Moldova autentică, descoperită în cadrul foto-turului „Gustar Experience”

Fotografi din patru țări au descoperit frumusețea Moldovei prin natura, gastronomia și oamenii ei, completându-și astfel portofoliul de imagini turistice cu patrimoniul cultural al țării.

Fotografi din Moldova, România, Italia și Franța au călătorit timp de șase zile prin țara noastră în cadrul foto-turului „Gustar Experience”, organizat de USAID Moldova și găzduit de jurnalista Nata Albot. Cei 11 fotografi, dintre care 7 din Moldova, doi din România, unul din Italia și altul din Franța, au avut misiunea de a redescoperi atracțiile turistice și gastronomice locale, dar și de a-i instrui pe tinerii fotografi moldoveni în materie de fotografie turistică.

13962799_1262637617113613_6865580898061211122_o
Fotografii s-au urcat pe un deal format din paleți de paie, descoperit pe drum. FOTO: Tudor Voinovan

Moldova, văzută frumos de turiști

Turul fotografic „Gustar Experience” a început luni, 1 august 2016, cu vizitarea Castelului Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, urmat apoi de câte un popas la stâna de oi unde se produce brânza de Popeasca din raionul Ștefan Vodă, la vinăria Etcetera din Crocmaz, la Casa Olarului Vasile Goncear din satul Hoginești, Călărași, la muzeul Casa Părintească din satul Palanca, raionul Călărași, la gospodăria agricolă care cultivă plante aromate, mure și fructe din satul Bahmut, la Mănăstirea Zăbriceni din Edineț, la lacul Costești-Stânca, satul Cuhnești, la dealul țiganilor din Soroca, satul Clișova-Nouă, Orheiul Vechi și s-a încheiat sâmbătă, 6 august 2016, la Festivalul Gustar.

Turul a avut loc în luna august, deoarece în popor mai este numită luna lui gustar și este o perioadă bogată în culori și gusturi pentru a explora Moldova. Participanții au mizat pe peisaje, oameni, gastronomie și experiențe personale. Itinerarul turistic a fost gândit și selectat de Nata Albot.

„Oamenii aleg tot mai puțin vacanțe all-inclusiv și tot mai mult caută experiențe. Moldova are de oferit experiențe celor care vor să o descopere. Problema cea mai mare cu care ne-am întâlnit noi în această călătorie este că fotografii din Moldova nu-și cunosc țara, dar și-au descoperit-o. Misiunea noastră și a tuturor este să-i ajutăm în primul rând pe cetățenii noștri să-și redescopere țara, să se reîndrăgostească de ea și să fie capabili să o comunice altora. După care să-i îndrăgostim și pe ceilalți”, a spus Nata Albot.

13667934_1262637643780277_4653886817801011170_o
Gospodarul care cultivă mere, din satul Palanca FOTO: Andrei Paul

Povești ascunse

Fotografii au imortalizat frumusețea țării noastre și au descoperit tradiții, bucate tradiționale, oameni și poveștile lor de viață. Aceștia au avut parte și de multe experiențe inedite, neplanificate din timp, pe lângă obiectivele trasate în itinerar. Ei s-au oprit în satele Moldovei, unde au vizitat livezi de mere, gospodăriile oamenilor, animale, păsări, lanuri de paie și tot ce-i autentic. În cadrul prezentării de totalizare a evenimentului, aceștia au ales câte o fotografie din miile realizate și ne-au vorbit cum văd țara noastă și ce caută turiștii din afară.

13909168_1262637587113616_6622992807087799232_o
Olarul Vasile Goncear din satul Hoginești. FOTO: Olesea Kuralova

Fotograful Andrei Paul din orașul Brașov susține că Moldova trebuie să-și promoveze produsele autentice și să nu le caute pe cele importate, deoarece anume satele cu drumuri pline de colb sunt căutate de turiștii străini. El a fost impresionat de familia Vdovicenco din satul Palanca, care are o livadă de mere de 4,5 hectare, iar din fructe prepară gemuri și dulceață. „Am ales această fotografie pentru că e curată și reprezintă Moldova. Au o casă tipică, năframa ca model popular, iar omul e foarte natural, este el”, a afirmat Paul.

