Pe cine votăm peste 20 de zile, la alegerile prezidențiale?

Peste exact 20 de zile, adică pe 30 octombrie 2016, vom merge sau vom fi chemați la secțiile de vot pentru a alege un președinte de țară. Actualul șef de stat, Nicolae Timofti, va rămâne în anonimat, așa cum a fost până în martie 2012.

Ca de obicei, scrutinul din acest an va fi unul cu tentă geopolitică – vom fi îndemnați să alegem între „vest și est” sau între „Europa și Asia (Rusia)”. Candidații încearcă din răsputeri să găsească argumente în favoarea lor, iar alegătorii – cei indeciși – se chinuie să înțeleagă care dintre ei n-o să fure de data asta sau o să fure mai puțin.

Rezultatele sondajelor din ultimele săptămâni/luni ne arată că niciunul din candidați nu va câștiga încrederea majorității absolute a cetățenilor, respectiv vom avea turul al doilea de scrutin. Tot aceleași rezultate ne arată – sau, mai bine zis, încearcă să ne convingă – că în turul al doilea ar putea să concureze socialistul Igor Dodon și democratul Marian Lupu. Ținând cont că Lupu este reprezentantul puterii, care este acreditată cu cea mai joasă rată a încrederii din istoria Republicii Moldova, iar Dodon manipulează și joacă o carte periculoasă pentru viitorul Republicii Moldova, în pofida unei campanii bune pe care o are, ne pomenim în aceeași ruletă rusească, doar că în formă ceva mai severă – glontele tot în capul nostru va ajunge.

Dar situația e mai încurcată decât de obicei – nu avem o opoziție proeuropeană clară atât față de puterea coruptă, cât și față de partidele proruse. Și trebuie să realizăm acest lucru. Atât Maia Sandu, cât și Andrei Năstase le-au făcut celor doi un serviciu – s-au înglodat ambii prin declarații contradictorii, iar acum, în plină campanie electorală, sondajele lor nici nu mai contează. În spatele vorbelor înțelegătoare se observă mai degrabă o dorință sadică de a prelua Președinția, decât de a aduce o schimbare începând cu Președinția.

Previziunile politologilor cu privire la schimbările pe care ar putea să le aducă viitorul șef al statului nu sunt dintre cele mai optimiste. Țara este într-o criză economică și socială continuă; imaginea pe plan extern a suferit grav după furtul miliardului, iar aceasta nu se îmbunătățește în ciuda editorialelor pline de patos publicate în presa occidentală de liderii din față și din umbră ai țării. Iar pe fundalul așa-numitei crize a migranților, a alegerilor pentru funcția de președinte al Parlamentului European și a Consiliului European, a ideii de revizuire a politicii de vecinătate a UE va fi foarte greu ca Republica Moldova să se manifeste pozitiv în fața comunității internaționale ca să-și recâștige încrederea. Încredere care a fost până în anul 2014.

Fără un proiect de țară concret, bine structurat și acceptat de oameni, care să prevadă inclusiv stabilirea unui consens privind dezvoltarea țării, această țară nu va avea un viitor normal. Din ceea ce vedem, niciun candidat nu vorbește despre asta – toate declarațiile sunt abstracte: lupta cu oligarhii (slogan strigat de oligarhi), lupta cu corupția (fără comentarii), ajutarea familiilor sărace (populism), unirea cu România (fără o susținere masivă), apropierea de Rusia (am fost până acum depărtați de ea?) etc.

Un lucru este cert – dacă mai există vreo speranță, aceasta este Uniunea Europeană. Așa, căzuți în noroi, ar mai exista o șansă ca UE să nu ne abandoneze. Cine poate trasa acel plan real, puternic și promițător? Probabil, doar un candidat proeuropean. Cine este acesta? Dacă îl identificați, arătați-mi-l, vorba unui diplomat de la Chișinău. Dar nu vă amăgiți.

Lasă un comentariu