13
ian.
2017

Pilda Sfântului Vasile cel Mare pentru basarabeni

De fiecare dată când „liberul arbitru” – matricea iubirii lui Dumnezeu pentru Om – mă convoacă la examenul preliminar al existenței mele aici și acum, mă cuprinde un soi de tristețe pentru faptul că, având Libertatea să aleg între Bine și Rău, am lăsat loc, prin nepăsare, neimplicare, comoditate – Lașității care se manifestă prin tăcere. Iar această muțenie lașă mă îndepărtează de la rostul meu de a fi pe pământ, rost care nu este altul decât de a-mi dobândi dreptul la Mântuire. Din acest considerent și pentru şansa mea de a-mi redobândi asemănarea cu Mântuitorul Nostru, nu o sa tac, ci dimpotrivă, o să strig din toată puterea rărunchilor mei Adevărul, pentru că promisiunile harului lui Dumnezeu oferă puterea ce face ca poruncile legate de sfinţenia lui Dumnezeu să fie o experienţă a libertăţii, nu și una a fricii!

Astăzi suntem în 13 ianuarie 2017 și a trecut o lună din momentul în care a trebuit să avem puterea să ne recunoaștem înfrângerea și să-i dăm Cezarului ce și-a dorit: Puterea sau o parte a ei. S-a întâmplat pe 13 decembrie pe stil nou sau de Sfântul Andrei-ocrotitorul românilor, pe stil vechi, ca semn pentru noi, românii, să ne deşteptăm sau barem să ne trezim din somnul de moarte și din dezbinarea care ne macină.

Nu vreau astăzi să mă aplec asupra activității în cele 30 de zile care s-au scurs de-facto din mandatul tovarășului președinte. S-au grăbit să o facă alții, aducând dezbaterea în derizoriul unei grile de lectură în care instrumentariul analitic este unul fals, pentru că încearcă să scoată din dezbaterea ce se impune chestiunea românismului nostru. Și dacă analiștii, care în loc să-și pună cenușă în cap și să se retragă în liniștea bibliotecii pentru recâștigarea unei minime decențe intelectuale, rămân vocali, o să ne permitem noi, fără patimă, să le reamintim, că au responsabilitatea a ceea ce s-a întâmplat. Responsabilitatea cel puțin pentru faptul, că au căzut în plasa socialiștilor lui Dodon și patrioților lui Usatîi, și au canalizat energiile însetate de dreptate ale românilor care erau pe cale să îmbrace forma unei Mișcări Naționale, într-o direcție greșită prin crearea unui partid de tipar socialist.

Și poate nu ar fi rău să fi avut și noi un partid de stânga, românesc, care și-ar fi asumat rolul de Justițiar, pentru că avem în continuare mare nevoie de justiție socială. Nu asta ar fi fost răul cel mai mare, ci păcatul de a intina Piața Marii Adunări Naționale cu prezența unor indivizi care urăsc tot ce e românesc și care i-au jucat ca la poker, preluând la început discursul, după care au distrus partidul care în loc să spună DA neamului nostru, a alungat tinerii unionişti din piață și a spus DA lui Renato și Igor, care astăzi s-au întors cu spatele… ca să nu spun altfel și lovesc, cu întreg arsenalul care le-a fost pus la dispoziție, chiar în esența noastră ca neam. Dar poate greșim noi… și tovarășul președinte, după ce a decretat cu de la sine putere, că limba noastră e limba moldovenească, a mai dat un decret cu puteri prezidențiale, prin care a anulat cetățenia unui amărât de român, care în postura în care a fost, cea de președinte al României, a făcut ce a făcut și nu ceea ce trebuia… Ei, noi așteptăm în continuare câteva decrete de la Președinția Moldovei și anume:

1. Decretul despre Poştă;

2. Decretul despre Telegraf (Moldtelecom);

3. Decretul despre Energie;

4. Decretul despre Bunăstare, Pensii și Salarii;

5. Decretul despre Dreptate și Adevăr.

Decretul despre Pace a început să fie scris prin închinarea tovarășului la mormintele celor care ne-au răstignit în 1992 și urmează să-l finalizeze după vizita la Moskova, unde i se va oferi varianta finală a documentului în buna tradiție leninistă… Au rămas 70 de zile din cele 100 în care reprezentantul neamului lui Dodon are șansa să-și ridice neamul în Istorie sau să-l facă de ocară pe vecie. Alegerea îi aparține în exclusivitate.

Și această alegere este una grea, pentru că lumea pe care și-o doresc ei, după cum a caracterizat-o un ilustru sociolog român, este una de o „cumplită sărăcie morală”, iar „saracia morală îi face pe bogaţi trişti, nebuni, vicleni, egoişti, nesimţitori faţă de cele ale lui Dumnezeu şi predispune clădirea morală a statului unor cutremure endemice, unor prăbuşiri în lanţ, preschimbând instituţiile în stabilimente concentraţionare, guvernate de frică, lipsă de iubire şi de încredere, de suspiciune, într-un cuvânt de nebunie socială”. Împotriva acestei preschimbări a instituțiilor în stabilemente concentraționare, trebuie să ne ridicăm astăzi cu toții, români, moldoveni, ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari, ortodocși sau catolici, protestanți sau iudaişti, de stânga sau de dreapta, europenişti sau atlantişti, unionişti sau statalişti. Împotriva încercărilor de reprimare și constrângere a conștiinței colective și a blocării efectelor morale de solidaritate, trebuie să avem curajul să ne ridicăm și să facem zid comun în numele idealurilor noastre de Libertate!!!

