ca român este foarte ușor să plec în Europa și să mă întorc când vreau. Eu muncesc în România, însă când eram tânăr eram tentat să emigrez prin anii ῾90 când era greu și pentru că nu am plecat atunci, nu m-a lăsat ceva sufletește, m-am așezat pe muncă și acum când mă gândesc la Europa mă refer la oportunități de afaceri, schimburi comerciale, investiții, concedii. Logica este oarecum diferită pentru că unire între Republica Moldova și România, înainte de a exista sub forma ștergerii unei granițe pe un pârâu, ceea ce este, de fapt, Prutul, se face prin nivel de trai, schimb de idei, de oameni, de cultură. Sunt lucruri asupra cărora trebuie să insistăm foarte mult. Unirea politică depinde foarte mult și de conjunctura externă. Suntem conștienți că unirea va avea loc când istoria va permite. Important este ca momentul acesta să ne găsească pregătiți, să ne găsească pe noi lucrând unii cu alții, gândind în același fel, ajutându-ne când e nevoie.

Ați spus că politicienii de la noi sunt cei care nu valorifică această disponibilitate a României de a ajuta Republica Moldova. Noi, jurnaliștii, societatea civilă, agenții economici sau cetățenii cum am putea să trecem peste acest obstacol creat la nivel politic?

Politicienii sunt rezultatul ideilor societății. Nu politicienii sunt cei care impun agenda. Poate aveți această impresie. Din păcate și la București există această prejudecată  că politicienii sunt cei care decid. Nu. Societatea este cea care îi alege pe politicieni și ei se pliază pe ceea ce societatea dorește. Este important și cadrul legislativ, dar este vorba despre un potențial extraordinar pe care, cel puțin, nu știu cât îl sesizați aici la Chișinău. Vorbim aceeași limbă – limba română. Bariera lingvistică este un obstacol important în schimburile comerciale. Nu și între noi. Ungaria a avut o mare problemă de-a lungul istoriei din cauza barierei lingvistice. România a avut și ea o astfel de problemă, fiind o țară latină într-o mare slavă, dar am reușit să depășim aceste probleme. Între Republica Moldova și România nu există această barieră. Un moldovean care vine în România se integrează perfect. În Iași sau în Bacău nu există nicio diferență pentru un cetățean de aici. Având această punte extraordinară care este limba, relațiile comerciale dintre Moldova și România ar putea fi îmbunătățite cu mult. Voi nu folosiți acest potențial. De cealaltă parte, la București, există această timiditate extraordinară a politicilor legate de Republica Moldova. Să nu supărăm pe cineva, adică dacă cineva care aduce conducta de gaz în Republica Moldova și o firmă de la noi plătește salarii moldovenilor sau creează infrastructură ar fi un lucru rău?

„Politicienii trebuie să înțeleagă că noi nu vrem să vă facem rău”

Eu cred că marile investiții, mai ales că Republica Moldova nu se află într-un spațiu de securitate garantat așa cum este România, țară membră NATO, vor avea în continuare unele frâne să vină în Republica Moldova. Sunt bariere pe care ar trebui să le treacă și Bucureștiul în același timp. O implicare mai mare a investitorilor din România în economia Republicii Moldova pentru ca să nu facem profit și să-l aducem acasă, dar să creăm locuri de muncă și să ajutăm la bunăstarea care nu poate exista decât în urma creării locurilor de muncă. Trebuie să opriți și voi, la fel ca și noi, dar, într-o măsură mai mare, exodul forței de muncă. Tot ce înseamnă tânăr și cu potențial pleacă din Republica Moldova dacă nu-și poate ține un loc de muncă. Voi nu conștientizați potențialul unei concentrări urbane, Chișinău, care este cea de-a doua concentrare urbană în spațiul românesc, după București. Înseamnă că aici există cea mai importantă resursă –  cea umană. România care a investit foarte mult, bazându-se pe resursa umană, care poate lucra foarte bine pentru inteligența de la Chișinău care nu are bariera lingvistică. Inteligența de la București poate foarte bine să lucreze cu inteligența de la Chișinău. Mai departe, politicienii de la Chișinău trebuie să înțeleagă că noi nu vrem să vă facem rău. Vrem să vă facem și noi un bine.

