O tânără din Moldova povestește cum e să faci voluntariat în Kenya

A plecat în Africa pentru a ajuta copii din familii social-vulnerabile. O moldoveancă ne-a povestit despre cum e să faci voluntariat în Kenya și cum e să trăiești pe continentul african timp de o lună.

FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală

Alina Cataragă are 22 de ani și este studentă la Drept. Tânăra e pasionată de voluntariat și de mult timp își dorea să ajute copiii de pe continentul african. „Ideea de a pleca în Kenya mi-a venit cu 5 ani în urmă după ce am rămas impresionată de lectura cărții «Regina albă în Țara Neagră» de Louise Soltau-Monod. M-a motivat foarte mult exemplul eroinei care ajuta oamenii. Mi-am dat seama că vreau să plec în Africa”, își amintește Alina.

Drumul spre Kenya nu a fost însă atât de ușor. În tot acest timp a citit mult despre Africa și și-a întocmit o listă cu organizațiile care ajung acolo. „Abia cu un an în urmă am găsit niște persoane din Ucraina care activează ca voluntari în Kenya. Am plecat împreună cu ei, dar am fost susținută financiar și moral de prieteni, pentru că din banii mei nu mai ajungeam vreodată”, a spus tânăra.

Un profesor din Kenya câștigă 80 de dolari

Alina a rămas impresionată de oamenii întâlniți și s-a simțit în Kenya ca acasă. Timp de o lună, ea a predat lecții de educație moral-spirituală copiilor din familii social-vulnerabile la o școală din localitatea Porini. Această experiență a făcut-o să cunoască mai bine sistemul educațional din Kenya, precizând că un profesor are un salariu de 80 de dolari și duce un trai minim de existență. „Acolo există doar clasa socială a bogaților și cea inferioară a sărăcilor. Clasa de mijloc nu există. Poate să trăiască unul sărac și altul bogat chiar alături, dar bogații nu îi ajută. În schimb săracii se ajută foarte mult între ei. Ei știu cum e să nu ai și cum e să fii flămând”, ne-a povestit Alina.

FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală

În Kenya noaptea e periculos, de aceea, Alina se întorcea de la școală până înnopta. Dar transportul public a impresionat-o cel mai mult. „Șoferii autobuzelor negociază prețul cu pasagerii. La stație, șoferul coboară și îi întreabă pe aceștia cât vor să plătească. Fiecare persoană achită diferit pentru călătorie, după cum se înțelege cu șoferul, iar oamenii nu se îmbulzesc”, mai spune tânăra. De fapt, negocierea prețului pentru călătoria cu transportul este ca o carte de vizită a locuitorilor Kenyei – dacă nu negociezi, înseamnă cu nu îi respecți. Acest lucru însă nu înseamnă confort sau calitate: „Majoritatea autobuzelor sunt vechi și produc mult zgomot. Ai impresia că mergi într-un tractor. Și le mai place să cânte muzica foarte tare, încât nu mai auzi nimic”.

Pietrele sunt jucăriile copiilor din Kenya

Copilăria în Kenya este diferită de cea a copiilor din Europa. Cei mici din familiile sărace nici nu cunosc cum arată jucăriile, aceștia jucându-se cu pietrele. Tânăra susține că mare le-a fost mirarea și bucuria copiilor atunci când împreună cu alți voluntari au amenajat un scrânciob la școală, au adus nisip pe teren și le-au dăruit și niște jucării.

FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală

„Din experiența din Moldova nu am văzut asemenea reacții. Copiii din Kenya sunt mai sensibili, au nevoie de dragoste. Se bucură de orice moment. Ei vor mai multă dragoste decât bani și lucruri. Majoritatea din ei umblă în aceleași haine care sunt găurite de ani de zile”, a mai spus tânăra voluntară.

FOTO Arhivă personală

Din cauza sărăciei, pâinea și locurile de muncă au devenit un lux

Alina Cataragă ne-a povestit că din cauza sărăciei, oamenii de acolo nu au locuri de muncă și lucrează mai mult cu ziua. „Când mă duceam la școală, treceam pe lângă două fabrici unde oamenii stăteau în rând, așteptând ca să se elibereze un loc de muncă. Mulți supravețuiesc confecționând brățări sau crescând fructe pe care le vând turiștilor”.

De fapt, turiștii sunt văzuți ca pe o sursă de venit. „Și-au format un stereotip că dacă e turist, pot să se apropie și să ceară bani și acesta o să-i dea”, ne-a spus tânăra.

Mulțumiți de puținul pe care îl au

„Deși nu au multe, ei sunt mulțumiți de ceea ce au. Când mergi pe stradă toți te salută și îți spun «jambo», adică «salut», deși nu te cunosc. Când îi întrebi cum o duc, ei îți răspund «Bine», deși nu au ce mânca. Unii din ei mănâncă o dată pe zi sau poate deloc. După vizita din Kenya, am înțeles că țara noastră e bogată. Oamenii nu prețuiesc ce au. Ar fi bine să nu ne plângem pe viață”, crede tânăra.

FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală

Alina Cataragă are de gând să se reîntoarcă în Kenya pentru a ajuta populația de acolo. „Acesta a fost visul meu pe care de foarte mult timp am căutat să îl realizez. Planific să ajung în Kenya pentru o perioadă mai mare de timp – pe 3 luni sau jumătate de an. Vreau să îi ajut, să le fiu alături”, conchide tânăra.

Lasă un comentariu