Când copiii se adună la groapa de nisip încep să fac ordine pe-acolo, se fac ierarhii, se stabilesc sarcini și, la un moment dat, vine unul și zice: „băi, tu nu mai ai voie să te joci aici, du-te și te joacă în altă parte!” Sau protestează violent când vine cineva și vrea să facă un pic de liniște, să nu se mai certe ca chiorii: „Aici e locul de joacă pentru copii, tu du-te la locul de joacă al tău”.
Copiii inventează limbile lor și codul lor. Păsărește, papagalicește și spun că e o limbă a lor, deși îi înțelegi ce zic. Dacă le spui că te-ai prins, devin agresivi imediat: „Nu știi tu despre ce vorbim aici!” Așa și cu ăia care o dau cu limba moldovenească în sus și-n jos, în timp ce vorbesc într-o română cu accent hazliu. Și-apoi inventează chestii, că imaginația copiilor e debordantă: „Noi suntem aici, la locul ăsta de joacă, încă înainte de a se construi blocul. Voi ăia de la scara B nici nu existați când ne jucam noi aici”.
Copiii nu acceptă implicarea adulților în jocul lor. Fac câte ceva și se duc să se laude. Dar nu acceptă indicații de la oamenii mari. Au o neîncredere crasă în oamenii mari și sunt constant supărați pe ei că-i întrerup din joacă. „Nu vine nimeni să ne explice nouă aici cum să ne jucăm”. Copiii nu se pot uni într-un țel comun decât atunci când e să arunce cu pietre în geamul vecinilor. În rest, nu pot construi nimic în grup, că fiecare se crede mai deștept decât celălalt. Doar în cărțile făcute pentru adulții proști copiii fac o plută și pleacă în aventuri împreună. În realitate, copiii nu pot face decât să se certe pe jucării.
Și când vine unul cu jucării noi și scumpe, pentru că tac-su are bani, este privit cu invidie și curiozitate. Apoi, dacă nu-i lasă și pe ceilalți să se joace cu ele, devine un paria: „Lasă că ne jucăm mai bine cu astea ale noastre”.
O societate de copii nu evoluează, pentru că locul de joacă se resetează constant a doua zi. Uitați-vă un pic la Moldova și spuneți că nu este exact la fel ca în urmă cu 25 de ani. Aceleași discuții unioniste, același pericol rus, alți proști care se ceartă pe limba moldovenească, istoria moldovenească și continuumul-spațiu timp moldovenesc, aceeași idee cu imperialismul românesc (cât de cretin să fie ăla, jandarmul român abia poate face ordine la el în țară). Între timp adulții din jur au îmbătrânit și deja nu mai suportă gălăgia. Cel mai bătrân e pensionarul senil de la Moscova, care încă are impresia că e 1945 și poate amenința lumea cu tancurile. Și devine neliniștit, că nu are cu cine discuta, că toți au minte de copii. În partea ailaltă, nu vă faceți griji, la București e un tânăr care abia a făcut 20 de ani. Îl interesează muierile și banii și nu vrea să se joace cu copiii. Dacă i se bate obrazul, mai dă câte ceva din jucăriile care nu-i mai trebuie și sfaturi pline de condescendență: „nu vă mai certați măi, fiți cuminți că se supără moșu și tot voi o să aveți de suferit”. Se inflamează rapid când îl face cineva prost, știe istorie pe jumătate și ar sări în apărarea ălora mici dacă nu cumva trece una cu țâțe mari prin preajmă și are alte interese.
Soluția pentru Moldova ar fi maturizarea, iar aia e un proces natural și neplăcut. Să înceapă să vadă și restul planetei de dincolo de locul de joacă, să înțeleagă că nu poți să faci ceva durabil dacă nu cooperezi cu idiotul de lângă tine și, peste vreo câțiva ani, când o să aibă vârsta legală pentru așa ceva, să încerce și o uniune cu România, dacă i se mai pare sexi țara asta.
M-ai intrigat, Ovidiu, am fost nevoit sa dau o raita la groapa de nisip nume.ottomotor.ro/ro?search=eftimie&type=text