Proiectul Biziday este condus de Moise Guran FOTO: biziday.ro
Proiectul Biziday, condus de Moise Guran FOTO: biziday.ro

Cum se vede de la București modul în care funcționează economia Republicii Moldova? La 25 de ani de independență, s-a desprins foarte mult de mecanismele aplicate în spațiul ex-sovietic?

Republica Moldova a rămas o țară preponderent agrară, iar acest lucru are și componente pozitive, și negative. În România, agricultura formează doar 4% din PIB, deși anterior era peste 15%. România este o țară mare cu o suprafață agricolă de peste 9 milioane de hectare. Este un potențial agricol pe care îl are și Republica Moldova și își folosește acest potențial mai bine ca România. Este vorba despre faptul că România cultivă mai mult cereale, având o valoare adăugată foarte mică și salarii mici, însă Republica Moldova merge mai mult pe fructe și vinuri, care sunt produse care au o valoare adăugată mai mare, ceea ce nu înseamnă că Republica Moldova va putea trăi vreodată bine cu aceste produse, având 40% din PIB făcut din agricultură sau cu 60%  din salariați în sectorul de stat. Sunt câteva piedici care creează un cerc vicios pe care va trebui să-l spargeți, folosind potențialul. Mai exact, ceea ce nu sesizați este că agricultura Republicii Moldova produce mâncare de o calitate mai bună decât agricultura României și cu toate acestea agricultura României produce 70% din consumul intern, adică 70% din produsele pe care le consumăm provin de la noi. Trebuie să facem ca România să aducă mai multă mâncare în Republica Moldova unde este mâncare de calitate superioară și Republica Moldova trebuie să folosească faptul că finanțarea nu mai este o mare problemă pentru România. Avem o infrastructură financiară care nu se bazează pe bănci din Rusia spre deosebire de Republica Moldova. În timp, creând locuri de muncă și stabilitate reușim să finanțăm agricultura, de exemplu, cu credite care la noi au o dobândă de 3,5%, ceea ce poate fi un vis pentru agricultorii din Republica Moldova. Dacă România are acces la finanțare, iar Republica Moldova are un know-how de agricultură de calitate, aceste lucruri se pot combina. Tot ceea ce trebuie să faceți, este să aveți niște oameni care să vadă și să vrea să facă asta.

Depinde de noi cât de rapid facem acest tip de unire comercială

Spuneam că este inevitabilă în timp unirea Republicii Moldova cu România, dar depinde de noi cât de rapid facem acest tip de unire comercială. Republica Moldova are în momentul de față caracteristicile unei economii marginale. Ea depinde și de Rusia, și de România și de UE fără a putea în același timp să fructifice cu adevărat nici unul din aceste potențialuri. Sunt politici sectoriale pe care le pot face niște economiști care nu trebuie să fie niște genii, dare să știe ce vor cetățenii. Trebuie să vă doriți în politică și în administrație niște oameni care să știe mai mult despre cum se ridică o națiune. Aveți un avantaj pe care în momentul acesta nu-l folosiți. Republica Moldova este o țară cu mult mai mică decât România. Într-o țară mult mai mică se pot face reforme mult mai repede și mai ușor decât în una mult mai mare. Sigur pentru asta trebuie să existe știință și voință politică, ceea ce nu depinde decât de moldoveni.

Autoritățile de la noi arată cu degetul unul la altul după „jaful secolului”. Credeți că au fost posibile aceste delapidări din sectorul bancar fără să fie observate de instituțiile statului care l-au monitorizat?

Sigur că nu, dar evitați problema în acest caz. Chiar și subiectul acesta al miliardului furat este politizat la maximum. Partidele îl folosesc pentru a lovi în adversarii politici când, de fapt, problema este un pic alta și se referă la baza de funcționare a Republicii Moldova. Cum vă imaginați ca o țară care nu are nici armată și care a permis așezarea banilor, care sunt sistemul sangvin al unei economii, pe niște reguli pe care nu poți avea încredere față de cele din România. Noi nu avem bănci rusești și lucrăm cu niște parteneri occidentali și pe care ne-am bazat întotdeauna. Băncile noastre lucrează după niște reguli. Dispariția miliardului depinde de vulnerabilitatea pe care și-a asumat-o politica Republicii Moldova din start. Republica Moldova este o țară nesigură, inclusiv din punct de vedere financiar. În felul în care v-ați predat în felul acesta, trebuia să știți că este doar o chestiune de timp ca să se întâmple furtul miliardului din bănci, care este la fel ca închiderea unui robinet de gaze atunci când te bazezi pe o țeavă.

