Uneori îi vedem rătăcind fără sens pe drumuri și ne ferim de ei, deoarece au un comportament deviant și vorbesc singuri. Sunt oamenii cu maladii mintale, persoane stigmatizate de societate, rude și familie. În Republica Moldova persoanele care au avut ghinionul să fie diagnosticate cu o maladie mintală sunt considerate drept pericol social, motiv pentru care aceștia trebuie să lupte nu numai cu boala, dar și cu prejudecățile celor din jur.
Atitudinea discriminatorie față de persoanele cu tulburări mintale vine din intoleranță, stereotipuri și lipsa educației medicale și psihologice a populației. Chiar și mersul la psiholog este văzut ca fiind rușinos, iar alții se grăbesc să le pună acestor oameni eticheta de „nebuni”. Aproximativ 2% din populația lumii suferă de o boală mintală, iar peste 1 miliard de oameni din întreaga lume au depresie, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Sunt victime, dar nu pericol pentru societate
În Republica Moldova numărul bolnavilor mintali este unul constant. Aceștia se află în vizorul și la evidența centrelor comunitare de sănătate mintală, care activează în fiecare sector al Chișinăului și în fiecare raion din țară. Bolnavii mintali nu au unde fi internați pe perioade nedeterminate de timp, deoarece nu avem spitale specializate. Spitatul Clinic de Psihiatrie din suburbia Capitalei spitalizează bolnavii doar când au psihoză – când aceștia au halucinații, un fel de criză în timpul căreia gândirea și percepția sunt grav afectate. Medicamentele pentru bolnavii cu maladii rare sau cu impact social sunt asigurate de stat. Acțiunile persoanelor cu nevoi mintale depind de stresul sau provocările la care sunt supuși de către oamenii sănătoși.
Dacă aceștia primesc medicamentele la timp, nimeni nu-i bate, mai au norocul și de o familie care-i înțelege, atunci acești oameni nu reprezintă un pericol pentru societate. „Ei nu sunt periculoși. Pot avea tulburări de comportament, dar dacă nu-i provocăm, atunci nu ne fac niciun rău. Ei trăiesc viața lor, au o lume a lor, care e mai deosebită de a noastră, dar nu se răsfrânge asupra persoanelor obișnuite care le ies în cale. Când vorbesc singuri atunci au halucinații, dar cei din anturaj nu sunt implicați. De obicei bolnavii aud ceva, foarte rar aceștia văd imagini. Ei sunt pasivi, ei ascultă și percep asta ca pe ceva real. Cetățenii se pot implica doar dacă pacientul agresează pe cineva, tulbură ordinea publică: în așa caz chemăm poliția și salvarea. Pacientul în stare de psihoză este mai deosebit, nu doar vorbește singur, și e nevoie de chemat ambulanța”, ne-a explicat psihiatrul Marina Pleșca.
Când și cum se manifestă psihoza
Acești bolnavi ajung la medicul psihiatru după ce au fost aduși la spital de către serviciul medical prespitalicesc, iar alții sunt aduși de rude sau vin singuri. Potrivit medicului psihiatru Marina Pleșca, persoanele cu tulburări mintale au nevoie să stea în familie, să trăiască împreună cu societatea. „Mulți dintre ei au studii superioare și sunt apți de muncă, dar angajatorii nu-i acceptă. Chiar dacă are o depresie, care fiecare o poate face, el poate lucra, de ce să-l stigmatizăm? Psihozele la un pacient pot fi mai dese, iar la altul e o dată în câțiva ani, la o situație stresantă. Trebuie să-i privim ca simpli pacienți. Ei sunt stigmatizați la noi, porecliți, nu mai vorbesc cât de greu primesc ajutor juridic, social etc.”, a mai menționat psihiatrul Pleșca. Cei mai predispuși la boli mintale sunt persoanele în etate.
Medicii nu sunt în drept să trateze un bolnav dacă acesta nu vrea. Nici de pe stradă nu-i pot strânge. „Legea prevede că dacă omul vrea se lecuiește, iar dacă nu vor să se lecuiască, atunci nu pot fi impuși. Nu se face abuz în ceea ce ține de internări. Spitalizarea în psihiatrie fără acordul pacientului este considerată drept tortură. Noi avem temei juridic doar în cazul în care persoana reprezintă pericol social direct sau aduce un prejudiciu vieții și sănătății pacientului dacă nu se acordă ajutor medical”, a explicat Oleg Țurcanu, șeful Centrului Comunitar de Sănătate Mintală Ciocana.
Cum pot fi psihiatrii mai aproape de oameni
În prezent, Centrul Comunitar de Sănătate Mintală consultă pacienții cu maladii mintale la sediul instituției, deoarece nu au o echipă mobilă multidisciplinară, o mașină pentru deplasări, echipament medical și resurse financiare. Deși psihiatria comunitară este foarte dezvoltată în țări precum Olanda, iar medicii ar trebui să stea mai mult pe lângă beneficiari, Moldova este la o fază embrionară și nu se știe când vom ajunge la nivelul celor din Europa. Medicii psihiatri nu merg acasă la bolnavi și răspund chemărilor doar dacă sunt grave, iar acestea de cele mai multe ori vin din partea Spitalului de Urgență din Chișinău. „Avem nevoie de o echipă mobilă formată din cel puțin trei medici, care să meargă acasă la pacienți. Echipa poate veni la chemarea rudelor sau a străinilor. Dacă am avea o echipă pe roate am evita acutizările și pe străzi nu ați mai vedea oameni cu un comportament neadecvat. Pacientul are nevoie să meargă la medic, să-și perfecteze pașaportul etc. Multe lucruri s-ar rezolva dacă am avea o echipă mobilă. Noi suntem gata, avem pregătirea necesară și putem lucra în echipă. Nu cred că în Moldova nu se pot găsi cinci mașini. Nu suntem boieri, ne putem duce și cu un Jiguli”, a precizat Țurcanu.
Dacă ar exista echipe mobile, atunci acestea nu ar avea timp să stea la sediul Centrului, deoarece sunt mulți oameni care au nevoie de asistență psihiatrică.
Povară pentru familie
Potrivit expertului, moldovenii care spun că sunt îngrijorați de comportamentul bolnavilor mintali s-ar simți degrabă deranjați de acesta, iar deseori pacienții cu dereglări psihice sunt maltratați de către celelalte persoane. „Cei considerați sănătoși comit cele mai multe acte de huliganism și sunt agresivi. Pacienții cu maladii mintale sunt bătuți de trecători, polițiști și chiar familie. Ei sunt victime. De ce? Dacă el e bolnav. Ne spun rudele că el face ceva, dar când mergem la fața locului – el nu face nimic. El stă acolo și nu poate ține o lingură în mână, dar rudele spun că vor să le bată. Spun asta, deoarece nu vor să-l vadă”, povestește Oleg Țurcanu.
Centrele comunitare de sănătate mintală sunt finanțate din bugetul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Aceste instituții se subordonează asociațiilor medicale teritoriale, adică policlinicilor de sector.