Vizita Patriarhului Kiril al Rusiei la București nu înseamnă că România a intrat în sfera de influență a Moscovei. Legăturile dintre cele două biserici sunt mult prea vechi și iar legăturile dintre creștinii ortodocși sunt de altă natură pentru a permite o astfel de vulgarizare.
Să ne amintim de faptul că țarul Ivan cel Groaznic a primit traducerea în slavonă a Nomocanonului lui Vlastares de la voievodul Alexandru Lăpușneanu – manuscris care în prezent se găsește în Ucraina. Un exemplu practic al țesăturii ortodoxe: tradiția bizantină transmisă spre est prin intermediul românilor.
Exact același lucru se întâmplă acum cu vizita Patriarhului Kiril al Rusiei la București – după ce acesta a lipsit de la Sinodul Bisericilor Ortodoxe din Creta se încearcă o rearanjare a vocii ortodoxiei. Spre deosebire de celelalte confesiuni creștine ortodocșii mențin tradiția sinodală – altfel spus parlamentară: fiecare biserică are dreptul de a fi ascultată. Iar vocea ortodoxiei nu prea este auzită în ziua de azi.
Însă nu există nici un pericol ca Patriarhul Kiril să ”devieze” România. Chestiunile în dispută între cele două biserici sunt mult prea actuale pentru ca să fie posibil așa ceva (asta doar dacă ne gândim la Mitropolia Basarabiei). România rămâne pe mai departe în NATO și UE, în ciuda isteriilor care văd în vizita Patriarhului Kiril la București o deschidere nepermisă către Rusia. Cine va urmări cu atenție mesajele de la București se va lămuri în privința asta.
Interesant este punctul comun găsit pentru această vizită: suferința creștinilor ortodocși sub regimul comunist. O istorie comună ignorată și trecută sub uitare, prea puțin discutată în spațiul public. Libertatea de conștiință face parte dintre drepturile omului și crimele comise de comuniști împotriva acestei libertăți nu trebuie uitate, creștinii ortodocși nu au fost protejați.
(O analiză mult mai complexă și mai extinsă a vizitei Patriarhului Kiril la București puteți citi aici.)