Referitor la garanțiile de stat, banii aceștia de unde vin? Au fost tipăriți, pentru că ați asistat la o devalorizare a leului. Problema este un pic alta. Banii vin de la stat. Banca Națională îi creează. Dacă nu există o bază economică în spate, banii vin, de fapt, din sărăcirea tuturor. Miliardul pierdut de unii este suportat prin devalorizare de către toată lumea.

Cu ce condiții privind politicile bugetar-fiscale și cele cu impact social ar putea veni Fondul Monetar Internațional pentru semnarea unui nou program?

Îmi ceri să speculez pe un domeniu și n-o să fac acest lucru. Eu nu sunt un mare fan al FMI. Și în România de când a venit, din anul 1978 până în 2010, nu a venit pentru ca să ne zică să ne dezvoltăm ca să plătim pensii sau salarii mai mari. Ei nu gândesc așa. Ei vin și vă spun: noi vă dăm acești bani și voi vă permiteți să cheltuiți doar atât. Întrebarea este: ce tăiați. În același timp, reformele pe care ei le propun, în afară de ajustările bugetare, sunt corecte din punct de vedere al cadrului democratic sau de liberalizare economică. Dacă nu veți fi capabili să înțelegeți că fără dezvoltare, Republica Moldova va fi mereu un stat asistat. Oricâți bani ar da România sau FMI, se vor termina dacă nu vor fi puși să lucreze, să creeze locuri de muncă și, astfel, veți rămâne mereu în această capcană.

Poate veniți cu un proiect gen Biziday la Chișinău?

Aplicația Biziday la care lucrăm în acest moment va avea o secțiune dedicată cetățenilor Republicii Moldova și vor fi două secțiuni, cu excepția celei dedicate județelor României. La instalare va exista și această întrebare: mă aflu în Republica Moldova sau mă aflu în afara României. Deci, noi o să ne adresăm românilor aflați pe toate meridianele, dar pentru cetățenii Republicii Moldova va fi o secțiune aparte. Vom da știri despre și pentru cetățenii Republicii Moldova.

Vă mulțumim.

9 Comments

  1. Dorina Florescu

    Putem discuta mult pe aceasta tema….Sfaturi multe…Efectiv ce putem face NOI pt frații nostrii? Putem dar nu prea facem! Tb sa cumpărăm cât mai multe produse din Rep.Moldova. Mega Image, Billa etc avem…Magazine cu produsele lor bune, naturale? Nu! Și atunci? Așteptam ce? Ne pregătim? Pt ce? Nu ne ajutam unii pe alții…Asta e… Și mai am propuneri…. doar sunt psiholog!

  2. Pingback:Mesajul lui Moise Guran: Unirea este inevitabilă și trebuie să ne găsească pregătiți | Românism

  3. ion

    „Unirea” pe criterii nationale intr-un megastat etnic national si nationalist in favoarea numai a Romaniei si FATALA pentru statul R.Moldova – NU SE VA PRODUCE, caci ar fi un CATACLISM, un act de OCUPATIE, de COTROPIRE „frateasca”, de DISCRIMINARE, de „INGHITIRE” egoista. In secolul XXI in contextul SPATIULUI COMUN EUROPEAN, bazat pe valorile DEMOCRATIEI Romania nu poate repeta „unirea” impusa basarabenilor prin invazie militara, teroare si sange, restrictii de stare de asediu si exceptionala cu durata de ani, decenii. Basarabenii vor sa aiba casa lor, ungherasul lor, tara lor, s-au saturat pana-n gat sa vina tot felul de „frati mai mari” si mai smecheri care sa-i conduca. Ei se pot conduce si singuri, ca zecile de state relativ mici din Europa, dar prospere. Nu poate niciun roman „unionist” sa demonstreze si sa-i convinga pe basarabeni ca a fi STAPAN in tara ta, a fi LIBER, INDEPENDENT, SUVERAN este, cica, RAU, iar a fi SLUGA, SERV, VASAL intr-o gubernir, regiune sau judete ale este, cica, foarte BINE. „Unionismul” e un proiect in care o parte vrea sa amageasca o alta parte, sa-i fure TOTUL, inclusiv casa, pamantul de sub picioare si lucrul cel mai scump – LIBERTATEA. Acest act de HOTIE nu poate fi ascuns, mascat cu abureli nationaliste, „patriotice”. Moldovenii din R.Moldova si-au cucerit singuri LIBERTATEA si INDEPENDENTA, dreptul de a stat la egal la masa popoarelor Europei si lumii si nu vor ceda drepturile obtinute, le vor apara cu jertfire de sine asa cum o fac azi ucrainenii. RAZVOAIELE de aparare a INDEPENDENTEI cucerite pentru R.Moldova inca nu s-au terminat, ea inca nu are pace din partea fostilor ei „frati mai mari”. N-a putut Rusia cu Armata a 14-ea sa „uneasca” la URSS, Rusia statul R.Moldova in 1992, nu o va putea „uni”, sterge hotarele, numele de pe harta, din lume si din istorie nici „fratele mai mare” roman. SUA si UE sustin si vor sustine SUVERANITATEA si INEGRITATEA teritoriala a R.Moldova si reduc la zero toate sfortarile „fratilor mai mari” de a prinde iarasi R.Moldova in vreun „soiuz” sau vreo „unire” „smechera”, sovina, vasala, cotropitoare…