13925811_1262637710446937_6660245027437146822_o
Grupul de copii din satul Palanca. FOTO: Cristina Gold

Alți fotografi au fost emoționați de melodiile cântate în limba română de copiii din satul Palanca, care au origini ucrainene și vorbesc preponderent limba rusă acasă. Aceștia au întâmpinat oaspeții în straie naționale, cu pâine caldă, dulceață de cireșe servită pe frunze de cireșe și apă din fântână. Tatiana Popa, inițiatoarea muzeului Casa Părintească, este o legendă vie a Moldovei datorită covorului în bumbi pe care-l țese și cărții de plante aromate. Femeile din sat au pregătit cartoflence, ghiveci din tomate verzi, alivancă și dulcețurile casei. Fotografii au mai mers în vizită la familia Rață, care are o fermă de vaci și produce brânză, lapte, chișleac și alte bunătățuri.

13923250_1262637593780282_4343434582318404025_o
Stâna de oi din satul Popeasca, raionul Ștefan Vodă. FOTO: Stefano Zuliani

Stefano Zuliani, fotograf din Italia, a fost motivat să participe la turul fotografic de prietena sa care este originară din Moldova. „Mi-am dorit să cunosc tradițiile, gastronomia și țara din care provine prietena mea. Am fost impresionat de stâna din satul Popeasca și de Mariana, proprietara acesteia”, mărturisește italianul. Gospodarii din satul Popeasca au 200 de oi și capre, iar din lapte produc brânză cu adaos de mărar, ardei roșii și pătrunjel.

13909279_1262637740446934_8752182834861854575_o
Mama lui Alexei Vidrașco, femeia cu șase copii din satul Cuhnești. FOTO: Fabien Laine

În grupul de participanți au fost și fotografi specializați în fotografia vinului și bucătăriei. „Un tur fotografic în Moldova m-a atras pentru că nu știam nimic despre această țară. Am vrut să cunosc gastronomia și vinurile moldovenești, deoarece sunt fotograf specializat și pasionat de acestea. Am rămas surprins să descopăr povestea de viață a doamnei Lidia din satul Cuhnești, mamă a șase copii, care a găzduit și hrănit, timp de zece zile, toți tinerii care au participat la un festival de sculptori, organizat de fiul său”, mărturisește fotograful Fabien Laine din Franța. Alexei Vidrașco, fiul femeii, este profesor la școala de artă din satul natal Cuhnești, iar pentru al treilea an consecutiv își invită colegii sculptori într-o tabără, unde împreună creează lucrări din lemn care rămân în satul său.

13923873_1262637763780265_468812289014049796_o
Fetița care privește peste gard la gâște. FOTO: Mihai Stamati

Aceștia au mai povestit despre stâncile de la Orheiul Vechi, gustul natural al roșiilor crescute în Moldova, oalele făcute de Vasile Goncear, gustul brânzei de oi, mierii de albine, plăcintelor, sarmalelor cu bulgur și despre copilăria de altădată surprinsă de Mihai Stamati prin ochii unei fetițe din satul Butuceni care privea curioasă la gâștele din drum.

13920990_656745011155641_9046178668799695510_n
Pe râul Nistru. FOTO: Teo Voinovan

Turiștii descoperă destinațiile din țara noastră prin imagini, care sunt cruciale pentru un brand de țară, crede Diana Lazăr, vicedirector al proiectului USAID Moldova. „Ne-am propus să consolidăm abilitățile fotografilor locali și să creăm o bază de fotografii reprezentative, care pun în valoare cele mai frumoase atracții turistice, precum și atuurile unei experiențe veritabile. Mai mult decât atât, fotografii de peste hotare care au participat la Gustar Experience servesc drept mesageri pentru promovarea Moldovei ca destinație turistică în țările de origine”.

13925197_850628948402290_2808484455601541727_n
Femeile confecționează un covor la războiul de țesut, în satul Clișova Nouă. FOTO: Fabien Laine
IMG_1504
Festivalul de sculptură din Cuhnești. FOTO: Nata Albot

Precizăm că începând cu anul 2013, cu sprijinul USAID CEED II și USAID Moldova, au fost realizați pași importanți pentru brandingul, poziționarea și promovarea Moldovei ca o nouă destinație turistică. „Pomul Vieții” a fost lansat drept brandul turistic național al țării noastre, cu sloganul Descoperă căile vieții.

Brandul turistic al Republicii Moldova a fost lansat pe 20 noiembrie 2014 Sursa foto
Brandul turistic al Republicii Moldova, Pomul Vieții, a fost lansat pe 20 noiembrie 2014 Sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *