O femeie dintr-o suburbie a Chișinăului îşi hrăneşte cei trei copii ai ei din bani pe care îi câştigă din cerşit, pentru că nu are cu cine-i lăsa ca să muncească. Cei de acasă şi rudele ştiu că aceasta spală vasele la o cafenea din Chişinău – un post de muncă pe care și l-ar dori, dar pe care nu-l are.
Pe Elena P. am găsit-o cerşind în centrul Capitalei. Modestă de fire, cu mâna întinsă, stătea rezemată de un perete. Alături, doi pici minunaţi, se jucau de-a ascunsele printre copaci şi maşinile parcate pe trotuar. De aproape un an, pe vremea caldă, aici este „locul de muncă” al femeii.
Mamă la doar 18 ani: „Mi-e rușine că nu am ascultat-o pe mama”
A refuzat să-şi spună numele complet ori să fie fotografiată. Îi este ruşine. „Ştiu că nu e ruşine să cerşeşti, o ruşine mare ar fi să fur, dar… totuşi. Mi-i ruşine că atunci când a trebuit, nu am ascultat-o pe mama. Nu am mers să fac o şcoală, să capăt o meserie, să pot să-mi câştig mai cu uşurinţă o bucăţică de pâine, dar m-am măritat. Eram copil atunci, uite acum dacă aş fi…”, suspină din adâncul inimii Elena.
S-a căsătorit devreme, la doar 17 ani. Soţul nu i-a mai permis să urmeze vreo şcoală de meserii, pentru că „locul femeii e la bucătărie şi să crească copii” – aşa îi spunea.
După un an de la căsătorie, la doar 18 ani, a născut-o pe Marina. Lucrurile păreau să se desfăşoare normal, liniştit, chiar dacă aveau multe lipsuri în familie. Peste doar 2 ani, l-a adus pe lume pe Ionel. „A fost o sarcină neplanificată, dar am decis să păstrăm copilul. Şi pentru că ne lipseau multe, Victor, soţul, a decis să meargă cu alţi bărbaţi din sat la muncă în Federaţia Rusă. De atunci au început şi problemele în familie”, ne spune femeia.
Singură, cu trei copii
Şi dacă în primele luni după ce plecase mai trimetea câte un ban acasă, în celelalte a uitat de familie. După aproape un an, s-a întors fără vreo para chioară. „Mi-a spus atunci că nu a putut să-mi trimită şi că urma să ajungă acasă cu toţi banii, doar că i-a furat cineva pe drum. L-am crezut, pentru că mai auzisem asemenea cazuri. El însă m-a minţit. Am aflat asta mai târziu, tot de la amicii cu care plecaseră. Toţi banii pe care îi câştiga, îi cheltuia pe nimicuri, băutură, mâncare bună. De copiii de acasă nu-şi amintea să le trimită ceva”, suspină Elena.
Chiar şi aşa, Elena decide să mai dea viaţă unui copil şi îl naşte pe Andrieş. „El a plecat la Moscova când eu eram însărcinată. Nu a mai venit nici când am născut sau botezat băiatul. Ne mai suna din când în când şi ne mai trimetea câţiva bănuţi … nu mulţi tare, aşa cât să ne ajungă de pâine. Când a împlinit băiatul un anişor a venit acasă. Era foarte schimbat şi violent. Nu puteam să-i spun nimic ori să-l întreb ceva. Atunci am şi fost bătută pentru prima dată. S-a întâmplat în prezenţa copiilor. Cearta s-a luat de la faptul că i-am spus că îmi este greu de una singură şi că nu am cu ce să cresc copiii aceştia, să mă ajute şi el. Atunci mi-a reproşat că: „Tu ai plodit copiii, tu bate-ţi capul de ei”. Şi-a luat tălpăşiţa şi a plecat. De atunci, nu mai ştiu nimic de el, doar ce mai aud de la sătenii care au plecat împreună cu el. Nici la divorţ nu am dat pentru că şi acolo trebuie bani”, susţine mama celor trei copilaşi.
Bani din cerşit şi câte vreun ajutor social unic
Singurii bani care ajung acum în casa femeii sunt cei câştigaţi din cerşit şi din vreun ajutor social unic. Chiar şi aşa, face tot ce-i stă în puteri ca micuţii să fie curaţi, educaţi şi să nu se culce flămânzi. „Sunt sărac îmbrăcaţi, dar curaţi. Uite, îi vedeţi şi dumneavoastră. Îi îmbrac de la piaţa cu haine de mâna a doua. Sunt lucruri bune acolo şi nu mi-i ruşine să spun. Să merg acum să-mi caut ceva de lucru nu pot. Doar cea mare fetiţă e la şcoală, aceştia sunt de grădiniţă, dar nu mi-i primesc pentru că îmi zic că nu sunt locuri. Nici nu pot să-i dau … trebuie bani pentru asta, iar eu nu îi am. Îi iau şi eu pe unde mă duc şi ne hrănim împreună. Ştiţi, trecătorii niciodată nu ne-au mustrat de ce cerşim. Poate unii fac din asta o afacere, am auzit de asta, dar noi suntem nevoiţi să o facem din sărăcie, să-mi hrănesc copiii. Nu câştig mulţi bani, dar badaproste … îmi ajunge de pâine. Încă puţin şi vor merge şi ei la şcoală. Acolo cu siguranţă că se vor duce pentru că trebuie să înveţe”, zâmbeşte Elena.
Chiar şi aşa, nu se plânge de greutăţi. Se roagă doar pentru sănătate şi pace. „Acum îmi este mai greu, cât copiii sunt mai mici, dar vor creşte şi îmi va fi mai uşor. Sunt sigură de asta”, conchide optimistă femeia.