    • Marius Z.

      Ioane, stii vorba aia: Mai ho? 🙂
      Deci dupa tine Unirea prin vointa celor de acelasi neam e un act de cotropire?
      Dar atunci ocupatia tarista si apoi sovietica, care nu au cerut acceptul nici macar al unui singur locuitor, cum se numesc? Dar deportarile, executiile si foametea organizata cum se numesc?
      Nu-mi amintesc ca in cadrul Romaniei, Basarabiei sa i se fi intamplat asa ceva!
      In rest, vad ca tot pui ghilimele de citat si o droaie de cuvinte cu MAJUSCULE!

      Opreste-te tovarase, ca ai postat cu repetitie, sa fii sigur ca cineva va remarca
      ce treaba buna tocmai ai facut poluand rubrica de comentarii cu insistenta si citatele tale fara logica!

  4. ion

    „UNIONISMUL” e o arma cu doua taisuri, e un bumerang care fiind aruncat sa loveasca si sa doboare statul R.Moldova – se poate intoarce si lovi in statul Romania, ii dezgoleste, ii scoate la lumina INECHITATATILE, partea ascunsa a tuturor „unirilor” pe care s-a cladit Romania. Valahia a cucerit, a ocupat Principatul Moldovei prin „smecheria” „unirii” si prin aceeasi „arma” a ocupat in 1918 Moldova de Est – Republica Democratica Moldoveneasca, Bucovina si ex-Principatul Transilvaniei. „UNIREA” in teritoriile „unite” s-a tinut in favoarea Bucurestiului prin represalii „fratesti”, prin DICTATURILE ultranationaliste si soviniste – regala si fascista, prin punerea la conducere a unei monarhii din ex-imperiul austro-ungar, prin neadmiterea la conducerea tarii a unor lideri din ex-principatele Moldova si Transilvania. In noile conditii DEMOCRATICE aparatul represiv al statului ce garanta suprematia, dominatia, privilegiile in exclusivitate ale elitei de pe Dambovita – toate DISPAR, nu mai actioneaza. Romania ori devine stat veritabil DEMOCRATIC, care ar acorda drepturi teritoriilor si elitelor din ex-principatele ce l-au constituit, ori se va dezintegra ca orice micro-imperiu, fie si „fratesc”. Incercarile de a se extinde la est de Prut, „razboiul hibrid” dus de 25 de ani contra statului suveran R.Moldova – nu vor intari, ci vor slabi Romania. Basarabia e Fata Morana care ademeneste cu mirajele sale Romania si ascunde cele maimari pericole pentru insisi integritatea statului roman. De la Chisinau s-au pornit „unirile” in 1918 si tot de la Chisinau vine spiritul LIBERTATII si INDEPENDENTEI, al „dezunirilor” din secolul XXI. Nu doar „unirea” poate fi INEVITABILA, dar si „DEZUNIREA” – la fel. Au trecut 9 ani de cand Romania s-a angajat sa respecte VALORILE DEMOCRATICE EUROPENE, inclusiv in relatiile cu statele vecine, fratesti. Cu regret, Romania n-a devenit un stat VERITABIL EUROPEAN – dovada e si „proiectul” unionist, bazat pe INECHITATE, INEGALITATE, pe „pofte” expansioniste, pe DISCRIMINARE statala si nationala, pe SFIDAREA normelor democratice de convietuire intre state, pe amestec in afacerile interne ale unui alt stat, pe CORUPEREA clasei politice dintr-un stat suveran, pe hartuiala „unionista” si VIOLAREA principiilor fundamentale ale DREPTULUI INTERNATIONAL si ale statului de drept etc. Romania apare acum in fata UE si SUA ca un stat care numai a mimat transformarile DEMOCRATICE in societatea sa, in politica sa externa, alinierea la STANDARDELE EUROPENE, angajarea in politicile externe ale UE (Politica de Vecinatate Europeana, Parteneriatul Estic, asocierea tarilor PE cu UE), in realitate ea in mod egoist se ocupa de proiectul „unionist” ce submineaza politicile si proiectele UE, ii face concurenta, creaza probleme statelor in curs de asociere cu UE, compromite UE si ii aduce perjudicii. Este fireasca tendinta Marii Britanii de a iesi dintr-o UE din care face parte si un stat atat de INAPOIAT din punct de vedere DEMOCRATIC etc. cum este si cum se arata acum a fi Romania. „Unionismul” intoarce Romania cu decenii sau secole in urma, la proiecte de unificare statala, de concentrare a puterii, de absolutism, totalitarism, dominatie si sfidare a democratiei. Romania „unionista” e cu fata la trecut, la idealurile DICTATURILOR ultranationaliste de terista amintire, ea nu merge in pas si in aceeasi directie cu toata UE, cu toata lumea occidentala, civilizata. „Unionismul” REVANSARD impinge pe muchie de prapastie Romania si ii pregateste DEZMEMBRAREA, or in spatiul valorilor comune europene al UE aparitia unui micro-imperiu asupritor de „frati”, cum a fost Romania Mare, este NEFIRESCA, INCOMPATIBILA, lipsita de orice perspectiva.

