Săptămâna viitoare, în perioada 22-26 noiembrie, la București va avea loc cel mai important târg internațional de carte din România, Gaudeamus. Pe lângă multe apariții editoriale noi, în cadrul evenimentului va fi lansat și un nou roman al jurnalistului și scriitorului Pavel Păduraru, „Moartea lui Igor Alexandrovici”, despre care autorul a anunțat pe Facebook în ultimele sale postări. „În aceste clipe se tipărește prima carte despre furtul miliardului. Sper să nu se strice mașina de tipărit”, a scris el pe 3 noiembrie. Cel mai probabil, mașina de tipărit nu s-a stricat, de aceea n-am putut să nu-i solicităm un interviu lui Pavel Păduraru, pentru a-l întreba ce legătură are cartea sa cu frauda bancară de la Chișinău.
În ultimele săptămâni, i-ați tot zădărât pe cei care vă urmăresc pe Facebook că în curând vor afla totul despre furtul miliardului. Iar pe 3 noiembrie, ați dezlegat misterul – este vorba despre lansarea unei cărți. Ați putea să dezvăluiți și cititorilor noștri ce vor afla din această carte?
N-am zădărât pe nimeni. Dădeam doar de înțeles că voi anunța prin noiembrie nu cum a dispărut, dar unde anume s-a pierdut miliardul. Totuși, nu acesta este subiectul principal al cărții. „Moartea lui Igor Alexandrovici” este un roman despre efectele asupra mentalității și spiritualității noastre produse de minciună – un viciu care s-a transformat în lumea modernă într-un mod de viață. Dacă mă întrebați ce vor afla cititorii, pot să vă asigur că fiecare va afla ceea ce va dori să înțeleagă din această poveste încâlcită, care mie, ca autor, mi-a făcut mulți peri suri.
De ce v-a făcut peri suri?
Pentru că lumea în care trăim este mult mai hidoasă și lipsită de suflet decât crezusem eu cândva. Când am înțeles acest lucru, am rămas derutat și dezamăgit într-o măsură oarecare… E ca și cum ai investi ultimii bani într-o casă, care a doua zi s-ar prăbuși. Ok, hai să trecem la altă întrebare, ca să reușim să discutăm mai multe.
Volumul dvs. este tipărit la editura Paralela 45, în colecția „Avanpost” (colecție care include cărți de ficțiune). Totuși, cât din acest roman reprezintă ficțiune și cât istorie sau documentaristică?
În afară de unele evenimente politice concrete și unele catastrofe, tragedii sau crime despre care vorbesc în roman și care chiar au avut loc în lumea noastră, totul e ficțiune. Cititorului îi va fi foarte lesne să facă diferență între acestea, deoarece în primul caz numele sunt reale: Ceaușescu, Maliki, Gaddafi, Bush sau alții. E adevărat că s-au strecurat nume reale și în cadrul ficțiunii, dar într-o lume a haosului totul e posibil. Ca atare, noi nu ne deosebim cu nimic de rinocerii lui Ionescu, care au pierdut darul de a gândi. Chiar dacă citim cărți, privim filme și scriem lucruri deșțepte pe internet, noi ne lăsăm gândiți de alții. Din toate astea rezultă nimicnicia noastră, din păcate. Suntem niște oameni frumoși cu suflete de muscă. Cred că v-am plictisit și ar trebui să mă opresc…
Nu, vorbiți.
Văd că ați căscat.
Îmi pare rău, am lucrat până târziu…
Și eu lucrez toată noaptea, și mai casc și eu, adică nu-i bai. Am glumit, să am iertare.
Scriitorul Dumitru Crudu zice că „Moartea lui Igor Alexandrovici” este un roman al tranziției „care ascunde în adâncurile sale şi un protest faţă de manipularea din toată lumea de azi, zicându-ne că aşa nu se mai poate”. E vorba despre manipularea maselor de către politicieni sau despre manipularea interpersonală?
Protestul față de manipulare nu se ascunde în adâncuri, ci stă la suprafață, în fiecare pagină a cărții. Este vorba despre manipularea atât politică, cât și informațională, individuală și sentimentală, națională și globală. Însăși manipularea este, prin esență, o minciună diplomatică, o minciună inteligentă, care te fură din realitate și te aruncă în cea mai ispititoare mlaștină a iluziei. Iată de ce o parte din noi cred că raiul e în Europa sau America, iar alții văd Kremlinul acoperit de îngeri. Și în timp ce tot pământul luptă pentru „drepturile omului”, oamenii contează cel mai puțin în calculele celor care guvernează lumea. Astăzi, omul are însemnătatea furnicii alea pe care dvs. ați călcat-o din întâmplare și fără regret pe drum încoace…
Când cartea va ajunge la Chișinău?
Sper că vom reuși să o lansăm la Chișinău prin decembrie, pentru că-mi spunea un oficial că tot Parlamentul o va cumpăra (râde). Cu atât mai mult, cu cât printre personajele romanului se numără și nume mari din politica noastră. Nu mă întrebați despre cine e vorba, că n-am să vă spun.
