Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat ultimii candidați înscriși în cursa prezidențială. Totodată, candidaturile a patru pretendenți la Președinție nu au fost acceptate de autoritatea electorală, ceea ce i-a nemulțumit pe unii dintre ei.
Comisia Electorală Centrală a decis că 12 candidați au întrunit toate condițiile pentru a pretinde la fotoliul de șef al statului, anunțând joi ultimii patru candidați care au fost înscriși în buletinul de vot. Astfel, lista a fost completată cu președintele Partidului Dreapta, Ana Guțu, și candidații independenți Silvia Radu, Maia Laguta și Valeriu Ghilețchi. Alți patru pretendenți – Roman Mihăeș, Vitalia Pavlicenco, Vasile Tarlev și Ion Dron – nu au fost înscriși.
CITEȘTE ȘI: Ce promit candidații la prezidențialele din Republica Moldova
Potrivit CEC, cei patru au fost respinși din motiv că nu au prezentat suficiente semnături în susținerea lor sau că acestea au fost nevalabile. Astfel, Ion Dron ar fi prezentat mai mult de 15.000 de semnături, dar a fost respins, deoarece o parte din acestea au fost falsificate. Membrul CEC, Vladimir Șarban, a anunțat că Ion Dron nu are obiecții față de erorile depistate. Nici fostul premier Vasile Tarlev nu a comentat decizia Comisiei.
„Noi am colecat extrem de cinstit semnăturile”
La rândul lor, comentatorul politic Roman Mihăeș și președintele Partidului Național Liberal, Vitalia Pavlicenco, au declarat că vor contesta această decizie în instanța de judecată. CEC i-a imputat lui Mihăeș că grupul său de inițiativă a adunat semnături doar din 13 raioane, în timp ce legea prevede că susținerea trebuie să parvină din 18 raioane. „Decizia de azi a CEC în privința mea este ilegală și neîntemeiată. Nici o semnătură nu a fost declarată falsă. Nu au fost depistate semnături duble. CEC a mers pe altă cale și anume nu a admis liste întregi la numărare pe motiv de încălcare a procedurii de formare a listelor. Astfel au fost încălcare drepturile a 15.900 cetățeni ai Republicii Moldova și ale mele de a candida. Toate aceste argumente le voi aduce în fața Curții de Apel”, a comentat acesta pe contul său de Facebook.
Vitalia Pavlicenco s-a arătat „uluită” de candidații care au fost înregistrați de CEC, făcând trimitere la faptul că unii dintre candidați ar fi prezentat semnături ale persoanelor decedate în susținerea lor. „Noi am colecat extrem de cinstit semnăturile. Eu cred că nomenclatorul de abuzuri și încălcări trebuie să își facă rolul cel puțin în a verifica listele. Nu cred că este o măsurare obiectivă față de toți pretendenții. În acest caz vă anunț că vom fi nevoiți să vă chemăm în judecată”, a declarat liderul PNL.
12 candidați ar putea să fie 11
Precizăm că primul în buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie 2016 se va găsi liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, urmat de președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, și cel al Partidului Popular European din Moldova, Iurie Leancă. Pe poziția a patra se află liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, pe a cincea – reprezentanta Mișcării ravnopravie Inna Popenco, pe a șasea – jurnalistul Dumitru Ciubașenco, reprezentant al Partidului Nostru, pe a șaptea – liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. Socialistul Igor Dodon va fi pe poziția a opta în buletinul de vot, urmat de candidații independenți Silvia Radu și Maia Laguta. Pe locul 11 în buletin va figura președintele Partidului Dreapta, Ana Guțu, iar pe ultima poziție – candidatul independent Valeriu Ghilețchi.
Buletinul de vot ar putea să se micșoreze cu o poziție dacă liderii PPDA și PAS, Andrei Năstase și Maia Sandu, vor ajunge la o înțelegere privind desemnarea unui candidat comun la scrutinul prezidențial. CEC mai poate aproba modificări nu mai târziu de 7 zile până la data alegerilor.
Ce folos că sunt mulți candidați dacă șansele se referă doar la 3-4 din ei. Dodon după cum se vorbește nici nu are probleme în turul I, iar după lupta Năstase – Maie, posibil și Marian Lupu să treacă ușor în turul II.
Eu nu inteleg de ce Nastase mai este inca in cursa electorala, doar el si-a facut poza cu un politician de peste hotare, ceea ce e interzis in campanie electorala
Sperăm că se va lua o decizie corectă pînă la urmă totuși! Fiecare candidat ce întrunește condițiile trebuie să aibă posibilitatea de a participa la cursa electorală!
Fara nici un fel de sondaj platit de unii concurenti electorali e clar ca in final va iesi Dodon candidatul pro-rus si Lupu candidatul pro-european cu cele mai mari sanse. Insa Dodon nu va resista in fata lui Lupu in turul doi. Lupu il rupe din prima dezbatere.