  5. ion

    R. Moldova – da, trebuie sa se pregateasca sa tina piept amenintarilor la adresa securitatii nationale, contra independentei nationale a natiunii moldave si contra suveranitatii sale statale. Si cat mai urgent. E foarte trist ca s-a ajuns la situatia cand unicii aparatori ai statului si ai independentei si suveranitatii sale sunt partidele de stanga si cele pro-ruse, ca Rusia – fie si formal, dar e unica tara ce NU NEAGA, NU DEFAIMEAZA, NU DISCRIMINEAZA, NU ATACA verbal INDEPENDENTA R.Moldova, da dovada de maxima corectitudine politica pe fundalul unei Romanii care deschis nu recunoaste DREPTUL statului si natiunii R.Moldva de a exista sub soare, in lume si in istorie. Dintr-o Romanie de circa 22 milioane sa gasit un singur INTELECTUAL ONEST, cu mintea limpede, neinfierbantata de „ultrapatriotism” „unionism”, care a confirmat ADEVARUL spus de ambasadorul SUA in RM precum ca R.Moldova NU ESTE Romania, ceea ce stiu inca din 1991-1992 toate statele lumii, care au recunoscut INDEPENDENTA NATIONALA a R.Moldova, dreptul ei de a nu se „uni” cu niciun stat si de a ramane un stat LIBER, SUVERAN si INDEPENDENT. Independenta nationala a oricarui stat recunoscut nu poate fi subiect de discutii, polemici, indoieli in terte state, asta ar insemna lipsa de RESPECT, AMESTEC in afacerile interne. Romania a trecut DESCHIS la PROPAGANDA si agitatie SUBVERSIVA menita sa semene NEINCREDERE, PESIMISM, SCEPTICISM si EUROSCEPTICISM in randurile cetatenilor RM pentru ca in final „baciul” dambovitean sa-i fure turma „baciului” est-moldovean si apoi pamantul, averea, dar nu va reusi, caci nu doar una mioara nazdravana Miorita, dar deja tot mapamondul stie de intentiile, planurile „baciului” de pe Dambovita si vor sari sa-i ia apararea. Declaratiile ambasadorului SUA in RM arata clar ca planurile „baciului” roman nu sunt sustinute. Romania „unionista” serveste intereselor Rusiei in regiune, toarna apa la moara partidelor pro-ruse din R.Moldova, care pentru a aduna voturi au nevoie de „pericolul” fie si virtual al „unirii”, atribuindu-si in acest mod meritele si postura de unici „aparatori” si „patrioti” ai R.Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.