Care e publicul țintă al romanului – omul supărat pe sistem sau omul din sistem?
Niciodată n-am putut răspunde la întrebarea pentru cine scriu. Habar n-am. Când scriu, nu mă gândesc sub nicio formă la un public țintă. Îmi pare la fel de alogică această preocupare, ca și cum mi-aș frământa mintea ca să-mi dau seama câți oameni îmi vor veni la înmormântare. Eu scriu pentru toată lumea – și pentru Igor Dodon, și pentru Dorin Chirtoacă, și pentru Jose Mujica, și pentru Vlad Plahotniuc, și pentru Donald Trump, și pentru Kim Jong-un, și pentru alcoolici, și pentru oameni de afaceri… Nu depinde de mine cine va vrea să mă citească.
V-ați dori ca „Moartea lui Igor Alexandrovici” s-o citească cineva anume de la Chișinău?
Cineva anume a citit-o deja și mi-a spus că e o carte de tot rahatul. De la Chișinău? Aș vrea s-o citești dumneata și să-mi spui dacă nu ai regretat că ai făcut acest interviu.
Dar cine a citit-o deja?
Din păcate, am uitat cum îi zice omului aceluia. Nu l-am mai văzut de atunci. Dacă îmi voi aminti, am să vă anunț neapărat.
La începutul cărții scrieți că ea n-ar fi apărut niciodată, dacă în seara de 17 aprilie 2015 n-ați fi intrat în taverna grecească „Opa”. Ce s-a întâmplat în acea seară?
Nimic nu s-a întâmplat, în afară de faptul că am întâlnit în tavernă un soldat rus, care mi-a schimbat radical viața…
Un soldat… rus?
Da.
Și cum v-a schimbat el viața?
Radical, după cum vă spuneam. De fapt, nu el mi-a schimbat-o, dar întâlnirea cu el. Dvs. nu vedeți nicio deosebire între mine, ăsta de la masa noastră, și cel care am fost acum 2 ani, dar eu sunt cu totul alt om.
Cine e soldatul și ce ați vorbit cu el?
Offf… Deontologia nu-mi permite să divulg asemenea informații, pentru că a fost o întâlnire de serviciu.
„Moartea lui Igor Alexandrovici” e un roman autobiografic?
Nici cât e negru sub unghie, chiar dacă unul dintre personaje se numește Pavel Păduraru și are câte ceva în comun cu mine. Dar scriind o carte despre manipulare, mi-am permis să încerc și eu marea cu degetul.
În acest caz, de ce întâlnirea cu soldatul a fost decisivă pentru apariția romanului?
Am scris prima variantă a acestui roman în anii 2006-2007, după care am uitat de manuscris. Mi-am amintit de el după 17 aprilie 2015, când am simțit că obosesc de jurnalism și că literatura e mai frumoasă.
Nu vă înțeleg.
Citiți cartea.
Acesta este al doilea dvs. roman, după „Karlik”, care a apărut în 2006 și la fel descria grotescul și absurdul societății. Chiar nu s-a schimbat deloc societatea în acești 11 ani?
Nu-i adevărat. Dacă vă plac termenii ăștia, anume „Moartea lui Igor Alexandrovici” este despre absurdul și grotescul societății. Despre neputința societății de a ține piept modernizării, mai bine zis. Pe când „Karlik” a fost o lumină! O lumină care s-a stins prea repede… Și în acest întuneric a murit Igor Alexandrovici.
Acum vreo 3 ani ați lucrat la o amplă investigație despre escrocherie, „La Hanul Morții”. V-ați inspirat cumva și din acel subiect pentru a scrie romanul?
Scriitorul se inspiră din tot ce trăiește, de aceea nu exclud că la construcția acestui roman și-a adus aportul și activitatea mea de jurnalist de investigație, care mi-a pus în față multă ipocrizie și ticăloșenie omenească. La început, când vedeam că oamenii sunt atât de răi unii cu alții, nu-mi venea să cred. Acum mă mir la fel de tare când descopăr câte un om bun. Este lecția pe care am învățat-o din munca de jurnalist.
În calitate de jurnalist de investigație nu v-ați gândit să porniți pe urmele miliardului furat?
În calitate de om, m-am pornit pe urmele lui și l-am găsit. Cred că am aflat mai mult decât toate rapoartele Kroll și presa de investigație. Miliardul ăsta este o minciună gigantică, despre care nu mai vreau să vorbesc. Am obosit de el, ca și cum te-ar extenua un om urât. Spor la citit, dacă aveți chef.
Vă mulțumim pentru interviu.
Notă: Pavel Păduraru s-a născut pe 9 august 1976 în Chişinău. Este autor al cărţilor de poezie „La braţ cu opoziţia” (Speranţa, 1998), „Îmi pare că-s păduraru” (Biblioteca Tiuk, 2003) şi al romanului „Karlik” (Pontica, 2006). Fondator şi redactor-şef al primei reviste literare web din Republica Moldova, „Lolocur”. În prezent, este jurnalist de investigaţii la ziarul „Timpul” din Chişinău.