Și atunci când este atacat un post de televiziune, cu toate păcatele și cu toate meritele pe care le are, noi trebuie să ne ridicăm pentru a apăra nu Jurnal TV, nu proprietarii postului, ci Libertatea Cuvântului și a Dreptului la Opinie. Atunci când unor condamnabili nu li se oferă dreptul natural la ultimul cuvânt, noi trebuie să îl cerem în numele lor, pentru că altfel Dreptatea va dispare din actul de Justiție, precum și atunci când fariseii se complac în rolul de aducători de Lumină, transformând trocul în act de morală, nu trebuie să dormim pe noi, ci ajungând frica pentru ziua de mâine sa alungăm negoțul din Biserică.

Pentru că mâine e 14 ianuarie pe nou și e Sfântul Vasile cel Mare pe stil vechi, aş vrea să îl aduc în discuție pe Sfântul Ardealului, Arsenie Boca, care prin truda sa ne-a adus spre luare aminte astăzi, nouă, românilor din Basarabia, câteva rânduri despre marele Ierarh Vasile cel Mare: care parcă sunt actuale pentru vremurile noastre: „Spre o atare stăvilire a răutății a trimis Dumnezeu pe Sfinții Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care oprește firea omului de a se împuți cu totul… Era prin anul 372 când însuși împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credință la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniștit și cuviincios că ține credința pe care au mărturisit-o Sfinții Părinți la Niceea (325) și că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credință peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile știind că numai el susține dreapta credință în Asia Mică și că dacă n-ar fi el pe ceilalți ușor i-ar putea câștiga fie prin momeli fie prin infricoşări. Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranța împăratului) și pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea, dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism, iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu amenințări.

„Ce îndrazneală ai tu să te impotrivesti religiei împăratului” – îi zise prefectul? „Eu nu văd nici o îndrăzneală și nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu știu că si împăratul e creat de Dumnezeu ca și mine și prin urmare și el trebuie să aibă aceeasi religie pe care o am si eu si credincioșii mei”.

Prefectul începu cu ademeniri zicând: „Uite n-ai vrea tu sa fii in mărire asemenea împaratului? O vei putea avea dacă vei marturisi si tu credința împăratului”. Sfântul Vasile îi răspunse: „Amândoi suntem creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce privește mărirea, aceasta se va vedea numai în viața viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui”. „Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta” – îi zise prefectul? „Eu nu mă tem de rele pentru că știu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuință pentru ispășirea păcatelor mele”. „Dar știi că împăratul poate să-ți facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?” „Ce anume ar putea să-mi facă împăratul” – întreabă Sfântul Vasile liniștit „Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar”. La acestea Sfântul Vasile râse zicând: „Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, așa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de față. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viața pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoșeze, de acestea de până acum nu mă tem și nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu”.

Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul și încheie cu aceste cuvinte: „De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiți: Amenințărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic” (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: „Niciodată n-am văzut om ca dumneata” știți ce mi-a răspuns? „Poate că niciodată n-ai văzut episcop”! Împăratul se aprinse de mânie și zbiera înfuriat: „Să fie exilat numaidecât!” Și însuși se apuca să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse penița și nu putu scrie.

Împăratul crezu că acesta este un semn de sus și de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încerca să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile, dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare și se zbătea ca-n ghearele morții și nu se liniști până ce nu-și propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace. Iată parinte al Bisericii, mare dascăl al lumii și ierarh. Iată ucenic umblând liniștit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemișcat de talazuri, iată liniște și modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile și întărindu-ne pe noi în liniștea cea mai presus de fire, ca tot Dumnezeu este la cârma lumii.”

Și pentru că după Sfântul Vasile cel Mare, noi, românii din Basarabia, întâmpinăm, cum ne-am obișnuit și cum e firesc 15 ianuarie pe nou, zi sub steaua lui Eminescu, zi în care avem datoria să ne amintim că suntem în război. Un război holotropic, un război total, un război „pentru proprietatea noastră identitară”, pentru românismul nostru, Un război în care fiecare dintre noi trebuie să devină oștean, luptând zilnic pentru apărarea sufletului nostru românesc care a stat la baza Vechii Europe și a pus piatra de temelie a civilizației europene de astăzi.

Conducătorul acestei oștiri românești este Mihai Eminescu și Mareșalul nostru ne chema sub drapel pe toți, cei de ieri, cei de astăzi și cei de mâine să devenim un tot întreg cu numele de Neam Românesc, triumfător și biruitor în Istorie. Să nu ne fie frică, pentru că Marele nostru Eminescu ne-a lăsat vorba „Garantul biruinței Adevărului și a Binelui în lume este Moartea. Pentru că, dacă Prostia e nemuritoare, cel puțin proștii sunt muritori”.

Semnele vremurilor ne îndeamnă să ne trezim, să ne amintim de unde venim și cine suntem, să ne iertam și să ne organizăm, trecând peste orgolii pentru a ne ridica cu toții contra curentelor vremii, așa cum ne îndeamna unul dintre Cei de Ieri, urmaș al lui Eminescu, Radu Gyr, care din temnițele în care a fost încarcerat de către ciuma bolșevică, a strigat și el din toți rărunchii:

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Dr. Sveatoslav Mihalache este președintele Institutului Europeană de Dezvoltare Regională

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *