Votul uninominal ar putea duce la anularea celor 100 de milioane de euro acordate Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Conform unui proiect de rezoluție susținut de Partidul Popular European modificarea sistemului electoral din Republica Moldova este de natură să stârnească îngrijorare, iar finanțarea europeană ar trebui suspendată până în momentul în care o comisie a Parlamentului European va analiza implicațiile acestor modificări. Bugetul Republicii Moldova pentru anul 2017 depinde în proporție de 25% de asistența financiară externă.
Politica de la Chișinău și banii europeni
Partenerul Partidului Popular European (PPE) în Republica Moldova este Partidul Liberal Democrat (PLDM) cu statut de membru observator, iar Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) condus de Maia Sandu intenționează să se alăture PPE. Asistența macro-financiară de 100 de milioane de euro a fost acordată printr-o rezoluție a Parlamentului European din 4 iulie 2017, fiind condiționată de respectarea principiilor democratice și ale statului de drept. Acordarea acestor bani a fost susținută de social-democrații europeni care au drept partener la Chișinău Partidul Democrat aflat la guvernare.
[infobox maintitle=”100 milioane EURO” subtitle=”ar putea pierde Republica Moldova din cauza adoptării votului mixt” bg=”red” color=”black” opacity=”off” space=”30″ link=”no link”]
De ce s-a supărat PPE
Proiectul de rezoluție ce va fi dezbătut de Parlamentul European afirmă îngrijorarea față de modificarea sistemului electoral prin adoptarea votului mixt. Documentul amintește faptul că în avizul consultativ al Comisiei de la Veneția au fost exprimate îngrijorări față de riscurile de influențare a candidaților, desenarea circumscripțiilor electorale pentru votul uninominal și limitele prea ridicate de accedere în legislativul de la Chișinău pentru votul pe liste. Faptul că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat modificarea sistemului electoral în ciuda avizului negativ al Comisiei de la Veneția și a recomandărilor Comisiei Europene îi face pe reprezentanții PPE să solicite suspendarea asistenței financiare europene. De asemenea este solicitată înființarea unei comisii de 5 membri care să alcătuiască un raport despre modificarea sistemului electoral din Republica Moldova.
Îngrijorare față de regimul oligarhic
Eurodeputații se mai declară „serios îngrijorați de concentrarea în continuare a puterii în mâinile elementelor oligarhice, întărind astfel relația foarte dezavantajoasă a puterii politice și economice care le revine”. De asemenea, autorii rezoluției își exprimă dezamăgirea „cu privire la faptul că sprijinul pentru calea europeană a țării, care a fost susținut pe parcursul mai multor ani atât de puternic de autorități, a scăzut drastic din cauza persistenței corupției, a capturării statului, a instituțiilor slabe și ineficiente și a incapacității de a răspunde nevoilor și preocupărilor de bază ale cetățenilor obișnuiți”.
Textul integral al proiectului de rezoluție îl puteți citi aici.
Nu fiți naivi, toată zarva e din cauza că PPE o susține pe Maia Sandu și această Platformă Europeană îi creează drum spre putere, s-a implicat dej ași UE în jocurile politice de la Chișinău,păcat că cei din UE nu știu că Maia a rămas scula fidelă a lui Vlad Filat.